INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ANALIZĂ

Reset. Fatal Error! » Dezastrul lui Bayern în semifinala cu Real Madrid, 0-5, un caz pentru psihologia fotbalului

Articol de - Publicat vineri, 02 mai 2014 00:00 / Actualizat joi, 01 mai 2014 22:11

Pep Guardiola şi-a condamnat echipa încă din martie. Declarînd campionatul încheiat şi intensificînd rotaţia jucătorilor a scos-o pur şi simplu din priză

0-5! Da, zero la cinci! În semifinalele Ligii Campionilor! Maniera de care Bayern, campioana en titre a Europei, a pierdut semifinala cu Real Madrid a şocat lumea fotbalului. Cum e posibil un asemenea blackout la cel mai înalt nivel de performanţă? Într-o înfruntare a doi giganţi ai fotbalului mondial?

Ultima sevenţă
Pep Guardiola, antrenorul bavarezilor, a luat vina asupra sa. Şi le-a declarat ziariştilor că a greşit tactica. Ceea ce este perfect adevărat. Numai că strategia nepotrivită a fost ultima dintre secvenţele care au generat dezastrul. Deciziile catastrofale ale tehnicianului catalan au început încă din martie. 29 martie.

Bayern şi-a adjudecat atunci titlul în Germania după numai 27 de etape. Record în Bundesliga. Iar Pep n-a avut altceva mai bun de făcut decît să declare campionatul încheiat. Pentru jucători, pentru psihicul lor, o asemenea afirmaţie, venită tocmai din partea unui antrenor atît de exigent altfel, a avut un efect catastrofal.

Relaxare, automulţumire
În subconştient şi-a făcut loc, aproape instantaneu, relaxarea. Şi acea automulţumire inevitabilă după un sezon de excepţie (de ce oare nimeni n-a reuşit pînă acum să ia Liga de două ori consecutiv?), dar amînată la Munchen de euforia instalării lui Guardiola. La început, Pep i-a convins pe Robben, Ribery şi ceilalţi că pot repeta "tripla" campionat - Cupă - Ligă din stagiunea precedentă. Echipa a continuat să aducă trofee: Supercupa Europei, Mondialul cluburilor, titlul în Bundesliga. Pînă ce tot el, printr-o singură comandă, le-a virusat "computerele".

Ce-a vrut şi ce-a ieşit
Tot în martie, Guardiola a comis o altă greşeală capitală. A început să rotească jucătorii masiv. A vrut să-i ferească de accidentări, să-i menajeze fizic, dar pentru psihicul lor a fost o altă lovitură. Pe unii i-a bulversat, pe alţii i-a enervat, dar pe majoritatea i-a scos din ritm.

Aşa se şi explică cum Real, deşi mai are şi campionatul pe cap, a intrat mai conectată şi mai motivată în ambele meciuri decît un Bayern care, la prima vedere, putuse pregăti în linişte marea înfruntare.

Tiki taka demodată? Succesele anterioare nu confirmă teoria. Tactică prost aleasă? Şi cu cea mai bună strategie posibilă, Guardiola n-ar mai fi salvat mare lucru. Poate o ieşire onorabilă din scenă. Echipa lui era deja condamnată la ora "dublei" cu Real. Demult.


0-4, scorul din returul cu Real, e cea mai categorică înfrîngere suferită de Bayern acasă în cupele europene

10 sînt meciurile, toate disputate după 29 martie, în care Bayern a fost condusă cu 1-0. O dovadă a lipsei de concentrare

4 meciuri a pierdut Bayern, la zero, după adjudecarea titlului în etapa 27. Două în campionat, printre care un 0-3 cu Dortmund, două în Ligă, cu Real

"Munchenul trebuia să fie un infern pentru Real. Dar noi n-am arătat acea dăruire şi acea ambiţie necesare pentru a realiza lucruri mari"
Karl-Heinz Rummenigge, director general Bayern

"Poate că a fost o greşeală că după cucerirea titlului n-am menţinut acelaşi ritm mai departe"
Pep Guardiola, antrenor Bayern, după 0-3 cu Dortmund

"A picat Honess, a căzut şi echipa"
Printre posibilele motive ale căderii lui Bayern, cotidianul Bild a enumerat şi retragerea preşedintelui Honess, după condamnarea pe 3 ani şi jumătate pentru evaziune. "A dispărut mîna forte, brusc a început şi echipa să sufere", au punctat jurnaliştii celui mai bine vîndut ziar german.


Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
whitecollar
whitecollar  •  02 Mai 2014, 19:33

inca un articol marca botezatu', scris ca toate celelalte, de pe closet, in spiritul invatat la scoala numarul 2 din caracal. asa cum a remarcat "spivak" mai jos, guardiola nu trebuia sa le spuna ca au castigat campionatul si nimeni nu s-ar fi prins. vina lui guardiola a fost ca s-a incapatanat sa joace acelasi sistem dupa ce la madrid nu prea i-a mers. el a vazut doar 1-0, in loc sa vada ca putea fi 3-0 la pauza si ca bayern a avut ocazia lui goetze abia in final. cand esti unidimensional, castigi doar cateodata. tot el spunea "nu am castigat pentru ca am avut prea putina posesie", adica 70%.

equillibru
equillibru  •  02 Mai 2014, 16:16
Postat de stelist1986 pe 02 Mai 2014, 12:23

Chiar ma intreb care-i rostul pentru care se uita oamenii la fotbal daca analizeaza doar rezultatul? Specialisti din fotbal care nu inteleg nimic din fotbal si care fac inmormantari din infrangeri. Nu exista ca dupa o astfel de infrangere sa nu apara necajiti care sa elucubreze si sa vina cu verdicte : Guardioala nu mai e antrenor, Special One nu mai e prea special, tiki-taka e cacao, etc. Bai, specialistilor, dar de ce nu spuneti ca in meciul tur de la Madrid, Bayern a fost echipa mult mai buna, care a dominat si care a avut multe ocazii ? Pur si simplu , la nivelul ala orice se poate intampla pentru ca valorile sunt apropiate si diferenta este facuta de nuante.

Aberatie mai mare decat ce debitezi tu aici,rar vad. In meciul de pe Bernabeu Realul a avut 2 ocazii de gol clare in afara de gol,iar marele Bayern a avut prima ocazie clara de gol in minutul 84,cand a sutat Gotze pe spatiul portii. Stai in banca ta si ridica doua degete inainte sa vorbesti prostii. Degeaba ai 80% posesie daca jumatate din pase sunt la fundasii centrali sau la portar.

polistul68
polistul68  •  02 Mai 2014, 15:35
Postat de sakamoto pe 02 Mai 2014, 09:39

Bayern mai are o contraperformanta care ii deranjeaza pe cei implicati in fenomen:0-3 cu Borussia Dortmund! Asa bine ca Dl Gurdiola isi va da demisia de onoare! La acest nivel exista onoare. La Pitzurca, Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, nu se gaseste asa ceva! Pt acesti ultimi 3 domni, onoare inseamna OROARE!

Punem pariu ca nu-si da demisia Guardiola ?

Vezi toate comentariile (10)
Comentează