Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 23 august 2019 10:04
Ghinion pentru Ladislau Boloni la Enschede. Lovit cu mingea de propriul jucător, antrenorul lui Antwerp a rămas fără ochelari. Iar ai săi au fost egalați pe final, după ce au pierdut un jucător, eliminat.
Meciul de la Enschede era în plină desfășurare, iar Ladislau Boloni scria de zor în carnețelul cu notițe, pe margine, când o minge expediată de unul dntre jucătorii săi l-a lovit în față. Ochelarii i-au căzut și s-au spart, potrivit jurnaliștilor belgieni, care l-au decretat drept "momentul dureros" al partidei.
😂 #azant pic.twitter.com/rWLzbWBKay
— ★ ᴛᴀɴɪᴀ ★ (@pinniedewoeh) August 22, 2019
Un meci pe care Antwerp l-a început bine, cu gol în minutul 38 (Batubinsika), dar l-a încheiat nu tocmai așa cum și-ar fi dorit tehnicianul român. Rămași în inferioritate din minutul 73, după eliminarea lui Aurelio Buta, belgienii au fost egalați (81) și returul de la Bruxelles se anunță mult mai dificil.
Boloni, însă, este optimist. "E întotdeauna frustrant să încasezi un gol pe final de meci, dar putem fi mulțumiți cu performanța realizată astăzi", le-a spus el jurnaliștilor de la Het Nieuwsblad, amintind și de ghinionul avut la una dintre ocaziiile echipei sale: "Ce poți să faci când balonul se duce în bară, în loc să intre în plasă? E bine și așa, putem spera într-o calificare la Bruxelles".
ASTANA - BATE 3-0
Ca și calificați
Fosta adversară a CFR-ului în preliminariile Ligii, Astana e ca și calificată în grupele Europa League, după victoria consistentă din prima manșă a "dublei" cu BATE Borisov (3-0). La amfitrioni, Dorin Rotariu a fost integralist, dar n-a ieșit în evidență decât la final, când a irosit ocazia de a face 4-0.
Citește și: