INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  ADVERSARI CM 2010- ITALIA - AUSTRIA 2-2

Mîna lui Bruckner

Articol de - Publicat joi, 21 august 2008 00:00

Tehnicianul ceh i-a învăţat pe austrieci să înscrie. Dar apărarea e încă vulnerabilă

Faţă de Austria pe care o ştiam de la Euro, cea cu Karel Bruckner pe bancă a dovedit aseară că a învăţat să şi marcheze. În amicalul cu Italia (2-2), de la Nisa, adversara "tricolorilor" în preliminariile CM 2010 a dat cu un gol mai mult decît în trei meciuri la turneul final. Apărarea, în schimb, e la fel de vulnerabilă: două autogoluri.

Deşi Karel Bruckner începuse cu o aşezare defensivă, un 4-1-4-1, iar Italia se instalase autoritar la cîrma jocului, scorul după 45 de minute a fost 2-1 pentru austrieci. Scăpaţi în debut cu faţa curată, roş-albii şi-au făcut curaj şi, din 4 şuturi pe poartă, au marcat de două ori: Pogatetz (14) şi Janko (39). Repriza s-ar fi încheiat aşa dacă nu era gafa lui Stranzl, care a trimis în proprie poartă.

La reluare, Austria n-a rezistat presiunii campioanei mondiale. Iar după cîteva şarje marca Del Piero, portarul Ozcan a comis-o şi el: 2-2 (67). Finalul? Asediu italian, cînd şi cînd contre ale oamenilor lui Bruckner. Dar scorul nu s-a mai modificat.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu, întrebat care este cel mai bun fotbalist din toate timpurile » Selecționerul României a rostit 3 nume
Nationala

Ce pensie are Ilie Năstase, după recalculare: „Nici mai mult, nici mai puțin!”
Tenis

Dinamo încearcă să dea lovitura cu doi internaționali români » Unul e format de Hagi, altul a debutat și la prima reprezentativă
Superliga

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează