Articol de GSP - Publicat luni, 06 februarie 2017 10:53
Dorin Rotariu a debutat ieri pentru Club Brugge, bifând 10 minute în meciul pe care echipa sa l-a câștigat în fața lui Charleroi, scor 1-0.
Imediat după meci, Dorin Rotariu a acordat un interviu site-ului oficial al belgienilor, vorbind despre așteptările pe care le are la noua sa echipă și despre diferența dintre fotbalul din Belgia și cel din România.
"Sunt bucuros că am câștigat. Dacă antrenorul îți cere să intri, trebuie să fii gata. Sper să mai primesc șanse pe viitor și voi fi pregătit. Deja este o mare diferență față de fosta mea echipă, Dinamo.
E o competiție mai puternică și mai strânsă decât în România. Sunt bucuros de alegerea făcută. Iubesc țara și am fost primit foarte bine de fani, jucători și staff-ul tehnic. E o mare familie. Vreau să ajut echipa în campionat, apoi la nivel european", a spus Dorin Rotariu, conform site-ului oficial al clubului belgian.
- Dorin Rotariu a fost achiziționat în această iarnă de Club Brugge de la Dinamo, belgienii plătind 2,2 milioane de euro în schimbul jucătorului de 21 ani.