Articol de Theodor Jumătate - Publicat sambata, 30 ianuarie 2021 17:49 / Actualizat sambata, 30 ianuarie 2021 17:52
Roberto D'Aversa l-a inclus pe Dennis Man în lotul de 24 al ”cruciaților” pentru meciul de mâine cu Napoli (ora 19:00). Valentin Mihăilă este și el
Astăzi, la nici 24 de ore după ce Dennis Man a semnat cu Parma, antrenorul echipei emiliene l-a convocat pentru următorul meci din Serie A. Debutul era programat pentru 7 februarie, acasă, cu Bologna, dar Roberto D'Aversa l-a inclus în lotul de 24 pentru dificila deplasare de mâine, cu Napoli (19:00). Normal, nici Valentin Mihăilă nu lipsește.
"Man e un fotbalist cu caracteristici pe care nu le aveam în echipă"
La conferința de presă de azi, tehnicianul "cruciaților" a comentat și ultimul transfer, de 11 milioane de euro (plus bonusuri de două milioane). Nu a fost însă exuberant. Mai degrabă rece, calculat, avertizându-i pe jurnaliști că este vorba de un jucător din Liga 1, fie el și foarte talentat.
"Un fotbalist cu caracteristici pe care nu le aveam în echipă. Nu pot face o evaluare, pentru că s-a antrenat prima oară în această dimineață și doar timpul va spune cât este de pregătit", a declarat D'Aversa, adăugând: "Este o investiție importantă. Dar, cu tot respectul, vine din campionatul românesc. Știm cât este de dificilă este Serie A, trebuie să-i lăsăm timp să crească. De el depinde să demonstreze dacă este gata".
Parma, moment critic: fără victorie de 10 etape de Serie A!
Antrenorul a încheiat: "Nu ar fi corect să-i dăm prea multe responsabilități acum, să vorbim de fotbaliști buni sau slabi. Nu discutăm politica Parmei. Când iei tineri, ei au nevoie de timp și e normal".
Parma e într-o situația extrem de delicată. Fără victorie de 10 etape de Serie A, cu șase eșecuri în ultimele șapte runde, a căzut pe locul 19, penultimul, cu numai 13 puncte în 19 meciuri! Având doar două succese!
Clasament Serie A:
Cifre uluitoare! Ce prag a atins Gigi Becali după vânzarea lui Dennis Man la Parma