Articol de Florin Dincă - Publicat luni, 25 iulie 2011 00:00 / Actualizat luni, 25 iulie 2011 21:52
În vîrstă de 30 de ani, românul a fost dorit cu insistenţă de tehnicianul Ally McCoist, iar în această după-amiază a semnat un contract pe trei ani. Acesta a efectuat ieri vizita medicală pe care a trecut-o fără emoţii.
Goian se afla la Palermo de doi ani de zile, italienii cumpărîndu-l de la Steaua pentru 2 milioane de euro. "Totul s-a petrecut destul de repede. Acum cîteva zile am aflat de la Florin Manea de această ofertă. Palermo s-a înţeles cu ei, apoi au urmat 2-3 zile de discuţii, iar acum s-a rezolvat. Am rezolvat şi sper să fie totul OK, eu sînt foarte entuziasmat", a declarat Dorin Goian la GSP TV.
Conform uefa.com, scoţienii ar fi scos din buzunar 850.000 de euro pentru a-l transfera pe "Goe": "Ally McCoist m-a dorit foarte mult, ne-am întîlnit dimineaţă, am discutat şi totul pare bine", a adăugat Goian.
Ally McCoist îl caracterizează ca "un fundaş central experimentat, puternic, agresiv şi foarte înalt. Este genul de jucător de care am nevoie pentru că nu sîntem acoperiţi în defensivă".
Scoţienii încearcă să îl legitimeze la timp pentru a-l putea trece pe lista UEFA, dorind ca Goian să evolueze în faţa celor de la Malmo, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Fundaşul român nu crede însă că acest lucru va fi realizat la timp.