INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ADRIAN MUTU CERE JUCĂTORILOR, ANTRENORILOR, FEDERAŢIEI, PUBLICULUI ŞI PRESEI

"L-am rugat pe Naşu' să «joace» la birou, nu la microfon" » Mesajul lui Adrian Mutu pentru federaţie, suporteri şi presă

Adrian Mutu e pregătit pentru noua lui experienţă. +2   FOTO
Adrian Mutu e pregătit pentru noua lui experienţă.

Articol de - Publicat vineri, 31 august 2012 00:00 / Actualizat joi, 30 august 2012 19:47

Briliantul i-a replicat în glumă lui Mircea Sandu, care "m-a invitat să vorbesc pe teren" şi spune spune că ţine la el, "m-a sfătuit ca un preşedinte şi prieten mai mare". Atacantul lui Ajaccio crede că Papp, Chipciu şi Grozav pot ajuta "naţionala" să ajungă la Rio.

Adrian e încă mişcat de primirea întîlnită la Ajaccio, "nu mă aşteptam să fiu atît de cunoscut şi de iubit în Corsica!", dar caută să reintre repede în ritmul de competiţie. E ocupat, deocamdată, şi cu rezolvarea unor probleme administrative, inerente la început de contract, însă împacă şi capra, şi varza.

S-a mutat de la hotelul unde a locuit în primele două seri, "nu prea m-am putut odihni, că trecea trenul pe sub geamul meu!", aşa că şi-a transferat cartierul general la 15 km de Ajaccio, la complexul Radisson Blu Resort&Spa din Porticcio, situat chiar pe malul Mediteranei şi cu o privelişte fabuloasă către golf. Iar la primul antrenament cu echipa, după aproape 4 luni de pauză, a luat ochii tuturor: a jucat 25 de minute într-o miuţă şi a dat gol la mai puţin de 150 de secunde după ce intrase pe teren!

- Adi, mai sînt doar opt zile pînă la primul meci din preliminariile pentru Mondiale, în Estonia. Cum stai cu pregătirea?
- Nu sînt capabil să duc, deocamdată, un meci întreg. Am avut patru luni de pauză, m-am antrenat un timp la Cesena doar pentru a mă menţine. Dar una e să faci nişte ture de teren şi cîteva exerciţii fizice, alta e cînd intri cu mingea, pui la treabă alte categorii de muşchi, alte articulaţii.

- Şi ce faci atunci pentru partida de la Tallin?
- O să trag tare la antrenamente la Ajaccio, iar cînd ajung în ţară, la convocare, o să discut cu domnul Piţurcă, o să-l rog să fac şedinţe de pregătire suplimentare ca să pot recupera rapid.

"Sînt la regim"

- Ai luat ceva în greutate?
- Vreo două kilograme şi jumătate. Am început să ţin regim, dar stau bine la capitolul ăsta. Mă aşteptam ca, după atîta inactivitate, să pun mai mult pe mine.

- Te mai desparte doar un gol de Hagi în clasamentul golgeterilor "naţionalei". Cade ştacheta la "dubla" asta cu Estonia şi cu Andorra?
- Mi-aş dori foarte mult. Am dat tot timpul goluri la echipa naţională, cred că am fost mereu golgeterul reprezentativei la ultimele campanii, chiar dacă am avut şi perioade lungi de absenţă. Trebuie să luăm şase puncte din primele două partide şi să pornim cu dreptul.

"Să ne aplaude la calificare, să ne huiduie dacă ratăm. Dar la final!"

- Şeful Ligii, Dumitru Dragomir, avertiza că atmosfera în jurul "naţionalei" se va învenina imediat după primul insucces.
- N-ar fi corect. Eu chiar îmi doresc să fim în această campanie mai uniţi ca niciodată: jucători, antrenori, federaţie, public, presă. Să tragem împreună spre Mondiale! Iar la final să fim aplaudaţi dacă ne calificăm şi să fim fluieraţi dacă ratăm. E dreptul oamenilor să critice, să huiduie, plătesc un bilet de intrare la meci, însă mi s-ar părea nedrept să se inflameze atmosfera la un eventual prim pas greşit. Nu spun nimănui cum să se comporte, e dreptul fiecăruia să aleagă, dar pentru noi ar fi fantastic să se întîmple aşa cum v-am explicat. Ar fi un moral deosebit pentru băieţi!

