Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 11 mai 2008 00:00
Învinşi de Bayern, Tararache, Niculescu şi Filipescu şi-au luat la revedere de la Bundesliga.
Doar 20-25 de minute de fotbal bun, într-un meci crucial, cu Bayern, nu i-au fost de ajuns lui MSV Duisburg ca să rămînă în Bundesliga.
Degeaba a înscris Mihai Tararache un gol splendid imediat după pauză. Degeaba l-a imitat coechipierul Daun cîteva minute mai tîrziu. Cei doi n-au reuşit decît să cosmetizeze un rezultat ce anunţa catastrofa încă de la pauză: 0-3!
Învinsă cu 3-2, MSV a rămas pe penultimul loc al clasamentului, 17, cu 29 de puncte, în timp ce Bielefeld, poziţia a 15-a, ultima salvatoare, a mai pus un punct la zestrea de 32 pe care o avea. Situaţie în care Tararache, Claudiu Niculescu şi Iulian Filipescu sînt deja retrogradaţi.
Golul din minutul 48 nu-i poate şterge lui Tararache vina pentru startul penibil al “zebrelor”. Ex-dinamovistul i-a pus pe tavă golul de 0-1 munchenezului Ottl, chiar în minutul 3, pentru ca apoi să rateze lamentabil egalarea, singur cu Kahn! Intrat spre final (67), la 2-3, lui “Claugol” nu i-a ieşit nimic, iar Filipescu, revenit după o accidentare, a privit dezastrul de pe bancă.