Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 martie 2019 00:34
Real Madrid, câștigătoarea ultimelor trei trofee UEFA Champions League a fost eliminată de Ajax din optimi, după 1-4 pe „Bernabeu”. În tur, madrilenii câștigaseră cu 2-1. (Detalii AICI)
În meciul retur, Real Madrid nu s-a putut baza pe fundașul Sergio Ramos. Spaniolul de 32 de ani a forțat cartonașul galben în finalul meciului tur, la 2-1, și a fost suspendat.
Sergio Ramos a fost în tribună pe „Santiago Bernabeu”, într-o lojă personalizată cu logo-ul său, SR4. Marca scrie că în timp ce elevii lui Santiago Solari erau umiliți de Ajax, Sergio Ramos se afla în timpul fimărilor pentru documentarul despre viața sa.
Înainte de startul meciului, Sergio Ramos a fost în vestiar pentru a-și încuraja colegii, iar în timpul partidei a protestat vehement la unele dintre deciziile arbitrului Felix Brych.