Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 20 octombrie 2023 22:30 / Actualizat vineri, 20 octombrie 2023 23:55
Dennis Man (25 de ani) a deschis scorul în meciul din Serie B dintre Parma și Como, scor final 2-1, apoi a fost schimbat în minutul 72.
Dennis Man traversează un sezon foarte bun la Parma. Românul a înscris în această seară al patrulea gol stagional în doar al optulea meci.
Dennis Man a deschis scorul în Parma - Como
Titular în Parma - Como, în etapa 10 din Serie B, Man a lovit în minutul 8. Aflat în apropierea careului, Dennis a combinat în viteză cu Adrian Benedyczak, care l-a servit în careul advers.
Românul a preluat cu piciorul drept, pe poziție viitoare, și a finalizat cu stângul, lat curat, cu care l-a bătut pe portar la colțul scurt.
Este al treilea gol înscris de Man în acest sezon de Serie B, în doar 7 apariții. Dennis a mai punctat o dată în Cupa Italiei, la 3-0 cu Bari.
Man a fost schimbat cu Charpentier în minutul 72, iar la două minute distanță Parma a făcut 2-0, gol înscris chiar de înlocuitorul lui Dennis. Până la final au punctat și oaspeții, în minutul 90+2, prin Barba.
Celălalt român de la Parma, Valentin Mihăilă, a început meciul ca rezervă, dar a fost aruncat în luptă în minutul 63.
Formația gialloblu este lider în Serie B cu 23 de puncte, 4 peste Palermo, care are două meciuri în minus.