- Care dintre jucătorii noi ţi-au plăcut şi crezi că pot ajuta în campania pentru Mondiale?
- L-am văzut pe Grozav. E foarte talentat, are potenţial. Mi-a plăcut şi Chipciu. Papp e şi el un băiat pe care grupul se poate baza. Se va maturiza şi mai mult odată cu transferul la Chievo şi-l sfătuiesc să joace acolo fără frică.

"Ţin la Naşu', m-a sfătuit ca un preşedinte şi prieten mai mare"

- 2014 va deveni un an istoric. Tu vrei să te retragi, Mircea Sandu a anunţat şi el că părăseşte şefia federaţiei. V-aţi împăcat, fiindcă ştiu că, în ultimele luni, ţi-a tot trimis nişte săgeţi prin conferinţele de presă?
- Sincer, nu ştiam că se retrage! Acum aflu! Probabil s-a săturat, că e în postul ăsta de o grămadă de ani. Nu aveam de ce să ne împăcăm, pentru că nu ne-am certat niciodată. Chiar am discutat acum patru, cinci zile şi, aşa cum dînsul mă invită să "vorbesc" pe teren, tot aşa l-am rugat şi eu să "joace" mai mult la birou şi mai puţin la microfoane. Eu chiar ţin la Naşu', e un fost mare atacant şi sînt convins că mi-a dat doar nişte sfaturi ca să mă stimuleze, din postura de preşedinte şi de prieten mai mare.

- Cum ai receptat declaraţia recentă a lui Mourinho, care spunea că tu ţi-ai risipit talentul, în timp ce Chivu a cîştigat trofee?
- Îi respect părerea, aşa percepe el fotbalul! Nu neagă nimeni că Cristi a cucerit trofee, în frunte cu Champions League, dar şi eu am nişte campionate în CV. Astea nu se şterg!

- Care mai e situaţia cu diferendul cu Chelsea? Aţi căzut la pace sau încă vă judecaţi?
- Nu cred că e un subiect pe care să-l pot dezbate în presă în acest moment!

"Am pierdut şi eu, şi Răzvan şi «naţionala»"

- Accepţi să lămurim episodul încă tulbure al relaţiei tale explozive cu Răzvan Lucescu, la "naţională", iscat după acel dezastruos 0-5 de la Belgrad, din 2009?
- A fost supărat pentru că am plecat din cantonament după meci fără să trec să-l salut! Asta mi-a spus chiar el! Trebuiau lămurite apoi nişte detalii, pentru că nu poţi lucra cu o persoană despre care nu ştii ce a avut cu tine! I-am explicat că n-am făcut-o dinadins, a existat probabil şi o lipsă de comunicare din partea amîndurora, fiecare a interpretat cum a vrut, dar cred că lucrurile s-au limpezit spre finalul campaniei trecute. Am revenit ca golgeter, şi-a dat seama ce fel de bărbat sînt, l-am văzut că i-a părut rău. Am pierdut şi eu, şi el, şi echipa naţională de pe urma acelui episod.

"Eu şi Chivu ne-am închis o oră în cameră"

- Ce ai căutat, de fapt, la acea petrecere bizară de la Novi Sad?
- N-a fost nici un party, iar eu personal mi-am dat acceptul să apară în presa locală pozele de la hotel, fiindcă nu aveam nimic de ascuns! Eu îl ştiam pe băiatul lui Buturovici, tipul care m-a invitat la el după meci. Ne cunoscusem de mai mult timp prin intermediul unor oameni de afaceri, dar vorbisem numai la telefon. Mi-a zis: "Dacă poţi veni la Novi Sad, te aştept!". Auzisem istoria lui, dar nu m-a interesat. Am ales să merg acolo pentru că, oricum, eram suspendat după ce luasem avertisment cu Serbia. Cristi Chivu a fost singurul care a ştiut că voi pleca. După meci, la hotel, ne-am închis amîndoi într-o cameră vreun ceas şi am încercat să înţelegem ce s-a petrecut pe teren. L-am rugat la final să-i transmită lui Răzvan că m-am dus la Novi Sad. Nu mai avea nici un sens să-l salut, eram toţi extrem de supăraţi!

