Articol de GSP - Publicat vineri, 15 martie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 15 martie 2013 01:28
Steaua a pierdut calificarea în sferturile de finală ale Europa League, scor 3-2, în faţa campioanei Europei, Chelsea Londra. Fanii "roş-albaştrilor" sînt mîndri de evoluţia echipei lui Laurenţiu Reghecampf şi le pregătesc o surpriză acestora.
Suporterii vor să se mobilizeze şi să îi aştepte pe favoriţi la aeroport, mîine, la ora 17:00, atunci cînd delegaţia Stelei va ateriza la Bucureşti.
"Ar fi frumos sa ne sustinem echipa de suflet! In special pentru suporterii adevarati sa vina maine la Otopeni la ora 17:00 cand vor ateriza stelistii nostri sa ii intampinam cum se cuvine, cu fularele ridicate si scandari sa le ridicam moralul!
Ei sunt baietii nostri, ei sunt mandria noastra! Ei ne fac sa zambim si sa urlam de fericire ca am batut-o pe Ajax si pe Chelsea! Ei ne fac sa plangem de fericire cand batem la penalty-uri! Si sa plangem cu lacrimi pline de mandrie cand pierdem cu fruntea sus pe Stamford Bridge!", a fost mesajul unui fan al Stelei pe Facebookul Gazetei Sporturilor.