Articol de GSP - Publicat joi, 18 iulie 2019 14:45
Gică Hagi, 54 de ani, a vorbit despre calificarea lui CFR Cluj în turul 2 din Liga Campionilor, după victoria cu 3-1 în fața celor de la Astana, și speră ca și Viitorul să treacă de Gent în turul 2 din Europa League.
„Chiar dacă Dan a încercat să-i umfle puțin, și pe dreptate, că aveau niște rezultate în spate, nu era o echipa așa de puternică. Am simțit CFR-ul mai bun, știam că au capacitatea să câștige cu Astana. Văzând meciul, știam că are șanse foarte mari să se califice. Bravo lui Dan, bravo jucătorilor.
E o calificare normală, e totuși vorba de CFR și cred că fotbalul românesc e încă mai bun ca al lor. Sper să ne calificăm și noi în turul următor, să aducem puncte, să fim acolo. Să câștigi meciuri, asta aduce încredere, entuziasm. Să sperăm că vom rămâne cât mai mult timp în Europa. Am pățit-o cu Gent acum 3 ani, sper să fi învățat ceva", a spus Hagi.
„Trebuie să rulăm tot lotul”
Gică Hagi a vorbit și despre întâlnirea din etapa a doua cu Chindia Târgoviște, care va avea loc vineri, de la ora 21:00: „Lipsesc Drăguș, Steliano Filip și Carlo Casap, sunt în recuperare. Lucrurile merg bine, sperăm să vină cât mai repede cu noi. În rest, toți sunt bine. Trebuie să rulăm tot lotul, fiecare jucător să aibă oportunitate.
Chindia joacă bine, are un antrenor cu experiență, un fost mare jucător, cu experiență. O să fie un meci dificil. O să încercăm să-i desfacem, să marcăm. Sper să facem un meci foarte bun. Arătăm bine în acest start de campionat, avem cifre foarte bune, sperăm să mergem pe aceeași linie, cine intră în teren să fie la înălțimea meciurilor de până acum”.
Citește și:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”