Articol de GSP - Publicat duminica, 26 septembrie 2021 21:40 / Actualizat duminica, 26 septembrie 2021 21:57
Olimpiu Moruțan (22 de ani) a stabilit scorul final în Galatasaray - Goztepe 2-1. Fatih Terim, antrenorul gazdelor, l-a lăudat pe fostul jucător de la FCSB pentru execuția reușită în minutul 56, la 1-1.
„În a doua repriză, am creat mai multă presiune și am avut mai multe ocazii. Primul gol l-am marcat după o greșeală a portarului advers, apoi Moruțan a reușit un gol frumos, foarte elegant.
La fel ca Alex Cicâldău, Moruțan a jucat mai bine în repriza secundă. Nu am câștigat alte jocuri pe care am fi meritat să le câștigăm, iar acum sunt foarte fericit pentru victorie. Jocul a fost pe placul meu, iar scorul ne-a mulțumit pe toți la final”, a declarat Terim.
Primul gol al lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray, o bijuterie!
Cu Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău titulari, Galatasaray a fost condusă la pauză, după ce oaspeții au punctat prin Ndiaye în minutul 43.
În a doua parte, roș-galbenii au întors foaia. Au egalat prin Dervisoglu în minutul 49, profitând de o gafă colosală a portarului oaspeților, care a scăpat mingea printre picioare, apoi cei doi români au ieșit la rampă.
Galatasaray, pe 10 în Turcia:
Olimpiu Moruțan, gol din pasa lui Alexandru Cicâldău la Galatasaray
În minutul 56, Olimpiu Moruțan a preluat, lipit de tușa din dreapta, o pasă venită de la Alexandru Cicâldău. Moruțan a înaintat spre careul lui Goztepe paralel cu poarta, a depășit elegant doi adversari, în zig-zag, și a șutat plasat, portarul Egribayat fiind prins pe contre-pied.
Filmul golului înscris de Olimpiu Moruțan
A fost primul gol al lui Moruțan la Galatasaray, în al 6-lea său meci în tricoul roș-galben.
După gol, Moruțan a alergat „glonț” spre banca tehnică și l-a îmbrățișat pe antrenorul Fatih Terim, cel care are o încredere uriașă în aptitudinile sale.
Sfatul lui Fatih Terim a dat roade
Sâmbătă, cu o zi înainte de meciul dintre Galatasaray și Goztepe, turcii au dezvăluit că între antrenorul Fatih Terim și Olimpiu Moruțan a avut loc o discuție privată. Potrivit SporX, legendarul antrenor al galben-roșilor i-ar fi cerut lui Moruțan să fie mai eficient în fața porții, să șuteze mai mult.
Până la meciul cu Goztepe, statisticile lui Moruțan îi dădeau dreptate lui Terim. Deși a jucat în poziții avansate, fie în spatele vârfului fie în banda dreaptă, românul a șutat puțin. Are doar 7 șuturi în cele 5 meciuri jucate în tricoul Galatei, doar două dintre acestea fiind pe poartă.
Iar xG-ul său, ceea ce reprezintă calitatea ocaziilor pe care le-a avut, nu a trecut în niciunul dintre cele 5 meciuri de 0,14. Expected goals (xG) reprezintă probabilitatea ca șuturile expediate de fotbaliști să fie transformate în goluri.
Mai multe știri despre stranieri:
Ce fac stranierii | LIVEBLOG cu prestațiile românilor din străinătate
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”