INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GRECIA

Răzvan Lucescu își critică echipa după primul meci din campionat: "Am fost aroganți"

Articol de - Publicat duminica, 26 august 2018 10:26

Cu gândul la returul de miercuri cu Benfica din play-off-ul Ligii (1-1 în tur), Răzvan Lucescu a menajat patru titulari sâmbătă, PAOK pornind în noul campionat cu o victorie scurtă și cu emoții, 1-0 cu Asteras Tripolis.

Din penaltyul făcut cadou lui Prijovici (58), căzut în careu fără să fi fost atins de portar, și transformat tot de el.

"Cred că a fost 11 metri. Eram pe bancă și n-am văzut prea bine. Există o balanță între loviturile primite și cele date contra. În prima repriză însă, ar fi trebuit ca oaspeții să aibă un jucător eliminat, era un moment cheie al jocului", a declarat antrenorul român.

"Portarul lor a fost fantastic"

Luce jr a fost nemulțumit de evoluția rezervelor introduse și de atitudinea pe final: "Am jucat foarte bine 70 de minute, dar ne-am făcut singuri meciul greu. Trebuia să marcăm până la pauză din cele 4-5 mari ocazii, numai că portarul lor a intervenit fantastic.

În ultimele 20 de minute am fost aroganți, mă așteptam mai mult de la cei care n-au intrat cu Benfica, le-a lipsit ritmul. Ne-am pierdut pe final echilibrul și am fost nervoși". 

4 victoriiși 2 remize are echipa lui Răzvan Lucescu în meciurile din preliminariile Ligii și campionat în acest sezon

Vezi și: PAOK Salonic, echipa lui Răzvan Lucescu, câștigă în prima etapă din Grecia » Așteaptă înfruntarea de totul sau nimic din Liga Campionilor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
ucluj2011
ucluj2011  •  26 August 2018, 16:01
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

Cum poate să vorbească un nimeni ca tine , un zero barat care probabil că nici măcar o familie și copii nu ai despre un om extraordinar ca on și ca antrenor , un om DIVINIZAT de sutele de mii de suporteri ai lui PAOK Salonic și nu numai!!! Habarnismul , frstrarea , nimicnicia și idioțenia cronică la ea acasă....

ucluj2011
ucluj2011  •  26 August 2018, 15:51

Bravo Răzvane , chiar ai posibilitatea și potența de a ajunge un antrenor URIAȘ precum marele Mircea Lucescu. Sănătate ție și familiei tale și mult succes pe mai departe în activitatea de antrenor. RESPECT!!!

ucluj2011
ucluj2011  •  26 August 2018, 15:49
Postat de miloguuu pe 26 August 2018, 14:09

thank you Benfica!

...vorbi frstarea și ridiculozitatea în persoană...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează