Articol de Emanoil Ursache - Publicat duminica, 28 iulie 2024 16:18 / Actualizat duminica, 28 iulie 2024 17:22
Enes Sali (18 ani), cel mai tânăr debutant din istoria naționalei României, campion al României cu Farul Constanța, a marcat al șaptelea gol al sezonului pentru North Texas SC, grupare din liga a treia nord-americană. Sali a fost trimis de Dallas, echipa de care aparține din MLS, la satelitul North Texas.
În minutul 53 al meciului North Texas - St. Louis II, Enes Sali a reușit să înscrie golul care a stabilit scorul final de 2-1 pentru echipa sa. Aripa stângă a primit o pasă pe poziție viitoare la 30 de metri de poarta adversă. Sali a pătruns în careu de pe partea stângă, nestingherit de nimeni, iar de la 14 metri a profitat de un marcaj foarte larg din partea unui adversar.
Enes Sali s-a bucurat în stilul lui Cristiano Ronaldo
Enes Sali a driblat scurt și a punctat cu interiorul piciorului drept la colțul lung. Imediat după aceea, jucătorul crescut la academia lui Gheorghe Hagi s-a bucurat în stilul lui Cristiano Ronaldo, fiind înconjurat de coechipierii săi.
În actualul sezon, în 15 meciuri din campionat, Enes Sali a reușit să înscrie șapte goluri și să ofere alte două pase de gol.
Enes Sali a fost transferat, în vara anului 2024, de la Farul Constanța în schimbul sumei de 2,78 milioane de euro. El este evaluat, în prezent, de site-ul de specialitate Transfermarkt la două milioane de euro.
Pentru Farul Constanța a reușit să marcheze patru goluri și să ofere două pase de gol în 58 de meciuri oficiale. Enes Sali a fost debutat de Mirel Rădoi în meciul Liechtenstein - România 0-2 din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022. El a mai evoluat, de asemenea, pentru România U16 (trei selecții și un gol), România U17 (14 selecții și patru goluri) și România U19 (10 selecții și două goluri).