Articol de GSP - Publicat joi, 11 ianuarie 2024 10:03 / Actualizat joi, 11 ianuarie 2024 15:44
Florin Lovin, fost mijlocaș defensiv la echipe precum FCSB, Oțelul Galați sau Astra Giurgiu, a făcut o comparație interesantă între Vlad Chiricheș și Radu Drăgușin, în care a explicat de ce crede că cel din urmă va reuși să se impună la Tottenham.
Fostul închizător a remarcat că cei doi stoperi au un profil de jucători diferit, chiar dacă evoluează pe același post.
Jocul inteligent al lui Radu Drăgușin, mai eficient
Lovin a subliniat că actualul fundaș central al celor de la FCSB își asuma riscuri atunci când ieșea cu mingea la picior din defensivă, în timp ce Drăgușin se rezumă la un joc inteligent, în care își cunoaște limitele.
”Pot să fac eu o diferenţă, să spun de ce cred eu că nu a reuşit Chiricheş şi de ce cred că va reuşi Drăguşin. Pentru că sunt total diferiţi ca tip de jucător.
Chiricheş era un jucător care îşi asuma riscuri, căruia îi plăcea să iasă cu mingea la picior, iar în Anglia aleargă atacantul cu tine de gât şi vine şi ţi-o fură. Şi la două de astea, nu mai prinzi echipa în veci!
Drăguşin mi se pare că e un jucător foarte inteligent, care ştie să-şi calculeze riscurile, ştie că nu are anumite calităţi şi nu intră în dificultate.
De asta zic, urmărindu-l foarte mult şi la echipa naţională, mi se pare foarte sigur pe el, nu-şi asumă riscuri, joacă simplu şi e mult mai uşor să reuşeşti la o echipă ca Tottenham dacă ţi se cere doar asta.
Vorbind de abordare, dacă ai un antrenor care, când vii la echipă, îţi spune că «trebuie să fii liniştit, e tot fotbal, te-am vrut cu adevărat aici, fă-ţi treaba, o să-ţi spun câteva lucruri care contează», intri cu un capital de încredere foarte mare.
Dar dacă vine un antrenor şi îţi spune «Auzi, uită ce ai jucat tu fotbal, aici e alt nivel, trebuie să facem nu ştiu ce», normal că intri şi nu ai nimic”, a declarat Florin Lovin, conform Orange Sport.
Radu Drăgușin a fost achiziționat de Tottenham Hotspur în schimbul sumei de 26 de milioane de euro, la care se pot adăuga și bonusuri de 5 milioane de euro. Drăgușin a devenit astfel fotbalistul român pentru serviciile căruia s-a achitat cea mai mare sumă de transfer.
- Articol de Emanoil Ursache