"La Firenze mă încarc mereu cu energii pozitive"

- Cum te simţi cînd vezi că fanii Fiorentinei îţi trimit constant mesaje de simpatie pe reţelele de socializare?
- Fantastic! De fiecare dată cînd mă întorc la Firenze, mă încarc cu energii pozitive incredibile. Dacă aş putea merge acolo în fiecare zi, aş face-o! Mai ales cînd am moralul mai jos, fiindcă mă revigorează imediat oraşul, echipa, publicul. N-o să uit niciodată cînd, revenit după nouă luni de suspendare, s-a ridicat tot stadionul în picioare şi a strigat "Il Fenomeno". Mă aşteptam ca lumea să stea în expectativă, să fac vreun dribling, să dau un gol înainte să aplaude. Dar au făcut un gest incredibil atunci, îmi venea să plîng de emoţie!

- Ştii că şi fanii lui Ajaccio îţi pregătesc o primire fastuoasă la primul meci pe teren propriu? Un mesaj uriaş pe toată peluza!
- Aaaa, fantastic! Uite, un mic secret dezvăluit! Le mulţumesc de pe acum şi promit să nu-i dezamăgesc pe gazon. Acelaşi lucru îl transmit şi fanilor "naţionalei". De-abia aştept să mă întorc în tricoul "tricolor" şi să transpir pentru oamenii din tribună. E, de fapt, singurul tricou pe care-l îmbrac mereu cu mîndrie şi cu orgoliu.

"Susţinătorii echipei naţionale să ştie de la bun început că, în campania pentru Mondiale, vor vedea o echipă a României care nu se va da bătută nici o secundă şi va lupta pentru fiecare minge. Asta e ceea ce pot să promit!" ( Adrian Mutu, atacant Ajaccio)

"Nu vă uitaţi la Olanda de la Euro! E trecut! În faţa României va fi o echipă puternică, schimbată. Vom pleca cu şansa a doua" (Adrian Mutu, atacant Ajaccio)

"Nu m-am decis încă ce voi face după finalul carierei. E posibil chiar să ies din fotbal! Mă voi consulta cu familia şi vom lua împreună decizia cea mai potrivită" (Adrian Mutu, atacant Ajaccio)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale
Box
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”
Box
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (5)
stelist1986
stelist1986  •  31 August 2012, 10:27

Brili, ce tare esti! Brili, te iubim! Brili, noi ziaristii de plastic te sarutam in dos! Brili, ne dorim de la tine inca un golden shower peste toata suflarea fotbalistica! Ajaccio , Cesena, oaica-cioaca! Superatacantul Daniel Niculae isi da pumni in gura de ciuda . Ibrahimovic e terminat ca nu mai scapa de marele Mutu care-l umbreste de pe vremea cand freca banca la Juventus din cauza genialului Brili. Asta a tras pe nas si linia de plutire a fotbalului romanesc. De-aia suntem pe locul 50.

s1nner
s1nner  •  31 August 2012, 10:03
Postat de s0ny18 pe 31 August 2012, 06:06

asta este drama sportului romanesc! Mutu Chivu Radoi sunt ultimii jucatori produsi de vechiul sistem dupa revolutie nu am mai produs nimic ( nu ma refer aici la primii ani ci dupa 2003-2004) Iar exemplele pot continua cu BOX Canotaj Gimnastica (chiar daca mai luam cate 1 aur si un bronz! inainte veneam cu 5-6) Handball Inot etc. Daca nu o sa investim in sport in urmatorii 2-3 ani pt a avea rezultate peste 6-8 ani o sa disparem de tot de pe harta sportului mondial. Cea mai buna reclama pt tara o fac sportivii (Nastase Nadia Hagi Ponor Pavel Doroftei Bute etc)

mare dreptate ai. Si eu tot asta cred...Daca inainte de revolutie, nu era decat ambitia (pt ca bani nu veneau pe vremea aia) acum nu mai e nimic. Acum si cu bani si nu se pregatesc cum trebuie. Nu au nici unde, dar nici ambitie nu exista. In trecut nu exista decat ambitia lui Ciausescu sa fim cei mai buni la toate, si ii forta pe sportivi, dar acum, sportul a ajuns la un nivel la care poate ridica o tzara din rahat. Prin publicitate, prin sponsori, medalii etc ne putem ridica, dar asta numai daca se investeste in sport. Nu avem sali de antrenament, le putem numara pe degetele de la maini in toata tzara, iar americanii au mii, fiecare scoala generala sau fiecare colegiu are la toate sporturil

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  31 August 2012, 09:22

Da ...Nasu este un mare presedinte de federatie ...si tu esti aproape ca el ...ca si fotbalist ...va meritati amandoi .

Vezi toate comentariile (5)
Comentează