Articol de GSP - Publicat joi, 31 decembrie 2015 14:01
Ilie Stan a făcut primele declaraţii după plecarea sa de la Zakho, în exclusivitate pentru GSP.ro.
"Nu e adevărat că am fost dat afară, eu am vrut să plec. Nu am mai rezistat, dacă ştiam unde se ajunge, nu mergeam niciodată acolo. Erau probleme mari cu banii, jucătorii nu erau plătiţi de luni de zile. Nu înţeleg de unde au apărut informaţiile că m-au demis pentru că i-am favorizat pe Daminuţă şi Florin Costea.
Păi cum să-l favorizez pe Costea, cînd el s-a accidentat după 3 antrenamente şi s-a întors în România? Managerul clubului mi-a mulţumit pentru tot ce am făcut, suporterii au lăsat o mulţime de mesaje pe internet să nu plec. Mă bucur că am ajuns în România, abia acum realizez cît de greu mi-a fost acolo", a spus Ilie Stan pentru GSP.ro.
Citește și: Ilie Stan a fost dat afară de irakieni după un conflict aprins » În locul său va veni un alt român