INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  STEAUA

EXCLUSIV Tănase nu a uitat » Fostul căpitan al Stelei îi atacă pe suporteri: "Am fost arătat cu degetul de mă durea carnea"

Articol de GSP - Publicat vineri, 15 ianuarie 2016 12:45

După o experiență nereușită în China, la Tianjin Teda, unde a jucat doar 10 meciuri în șase luni, Cristi Tănase a semnat un contract cu Sivasspor, din prima ligă turcă.

Mijlocașul a acordat un interviu în exclusivitate pentru ediția de azi a Gazetei Sporturilor și a vorbit despre cum s-a simțit neîndreptățit la Steaua și despre cît de greu este să evoluezi la formația roș-albastră.

"La Steaua am fost arătat cu degetul de mă durea carnea. De multe ori mă gîndeam că orice aş face, oricum voi fi fluierat. Mă criticau? Puțin spus. Un stadion întreg mă înjura! În sufletul meu, sufeream şi mă consumam, că nu eram eu cel mai slab, însă doar pe mine pica.

Nu m-am gîndit să mă las de fotbal, îmi tot spuneam că va fi bine, că va urma o perioadă mai senină, am trecut peste atîtea momente grele de nu le mai ţin numărul. M-am ajutat eu, dar şi familia. Ca o glumă, ai mei îmi ziceau: «Hai că ai jucat bine!», chiar cînd o făceam slab, însă eu ştiam care e adevărul, dar mă ajuta faptul că mă susţineau.

Dacă vezi cîţi fotbalişti buni n-au reuşit şi au picat la Steaua, realizezi că e cea mai mare presiune din ţară. Acolo nu ai timp mult să arăţi cine eşti şi dacă ai valoare. Eşti în focuri, n-ai jucat bine, poftim pe bancă! La o echipă mică nu se vede dacă eşti slab 2-3 meciuri. Dar Steaua e cea mai iubită, cea mai vîndută, are un renume, şi o dată cu faima de a îmbrăca tricoul campionilor, trebuie să plăteşti şi preţul de a fi fluierat dacă nu joci bine!", a declarat Cristi Tănase în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor.

6 ania jucat Tănase la Steaua, între 2009 și 2015

"Am observat că s-au făcut lucruri frumoase la Dinamo. Cei de acolo chiar au un cuvînt de spus, vor fi lupte mai strînse cu ei. În schimb, dintre adversari, îmi plac cei de la Pandurii. Edi Iordănescu chiar va ajunge antrenor mare" Cristi Tănase

Citește în ediția tipărită sau în varianta digitală interviul integral și află ce spune Tănase despre prezența la EURO 2016, despre viața în China și cum vede mijlocașul lupta la titu în Liga 1.

Alte subiecte exclusiv print:

✓De ce ține Reghecampf cu orice preț să-l aibă sub comandă pe Gabi Enache
✓Dispută pasionantă » Niciodată n-a existat o asemenea colecție bogată de antrenori rivali, alergînd cu toții după un singur titlu!
✓Cele mai tari ponturi sînt doar în ziar! Mizează pe noi și cîștigă!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Superliga
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (18)
mvradulescu
mvradulescu  •  16 Ianuarie 2016, 18:28
Postat de hotcocoa pe 15 Ianuarie 2016, 15:41

Qoae, si eu sunt stelist dar te as urechea ptr ce ineptii scoti pe gura. Daca dinamovistii, marea majoritate, nu au loc de noi si sunt p.rosti de gura...hai sa nu ne coboram la nivelul lor. Hai sa ii lasam pe cei plecati dintre noi sa se odihneasca in pace.

Sunt perfect de acord cu dumneavoastră. Nu aplec urechea la legendele care circulă despre decesul lui Hâldan ! Dacă dinamoviştii îl respectă, nu e cazul să arunce cineva cu noroi în imaginea omului care pentru ei reprezintă pur și simplu o icoană ! Pe de altă parte, trebuie să fim de acord că mulți dintre cei pasionați de fotbal (nu doar suporterii adversarilor) au fost profund nedrepți cu Cristian Tănase și nu au avut răbdare să-l lase să arate tot ce poate (așteptările erau uriașe datorită sumei de transfer), iar pe el nu l-a ajutat psihicul să treacă peste acest handicap ! Să-i urăm succes măcar în Turcia, cu atât mai mult cu cât era de presupus că nu se va adapta în China !

travka
travka  •  16 Ianuarie 2016, 00:16

cristake, pe tine te injurau pt ca nu prea te ducea capu, sincer dpdv fotbalistic nu erai un jucator rau, dar pur si simplu creieru slab dezvoltat nu iti va permite sa atingi un nivel inalt vreodata, tu umblai cu *** Bombe Sexy porno o rupeai pe manele si lautari etc, iti puneai numele CR Tanase, incercai sa te dai CR7 si asocierea era jenanta ....in rest sanatate

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

steaua1986forever
steaua1986forever  •  15 Ianuarie 2016, 16:25
Postat de sevilla_1986 pe 15 Ianuarie 2016, 16:20

... de mă durea carnea."...acuma depinde care ...care carne...

Pe oamenii normali ii dor "inima", "sufletul", etc. cand ii jigneste cineva, eh bine...pe dodel il durea "carnea". Acum sincer, sunt mirat ca a reusit si cuvintele astea sa le spuna, e totusi o mare realizare pentru el. Imi aduc aminte la un meci pe stadionul Steaua din complexul Ghencea cu foarte putini spectatori (nu mai tin minte jucam cu o echipa de ....) iar Dodel era capitan, se auzea foarte clar intre cantecele galeriei ce "indicatii" dadea Dodel coechipierilor: "baaaaaaaaaa", "maaaaaaaaa", etc. Asteau au fost singurele lui cuvinte. Indicatii de mare nivel tactic si psihologic. Noroc ca dupa vreo 8-10 meciuri s-a prins si patronul ca nu au ce sa asculte la el coechipierii si l-a schimbat. Ca fapt divers, uitati-va la Varela cum vorbeste cu coechipierii in timpul jocului, si pe deasupra stie limba romana mai bine ca Dodel...

Vezi toate comentariile (18)
Comentează
Close