Articol de GSP - Publicat luni, 14 martie 2016 21:05
Considerat de mulți unul dintre cele mai bune produse ale Universității Craiova, Constantin Gângioveanu a ajuns acum în SUA.
Mijlocașul de 26 de ani era liber de contract din ianuarie 2012, când s-a despărțit de Rapid, iar de atunci nu a putut să își găsească o echipă. La formația giuleșteană, Gângioveanu a jucat un singur meci și a marcat un gol superb, la vinclu, în Rapid - CS Otopeni 5-0, în 2011.
14 meciuri și 7 goluri
are Gângioveanu la naționala de tineret a României
Acum, Gângioveanu s-a transfer în SUA, într-o ligă de amatori. Va evolua la formația F. A. Euro New York. Premier Development League este cel mai bine cotată divizie a fotbalului amator din SUA.
"Doar ce am ajuns în America și mă simt deja ca acasă. Clubul este grozav și are o mentalitate foarte sănătoasă. Munca noastră va trebui să fie plină de succes.
Voi da tot ce pot pentru a avea un sezon cât mai bun cu echipa. Obiectivul meu este să reuşesc să ajung în MLS (n.r. Major League Soccer)", a spus Gângioveanu, potrivit paginii de Facebook a noii sale echipe.
FA Euro announces its third signing for the upcoming PDL season, Cosmin Gangioveanu from FC Rapid București in Romania....
Posted by F.A. EURO on Monday, March 14, 2016
"Cosmin este profesionist și extrem de ambțios. Este o achiziție foarte valoroasă pentru formația noastră și ne va ajuta să avem un sezon excelent. Suntem foarte fericiți că am realizat acest transfer" Marco Balsamo, director executiv al celor de la F. A. Euro New York