Articol de GSP - Publicat luni, 12 aprilie 2021 12:27 / Actualizat luni, 12 aprilie 2021 14:21
Înainte de meciul cu Inter, pierdut de Cagliari cu 0-1, Răzvan Marin (24 de ani) a răspuns declarației lui Radja Nainggolan (32), colegul său de la trupa insulară.
Sâmbătă, 3 aprilie, după meciul pierdut de Cagliari pe teren propriu cu Verona, scor 0-2, Radja Nainggolan a oferit o declarație misterioasă: „Cuiva îi lipsește personalitatea”. La o săptămână distanță, la interviurile dinaintea meciului cu Inter, pierdut de Cagliari cu 0-1, Răzvan Marin a fost întrebat despre declarația colegului său de la mijlocul terenului.
Răzvan Marin, Cagliari: „Vorbesc des cu Radja”
„Cu Radja vorbesc des, chiar și în franceză, o limbă pe care o avem în comun. Are experiență mare, a jucat la niveluri bune. Ne oferă foarte multe sfaturi, cu siguranță vom vorbi înainte de meci în vestiar”, a spus Marin, citat de calciocasteddu.it.
Și Leonardo Pavoletti a fost întrebat despre ceea ce a spus colegul său, iar atacantul italian a decis să îl „urecheze” pe Radja: „În unele privințe Radja are dreptate, dar cert este că unele lucruri trebuie să rămână în vestiar”.
Răzvan Marin a început ca rezervă meciul cu Verona din etapa 29, fiind introdus pe teren în minutul 72. Cu Inter, în schimb, mijlocașul român a fost integralist și a avut o evoluție decentă.
VIDEO. Rezumatul meciului Inter - Cagliari
Mai multe știri din Serie A:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”