Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 24 august 2021 11:45 / Actualizat marti, 24 august 2021 13:58
Corriere dello Sport și Gazzetta dello Sport consideră că Răzvan Marin (25 de ani) a schimbat fața lui Cagliari în repriza secundă a partidei cu Spezia (2-2), meci în care a reușit și o pasă de gol. Sarzii au fost conduși cu 2-0.
Start încurajator de sezon pentru Răzvan Marin în noul sezon din Serie A. Mijlocașul lui Cagliari și-a adus o contribuție însemnată la remiza echipei sale cu Spezia, 2-2, și a primit note și aprecieri pe măsură.
Conduși cu 2-0 la un moment dat, sarzii au redus din handicap prin Joao Pedro, servit impecabil de internaționalul român (62). Corriere dello Sport l-a notat cu 7 și a scris că „a făcut mari eforturi să crească ritmul jocului echipei sale, apoi s-a «aprins» și meciul s-a schimbat".
La rându-i, Gazzetta dello Sport a remarcat că „în repriza secundă, Marin și-a ridicat nivelul. Și pe al lui, și pe al echipei. Foarte periculoase loviturile de corner bătute de el". Nota: 6,5. Cagliari a egalat în minutul 66, prin același Pedro, din penalty.
1gol a marcat Răzvan Marin în 2021-2022, în Cupa Italiei, la 3-1 cu Pisa
Vine Drăgușin lângă Răzvan Marin la Cagliari?
Sarzii vor să-l împrumute pe Radu Drăgușin (19 ani) de la Juventus până în 2023, cu opțiune de cumpărare definitivă. Bianconerii sunt de acord cu mutarea, dar vor să-i introducă o clauză de „buyback" în contract, dacă acesta va fi achiziționat definitiv de Cagliari. Ieri, reprezentanții celor două cluburi urmau să discute condițiile tranzacției.
Citește mai multe știri din Serie A:
O cursă echilibrată » Analiza înaintea startului de campionat din Serie A
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”