Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 24 noiembrie 2017 13:00
Dan Petrescu e pe locul 41 în lume, într-o ierarhie a antrenorilor care au cheltuit cel mai mult cu achizițiile de jucători în ultimul deceniu. Se află la 24 de milioane distanță de Mircea Lucescu (36), care a câștigat însă 17 trofee.
Trei români, Mircea Lucescu, Dan Petrescu și Cosmin Olăroiu, se regăsesc în ierarhia Transfermarkt a antrenorilor care au investit masiv în transferuri de-a lungul ultimilor 10 ani.
Clasament ce cuprinde 150 de nume și care-i are în frunte pe cei mai de succes tehnicieni din lume la această oră: Jose Mourinho, Pep Guardiola și Carlo Ancelotti.
Dacă prezența lui Luce, pe poziția 36, era cumva de așteptat, la Șahtior făcându-și un obicei din a achiziționa talente pe bani frumoși din America de Sud, surpriza este Dan Petrescu.
Deși printre cele 7 cluburi pe care le-a bifat nu se regăsește decât unul singur cu o forță financiară deosebită, Jiangsu Suning, patronii i-au adus jucători în valoare totală de 230 de milioane de euro, începând cu vara lui 2007 și până la 1 septembrie 2017!
Antrenorul CFR-ului, locul 41, e la 24 de milioane de euro de actualul selecționer al Turciei, dar a cheltuit cu aproape 90 de milioane mai mult decât Olăroiu, aflat pe poziția 68.
În ciuda investițiilor însemnate, "Bursucul" n-a reușit să câștige decât trei trofee în perioada menționată, față de cele 17 ale lui Lucescu. Oli, la rându-i, are 14 triumfuri, toate în Zona Golfului.
Dan Petrescu a luat titlul cu Unirea Urziceni (2009), Supercupa României cu ASA Tg. Mureș (2016) și Cupa Chinei cu Jiangsu Suning (2015).
1.250.000 €a cheltuit CFR cu achizițiile din acest sezon, conform transfermarkt.de: 800.000 pentru Costache (Dinamo) și 450.000 pentru Kevin Boli (Viitorul). Alți 16 jucători au venit liberi de contract, iar 2 împrumut
400.000 €pe sezon e salariul lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Are contract până-n 2019
Mourinho și Pep au investit împreună două miliarde!
Luce pe plus: 169 milioane!
Mircea Lucescu a investit mult în transferuri, într-adevăr, dar Șahtior și Zenit au avut și mai mult de câștigat din vânzarea fotbaliștilor care i-au trecut românului prin mână și au avut căutare pe piață: 423 milioane de euro.
Cifră ce-l plasează pe locul 8 într-o ierarhie pe acest segment realizată de Transfermarkt, înaintea unor tehnicieni precum Conte, Guardiola, Wenger sau Ancelotti. Luce a încheiat deceniul luat în calcul cu o balanță pozitivă: 168,87 milioane €.
În afara ierarhiei
În clasamentul vânzărilor, Dan Petrescu și Cosmin Olăroiu nu se mai regăsesc între cele 150 de nume publicate de site-ul german ce monitorizează toate mișcările de jucători din fotbalul mondial.
Echipele "Bursucului" au luat doar 58 milioane € din astfel de tranzacții, având o balanță achiziții/vânzări negativă (-171 milioane), iar cele pregătite de Oli, 53 milioane. Balanță: -87 milioane.
Lucescu a vândut de 423 de milioane
50.000.000 €a luat Șahtior pentru Alex Teixeira de la Jiangsu Suning, antrenată în acel moment de Dan Petrescu. Cel mai bine vândut dintre jucătorii cu care a lucrat Lucescu între 2007 și 2017
16.000.000 €l-a costat Moussa Sow pe Olăroiu, care l-a transferat în 2015 de la Fenerbahce la Al Ahli Dubai, echipa pe care o pregătea atunci. Cea mai scumpă achiziție a sa din perioada 2007-2017