Articol de GSP - Publicat joi, 22 iulie 2021 17:00 / Actualizat joi, 22 iulie 2021 17:17
Marius Șumudică, antrenorul lui CFR Cluj, nu concepe ca „feroviarii” să nu treacă de Lincoln. În Gibraltar, campioana României a avut mari probleme, însă s-a impus în final cu 2-1.
- Toate detaliile despre Lincoln - CFR Cluj 1-2 (prima manșă a turului II preliminar din Champions League), AICI!
- Returul din Gruia se dispută miercuri, 28 iulie.
- Dacă trece de turul 2, CFR Cluj o va înfrunta mai departe pe Slovan Bratislava sau Young Boys. Meciurile din turul 3 preliminar vor avea loc pe 3/4 august, respectiv 10 august.
Marius Șumudică: „Dacă nu ne calificăm cu Lincoln, ardem licențele”
„Acum să mă scuze jucătorii, dar dacă nu ne calificăm după victoria cu 2-1, ar trebui să facem un foc de tabără și să ne punem fiecare licențele, să le ardem. Și noi, staff-ul, și jucătorii. Să ne lăsăm toți! Ar fi o rușine istorică.
Avem șanse mari de calificare, șanse mari de a fi într-o competiție europeană și de a evolua până spre decembrie, cel puțin în grupele Conference League. Apoi ne vom bate de la egal la egal cu următoarea adversară, Slovan sau Young Boys”, a declarat Șumudică într-o conferință de presă.
Încerc să-mi recuperez jucătorii acum, pentru jocul cu Clinceni. A fost o deplasare extrem de grea, chiar dacă orice telespectator a văzut doar jocul la televizor. N-am găsit locuri de cazare în Gibraltar, am stat în Spania, de aceea am și plecat cu două zile înainte
Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj
Ne-am deplasat 60-70 de kilometri, am trecut granița, am intrat într-o altă țară. Totul mi s-a părut contra. Nu am arătat ce trebuia să arătăm, recunosc, iar după pauză am controlat jocul. Importantă e victoria. Până acum, dacă am spus că jucăm un fotbal foarte frumos, am fost atacat că aș face comparație cu foștii antrenorii de la CFR. Am adus 3 puncte României. Important e că ne dă șansa de a ne califica
Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj
CFR Cluj și-a aflat posibilele adversare din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor
Dacă trece de turul 2, CFR Cluj o va înfrunta mai departe pe Slovan Bratislava sau Young Boys. Campioana României a evitat astfel echipe mai puternice, precum Dinamo Zagreb și Olympiacos.
- Meciurile din turul 3 preliminar vor avea loc pe 3/4 august, respectiv 10 august. În cazul egalității la finalul celor două meciuri, se va trece la prelungiri și, dacă va fi necesar, la loviturile de departajare.
CFR Cluj, la un pas de grupele Conference League
Dacă CFR Cluj va ajunge în turul 3 și va pierde în fața viitoarei adversare, atunci va intra în play-off-ul pentru Europa League. Dacă pierde și acolo, merge în grupele Conference League.
În schimb, dacă CFR va trece de tururile 2 și 3 ale Ligii, va avea asigurată calificarea în grupele Europa League.
Așadar, prin calificarea în turul 3 preliminar al Ligii, vișiniii își asigură prezența în grupele unei competiții europene.
Citește mai multe știri despre Lincoln - CFR Cluj:
Să spună „Mersi!” » Cadou incredibil primit de CFR Cluj în Gibraltar
CFR Cluj, dezastru în apărare » Defensiva lui Șumudică, desființată de tiki-taka din Gibraltar