Articol de Alexandru Barbu - Publicat sambata, 29 aprilie 2023 17:59 / Actualizat sambata, 29 aprilie 2023 18:33
Nicolae Stanciu (29 de ani, mijlocaș ofensiv) a reușit două assisturi azi, în etapa #4 din Superliga Chinei. Wuhan Three Towns a învins-o în deplasare pe Qingdao Hainiu, scor 3-0.
La prima reușită, cea din minutul 17, Stanciu a recuperat, interceptând o pasă greșită de la adversari, și a trimis imediat în fața careului, de unde Dinghao Yan a „transformat” impecabil pentru 1-0.
VIDEO. Cele două assisturi reușite azi de Nicolae Stanciu în China
În startul reprizei secunde, playmakerul naționalei a ajutat la închiderea tabelei (51): a furnizat impecabil o centrare dintr-o lovitură liberă, lateral dreapta. Aflat la marginea lui „6”, Yang Li n-a avut de îndeplinit decât o simplă formalitate.
Pentru Wuhan Three Towns a mai înscris Hanwen Deng (41).
Campion en-titre cu Wuhan Three Towns, Stanciu are 5 pase decisive în acest sezon, 4 în campionat, una în Supercupă.
Gruparea din centrul Chinei ocupă locul 4 în startul campionatului.
Mai multe știri din fotbalul internațional:
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora