Articol de GSP - Publicat duminica, 28 noiembrie 2021 09:57 / Actualizat duminica, 28 noiembrie 2021 10:08
Ghinioanele se țin scai de Valentin Mihăilă (21 de ani), atacantul celor de Parma. Românul s-a accidentat din nou, chiar înaintea duelului din campionat cu Como.
Problemele au apărut la unul dintre ultimele antrenamente ale „cruciaților”, unde Mihăilă și Woyo Coulibaly au ieșit accidentați, anunță Parma Live. Deocamdată, nu se știe cât va fi indisponibil internaționalul român, care a mai fost chinuit de accidentări în ultimele luni.
Mihăilă, out. Intră Dennis Man?
Astfel, Mihăilă va rata mai mult ca sigur confruntarea pe care Parma o are în această seară pe terenul lui Como, de la 21:30, în etapa #14 din Serie B.
Parma se confruntă și cu alte probleme de efectiv. Lautaro Valenti, Daan Dierckx, Drissa Camara și Woyo Coulibaly întregesc lista absenților. Mai mult ca sigur, noul tehnician Giuseppe Iachini va miza pe Dennis Man încă din primul minut. E momentul ideal pentru un reviriment al lui Man, care a fost folosit puțin de Maresca în ultima perioadă.
Mihăilă ratează primul meci al noului antrenor Giuseppe Iachini
Giuseppe Iachini (57 de ani) este noul antrenor al celor de la Parma, după ce şefii clubului l-au demis pe Enzo Maresca (41), în urma rezultatelor slabe din ultima perioadă.
Aproape de locurile de retrogradare în Liga 3 (locul 14 din 20 de echipe), conducerea Parmei l-a demis pe Maresca în speranța că se poate produce un șoc la echipă, iar „cruciații” au decis să-l pună tehnician pe Giuseppe Iachini. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a clubului.
„Giuseppe Iachini este noul antrenor al Parmei. Ca jucător, el a evoluat în Serie A, Serie B și Serie C1. După ce a renunțat la cariera de fotbalist, a antrenat Cesena, Vicenza, Piacenza, Chievo, Brescia, Sampdoria, Siena, Palermo, Udinese, Sassuolo, Empoli și Fiorentina”, au scris cei de la Parma pe site-ul oficial al clubului.
Iachini a semnat un contract până în 2023 cu Parma și va face tot posibilul ca să îi readucă pe „cruciați” în Serie A. Acesta era liber de contract după ce s-a despărțit în vară de Fiorentina, pe care a antrenat-o numai 10 meciuri, între martie și iunie.
VIDEO „Piatră, hârtie, foarfecă”, între Buffon și Mihăilă: „Mai aveam unul de învins”
Citește și alte știri de actualitate:
EXCLUSIV Noul antrenor al lui Manchester United a transferat un mare atacant român: „El m-a adus”
Cristiano Ronaldo dezvăluie unul dintre secretele sale: „30 de minute pe zi fac asta, e simplu”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”