INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  BUNDESLIGA

Cantonament spartan pentru Alex Maxim » Antrenorul i-a dus în vârf de munte!

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat joi, 04 ianuarie 2018 09:23

Antrenorul Sandro Schwarz i-a dus pe jucătorii lui Mainz 05 în teambilding pentru a-i motiva în vederea returului.

Pentru Alex Maxim, 2018 a început abrupt. Cu un teambilding în Munții Pădurea Neagră. În noaptea de marți spre miercuri, jucătorii și stafful lui Mainz 05 au dormit într-o cabană aflată în apropiere de Unterstmatt (lângă Buhl, în districtul Rastatt).

"Nu la temperaturi sub zero grade Celsius, dar în condiții spartane", după cum relatează tabloidul Bild. Adică pe saltele!

"Am vrut ca jucătorii să aibă parte de-o seară altfel, să-i ambiționeze pentru a doua parte a sezonului. Am discutat împreună despre evoluțiile din tur, iar apoi am făcut un jurământ pentru ce urmează. Am ținut să fie într-un cadru mai deosebit, nu într-un hotel nomal", a explicat antrenorul Sandro Schwarz.

Până și drumul a fost altfel. Dacă urcarea s-a făcut cu ratracul (utilajul ce tasează și nivelează pârtiile), coborârea în vale a fost în pas alergător. 

În corturi, pe ghețar

Mainz 05 a mai făcut un teambilding în condiții neobișnuite. În ianuarie 2016, antrenorul de atunci, Martin Schmidt, i-a dus pe jucători la 2.400 de metri altitudine, pe un ghețar elvețian, și s-a dormit în corturi. Efectul? Locul 6 la finele sezonului și prezența în grupele Europa League. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
1320590467969555
Alex Slaniceanu  •  04 Ianuarie 2018, 13:57

Mereu am zis ca daca nu dormi in cort pe un ghetar, in pauza dintre tur si retur, n-ai sanse sa o bati pe Bayern!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează