INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  PAOK SALONIC

OPINIE GSP Adio, performanță! Răzvan Lucescu se retrage din fotbalul profesionist: de ce ne-ar mai păsa?

Articol de - Publicat sambata, 29 iunie 2019 11:06

Repede, spuneți superpalmaresul pe care îl are Cosmin Olăroiu în zona arabă. Sau numiți acel meci memorabil pe care l-a făcut una dintre echipele sale printre dune. În care ați stat cu sufletul la gură până la fluierul de final al arbitrului. 

E prea îndepărtată amintirea?

Atunci spuneți echipele pe care le-au antrenat Reghecampf și Șumudică. Sau cele mai importante competiții. Care e mai prestigioasă: cupa din Oman sau cea din Dubai? Cine e acum deținătoarea Ligii Campionilor Asiei?

Nu vi se pare că e mai ușor să vă amințiți salariile pe care le-au avut toți cei angajați în Orient decât să rememorați O (una bucată) amintire sportivă remarcabilă?

În ciuda investițiilor enorme din ultimii 20 de ani, de când numele mari pline de praf ale Europei s-au încolonat la porțile de îmbarcare spre Arabia Saudită etc, fotbalul de dincolo de Turcia a fost ZERO. Poate infrastructură, poate imagine pentru unele cluburi care și-au mai făcut câte o bază de antrenament.

În rest, nu a însemnat nimic, pentru nimeni, doar un sac de aur lăsat în drum, cules de cine are CV-ul mai mare.

Poate ar fi un exercițiu de rigoare sportivă să nu ne mai uităm înspre zona aia, cum, de altfel, nu avem de ce să ne uităm în perioada asta nici înspre China, India și alte oaze de ambiție care înseamnă foarte puțin pentru fotbalul profesionist.

La 50 de ani, în topul meseriei de antrenor, Răzvan Lucescu alege să se despartă de fotbal în a doua sa perioadă de vârf din carieră, la aproape 15 ani distanță de rezultatele obținut cu Rapid. Timingul e important. De ce tocmai acum?

Unii ar spune că nu mai are nimic de demonstrat. Doar a luat titlul într-o manieră zdrobitoare în Grecia, cu o linie de clasament nemaivăzută. Alții ar aminti și cum s-a făcut de râs în Europa League, cu Mol Vidi și Bate Borisov, și ar sublinia „datoria” pe care antrenorul român ar fi avut-o să arate ceva și aici.

Dar toată această discuție nu mai contează.

Răzvan Lucescu, unul dintre cei mai respectabili antrenori din fotbalul profesionist, în apogeul carierei, a făcut o alegere. Dacă l-am întreba, ar spune că nu e decât responsabilitatea lui și nu privește pe nimeni. Că e o afacere privată.

La fel ca în cazul Olăroiu, Răzvan devine un civil într-o meserie, desprins de fani sau de orgoliul colectiv al genericului fotbal românesc, în care a scris pagini importante. 

Dar dacă așa stau lucrurile, dacă nu putem avea pretenția unei performanțe sportive din partea sa, de ce ne-ar mai păsa de aventura într-o zonă care nu spune nimic și în care cele mai importante știri vin de pe twitter? Dacă lui nu îi pasă. 

Citește și:

Răzvan Lucescu, mesaj de adio la plecarea din Grecia: „Au fost cei mai buni doi ani din viața mea!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Au trecut la următorul nivel! Arena-SF inaugurată de americani poate să VÂNDĂ din energia pe care o produce: imagini spectaculoase
Baschet
Au trecut la următorul nivel! Arena-SF inaugurată de americani poate să VÂNDĂ din energia pe care o produce: imagini spectaculoase
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Superliga
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Fostul „vârf” al României i-a găsit atacant lui Gigi Becali: „Altul din Superliga nu văd la FCSB!”
Superliga
Fostul „vârf” al României i-a găsit atacant lui Gigi Becali: „Altul din Superliga nu văd la FCSB!”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (32)
argus
argus  •  30 Iunie 2019, 04:47

Martina Navratilova: „Pe iarbă, trebuie să ataci, nu să joci defensiv. Jocul defensiv te ajută să câștigi pe alte suprafețe, dar nu și pe iarbă...Ea știe asta, dar trebuie văzut dacă și poate să o facă" Nu poate! S-a vazut in meciul cu Kerber! "Trosc" si iar "trosc" iar Kerber a taxat-o folosindu-si "zidul mobil"! Nu a invatat nimic din meciurile pierdute in acelasi mod de "taca, taca"! Navratilova i-a mai spus cu o alta ocazie ca "...trebuie sa-si asume riscuri in joc..."! Degeaba a pierdut meciul cu Kerber, exact din aceleasi motive! La Wimbledon nu o sa o vedeti jucand altceva, decat sa returneze, des, la adversara! Dropshoturi, loburi, veniri la fileu (procedee prin care-ti surprinzi adversara) nu o sa vedem! Simona, asa cum a declarat ca "imi place sa ma bucur de viata" se pare ca in acelasi timp" a uitat sa se bucure de tenis"! Cum sa performezi? Participand la "show-uri (precum cel de la Cluj), la sedinte foto si la orice altceva, si (la cat) mai putin la turnee? Stiti cum se spune ca "maurul si-a facut datoria"? Tot asa, Simona si-a impus sa renunte la profesionism zicandu-si ca si-a indeplinit "datoria" (nr. 1 WTA, ani buni in primele 10 jucatoare, 1 Grand Shlem si...gata!)! Gata! Gata cu sperantele desarte! Simona a ajuns la "cap de linie", datorita mai ales "antrenorului din capul ei"!

10155074652718103
Muzzi Ciprian  •  29 Iunie 2019, 22:46

nu voi intelege niciodata tendinta asta romaneasca de a considera persoanele un bun national,mai ales dupa ce nimeni nu a investit nici un sfant in ele sau performantele lor! decizia de a te duce sa muncesti pe bani mai multi iti apartine! am dubii ca daca lucescu jr ar ajunge maine un ratat fara un ban s-ar ingramadi sa-l ajute ducan! sau oricare altul care il infiereaza pentru o decizie pentru care lucescu jr oricum nu trebuie sa dea socoteala nimanui!

sergiu37
sergiu37  •  29 Iunie 2019, 17:21
Postat de ticbis pe 29 Iunie 2019, 15:41

Docan asta e destept, nu gluma!:) A blocat optiunea "vezi toate comentariile" ca sa nu-l doara capul! Prin urmare, dupa ce ca-si exprima "opiniile" personale pe gsp doar o data la doi ani, nici macar atunci n-are decenta de a-si asuma parerile publicului!:))) Face doar ceea ce ce stie si ceea ce a invatat de la fostul lui sef, Tolontan: cenzura bruta si brutala! In rest, jalnic... pe astia nu-i mai face bine nimeni, niciodata!

Le-a ascuns bine, dat tot pot fi accesate https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/docan-tampitu-570866-comentarii-pagina0.html https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/docan-tampitu-570866-comentarii-pagina1.html https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/docan-tampitu-570866-comentarii-pagina2.html

Vezi toate comentariile (32)
Comentează