INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  MONACO - BARCELONA

GALERIE FOTO Victorie uriașă pentru Monaco cu Barcelona » Cu om în minus din minutul 10, catalanii au clacat

Monaco - Barcelona / foto: Imago Images
Monaco - Barcelona / foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 19 septembrie 2024 23:56 / Actualizat vineri, 20 septembrie 2024 00:22

Monaco a câștigat cu Barcelona, scor 2-1, în prima etapă din Champions League.

Barcelona a început cum nu se putea mai prost meciul de la Monaco. Flick a fost nevoit să improvizeze, din cauza problemelor de lot, și l-a băgat pe Eric Garcia la mijlocul terenului. Stoperul reprofilat a apucat să joace doar 10 minute, fiind eliminat pentru un fault din postura de ultim apărător.

Barcelona a rămas în 10 oameni în minutul 10 cu Monaco

+2 FOTO

Totul a plecat de la Ter Stegen, care i-a pasat lui Garcia, deși ambii jucători ai Barcelonei erau presați puternic de adversari. Așa a recuperat Minamino în fața lui Garcia, a ajuns singur cu Ter Stegen și a fost faultat la marginea careului. Spaniolul a fost eliminat direct și catalanii au jucat în 10 tot restul meciului.

Doar 6 minute mai târziu, Monaco a profitat de degringolada de la Barcelona și a marcat prin Akliouche. El a trimis la scurt și l-a prins pe picior greșit pe portarul Barcelonei. Monaco a continuat să domine, dar Barcelona a fost cea care a lovit.

Monaco - Barcelona/ foto Imago Images
Monaco - Barcelona/ foto Imago Images
Monaco - Barcelona/ foto Imago Images
Monaco - Barcelona/ foto Imago Images
Monaco - Barcelona/ foto Imago Images
+10 FOTO

Geniul lui Lamine Yamal a ieșit din nou la rampă, campionul european cu naționala Spaniei a marcat cu un șut de la distanță, la capătul unei acțiuni individuale. Jocul s-a echilibrat ulterior și nu s-a mai simțit omul în plus pe care Monaco îl avea. Iar după pauză, acalmia în care a intrat partida a fost întreruptă de Ilenikhena.

Monaco, victorie uriașă cu Barcelona în Champions League

Scăpat pe contraatac, jucătorul care abia intrase pe teren a marcat cu un șut puternic, pe direcția lui Ter Stegen. Nesigur pe tot parcursul meciului, neamțul a atins balonul, dar nu a reușit să îl respingă. Un alt jucător care a dezamăgit în tabăra catalană a fost Raphinha.

Barcelona putea egala, brazilianul a driblat un adversar, apoi a călcat pe minge și a pierdut-o. Lewandowski și Yamal aveau culoar liber spre poartă, dacă Raphinha ar fi ales să paseze. Tot el a încercat să egaleze din lovitură liberă în minutul 90+3, dar a trimis peste poarta lui Kohn.

Nu s-a mai întâmplat nimic, iar Barcelona a pierdut primul meci al sezonului, după cele 5 victorii consecutive din La Liga. Catalanii pierduseră în fața lui Monaco și în urmă cu 3 săptămâni, scor 0-3, la trofeul Joan Gamper.

În acest sezon de UCL, în faza aceasta, Barcelona va mai juca cu Young Boys, Bayern, Steaua Roșie Belgrad, Brest, Dortmund, Benfica și Atalanta. Monaco le va mai înfrunta pe Dinamo Zagreb, Steaua Roșie Belgrad, Bologna, Benfica, Arsenal, Aston Villa și Inter.

FINAL: AS Monaco - FC Barcelona 2-1

  • Click AICI pentru statistici
  • Au marcat: Akliouche 16, Ilenikhena 72 / Yamal 28
  • Eric Garcia a primit cartonașul roșu în minutul 10, pentru un fault din postura de ultim apărător asupra lui Minamino, care era singur cu Ter Stegen. Portarul german a greșit și el, a vrut să îi paseze lui Garcia, dar a trimis la adversar.

Monaco - Barcelona/ foto Imago Images
Monaco - Barcelona/ foto Imago Images
Monaco - Barcelona/ foto Imago Images
Monaco - Barcelona/ foto Imago Images
Monaco - Barcelona/ foto Imago Images
+10 FOTO

Monaco - Barcelona, echipe de start:

AS Monaco: Kohn - Vanderson, Kehrer, Salisu, Singo - Camara, Zakaria - Akliouche, Minamino, Ben Seghir - Embolo
Antrenor: Adolf Huetter

Barcelona: Ter Stegen - Kounde, Cubarsi, I. Martinez, Balde - Casado, E. Garcia - Yamal, Pedri, Raphinha - Lewandowski
Antrenor: Hansi Flick

Stadion: Stade Louis II
Arbitru: Allard Lindhout

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu, acuzație aberantă » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu, acuzație aberantă » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
1ianuarie
1ianuarie  •  20 Septembrie 2024, 08:58

Cei de la Barça credeau că întâlnesc echipe de nivelul lui Valladolid sau al Valenciei care e în picaj. Când scoți capul în Europa cazi de pe scaun!

mishu_74
mishu_74  •  20 Septembrie 2024, 00:03

mda, un deja-vu... l-au laudat pe Flick de ziceai ca le castiga asta singur toate meciurile, dar Barca e aceeasi echipa ca anul trecut, buna in la liga dar in CL se strecoara cat reuseste, pana da de un hop ceva mai aratos. pana nu rezolva cu tampenia aia financiara joaca cu carpeli si tot asa o sa si castige.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează