INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  FRANŢA

Mutu de Corsica » "Briliantul" a rămas la fel de rebel: într-un conflict cu el, pierd numai antrenorii

Adrian Mutu a devenit un devorator de antrenori
Adrian Mutu a devenit un devorator de antrenori

Articol de - Publicat marti, 13 august 2013 00:00 / Actualizat luni, 12 august 2013 21:24

"Tricolorul", 34 de ani, joacă din 2012 în exotica şi tensionata insulă mediteraneană. Un singur an, în care Dupont a fost demis, iar Emon a fugit. Ce va fi cu Ravanelli?

În Corsica, la Ajaccio, Mutu îşi joacă finalul carierei. Unul la fel de agitat ca viaţa de pe insulă. Atacantul în vîrstă de 34 de ani, fotbalist de clasă, "Ibrahimovici al nostru", cum îl alinta primul antrenor de la alb-roşii, Alex Dupont, dar "cu un ego supradimensionat, leu, nu mieluşel", potrivit aceluiaşi Dupont, nu şi-a menajat tehnicienii.

Cînd l-au supărat, a răspuns, dintr-o dată atmosfera în vestiar nu a mai fost aceeaşi, "e agasat şi agasează" (L'Equipe, 21 octombrie 2012), iar oamenii de pe bancă, ambii experimentaţi, au plătit. Dupont a stat o jumătate de sezon. Emon, la fel. Urmează Ravanelli, cu care tocmai a avut un schimb încins de replici la 0-1 cu St. Etienne. Italianul cît va rezista?

1. Alex Dupont (59 de ani, demis): "Mutu nu-l mai saluta"
Cînd "Briliantul" a fost transferat la Ajaccio, pe 28 august 2012, Dupont era fericit: "Cu el, sînt sigur că vom fi mai puternici". Exact 111 zile mai tîrziu, antrenorul era demis.

Pe 21 octombrie, la derbyul cu Bastia, Mutu a fost înlocuit şi a plecat direct acasă, în timpul meciului, ignorîndu-l pe Dupont. "De atunci, nici nu l-a mai salutat pe tehnician", a aflat L'Equipe.

Cum a explicat preşedintele Orsoni concedierea lui Dupont? "Revolta jucătorilor împotriva tehnicianului".

"După demitere, am primit mai multe mesaje de simpatie de la băieţi. Şi de la Mutu? Nu!" (Alex Dupont, fost antrenor Ajaccio)

2. Albert Emon (60 de ani, demisionar): "Abandonat"
Emon a sosit în ianuarie 2013, dar Mutu i-a pregătit o surpriză. A întîrziat două zile după vacanţă, fără să anunţe, enervîndu-l pe antrenor. La presiunea acestuia, preşedintele Orsoni l-a amendat, dar boss-ul clubului, ataşat de decar, a uitat de amendă ulterior.

În final, deşi a salvat echipa de la retrogradare, dar dezamăgit de unii fotbalişti (printre ei, şi Mutu, susţin ziariştii francezi), Emon şi-a dat demisia. "A fost abandonat de jucători. Stare de spirit moartă în lot", a afirmat Orsoni.

"Sînt nefericit, aşa am plecat de la Ajaccio. Aşteptam mult mai mult de la anumiţi jucători" (Albert Emon, fost antrenor Ajaccio)

3. Fabrizio Ravanelli (44 de ani, de-abia sosit): N-a acceptat criticile
La prima partidă cu Ravanelli pe bancă, între atacant şi antrenor a apărut un mic conflict. În minutul 74, italianul i-a reproşat lui Mutu o acţiune precedentă. Era nervos, gesticula, nu-i plăcuse cum rezolvase vîrful faza.

"Tricolorul" n-a acceptat criticile. A părut să-i replice: "Am procedat corect". A fost schimbat după acea discuţie-blitz. În timpul pregătirii, Ravanelli a avertizat: "Iubesc starurile, cu condiţia să muncească. Pentru mine, campionii sînt modeşti, mediocrii au pretenţii".

"Adrian e un jucător extraordinar, vreau să fie liderul nostru. Dar dacă nu munceşte, stă în tribună" (Fabrizio Ravanelli, antrenor Ajaccio)

11 goluri a marcat Adrian Mutu în 28 de meciuri de Ligue1 în primul sezon la Ajaccio

4 este nota primită de Mutu în L'Equipe pentru prestaţia de duminică (0-1 cu St. Etienne)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează