Opinii GSP
Opinii, editoriale, analize angajate despre sportul românesc
Calificare cu fluierul!
Semifinala Anglia-Danemarca părea să urmeze scenariul celei disputate de Italia și Spania în ziua precedentă. Se încheiase 1-1 după 90 de minute, intrase în reprizele de prelungiri și, deși Anglia ataca furibund, se întrezărea varianta penalty-urilor de departajare. Nu s-a mai ajuns acolo întrucât, în minutul 102,
Mistero Molica
De ce Italia? Nu e clar, dar e obligatoriu. Prima observație ajutătoare spune că Anglia a jucat un fotbal pe care tradiția, dar nu legea locală, îl interzice de la Joseph Hodkingson (ultima selecție în 1919). Anglia a jucat un patent Tiki-Taka & Sons, adică a fost un Man City cu 3 valori majore: Maguire, Sterling
Șumi, ai salutări de la Dan!
După meciul cu Banja Luka (3-1 în Gruia), Petrescu a reușit să bage mai multe atmosfere în roțile deloc dezumflate ale CFR-ului Nu există părere mai pertinentă despre jocul CFR-ului decât a celui care a luat trei titluri la rând cu vișiniii. Campionul de profesie Dan Petrescu (nu e o ironie, ci o constatare, chit că
Paradoxul din Ghencea
Noile stadioane din România le înlocuiesc încet, încet pe cele originale. Originale nu doar pentru că au fost primele, ci pentru că au fost unice, găzduind momente de neegalat, de-a lungul a zeci de ani. Azi a fost inaugurat oficial noul Ghencea. Acest eveniment îmi amintește de un episod remarcabil din „Black
"A far l'amore comincia tu”
"Bella Italia" n-a mai fost chiar atât de "bella" marți seară contra Spaniei, dar asta nu înseamnă nimic câtă vreme squadra azzurra va fi în finala de pe "Wembley". Fotbalul e frumos pentru că nu ține întotdeauna cont de calculul hârtiei și nici de o anumită realitate din teren. Regula e totuși simplă, cine trimite de
Pedri
Minunat sport este fotbalul ăsta care ni-l oferă pe Pedri exact atunci când începea să ni se facă dor de Xavi sau Iniesta. Era spre sfârșitul semifinalei de aseară când a inventat o pasă cu călcâiul în marginea propriului careu și am simțit cum mi se taie respirația. Cum să faci așa ceva la optsprezece ani, înconjurat
Italia Eroica
Nici cei mai fanatici suporteri ai Spaniei nu și-au închipuit că aceasta va domina copios, categoric, semifinala cu Italia. Pe care însă, împotriva a ceea ce s-a petrecut marți seara la Londra, a câștigat-o tocmai Italia! Care a urcat astfel la 33 suita meciurilor fără înfrângere ale naționalei antrenate de Mancini.
La patinoar, birjar!
Și la tenis, chiar dacă Jocurile Olimpice nu sunt o prioritate. De ce să te ascunzi în spatele unor certificate medicale? Am înțeles că de acum cu Ion Țiriac se poate vorbi doar pe persoană fizică. Așa ne-a recomandat recentul demisionar din funcția de președinte al Federației Române de Tenis. E drept că persoana
A fost odată o lume a sacrificiilor, chiar și în tenis
Ca-ntr-o definiție din DEX, Federația Română de Tenis reprezintă autosuficiența individului care și atunci când greșește, inventează scuze. La fel a făcut și Ion Țiriac, personajul care ne povestește despre performanțele lui Boris Becker, dar nu și despre cum a șmecherit statul de taxe germanul, iar acum ne-o aruncă
Bravo, Ajla!
O jucătoare de tenis a spus despre adversara ei că trișează apelând la time-out medical. Știți ce a provocat? O terapie de sinceritate în circuit? Nu, un “scandal”. Pentru că în lumea noastră ipocrită adevărul este pur și simplu scandalos Pentru amatorii de știri mondene, care se mai uită când și când la tenis, Ajla
Messi: pleacă sau rămâne?
În timp ce Argentina, calificată în semifinala de miercuri cu Columbia, și Lionel Messi, 4 goluri și 4 assisturi, se remarcă la Copa America, lumea fotbalului se întreabă dacă starul va continua la Barcelona ori se va transfera? Probabil la PSG, care i-a făcut recent o superofertă. Una, conform L'Equipe, „fără egal”.
Cei mai buni din Europa. Și noi
Așadar, la zi, conform acestui turneu plimbat din Baku până la Roma, cele mai bune naționale din Europa sunt: Spania, Italia, Danemarca și Anglia. Curios careu? Spania nu are o generație mare. Cine dintre titularii de astăzi prindea măcar banca acum treisprezece, unsprezece sau nouă ani, pe vremea când ibericii
Euro ne spune că vedeta e antrenorul
Turneul final a ajuns în semifinale, dar staruri precum Ronaldo, Mbappe, De Bruyne, Modrici, Pogba și Lukaku sunt deja acasă împreună cu naționalele lor care au deziluzionat, în vreme ce echipele care au arătat organizare și forță de joc deosebite și în care influența tehnicienilor a fost masivă au ajuns departe, au
Visul unei nopți de vară
Europeanul coronavirusului s-a transformat brusc în Europeanul surprizelor și acum a devenit Europeanul la care orice e posibil. Patru echipe mai avem în luptă, trei partide de disputat, două hopuri de trecut și-un singur mare vis. Visul unei nopți de vară. Capodopera lui Shakespeare s-a desăvârșit la Londra, tot
Anglia e favorita?!
Semifinalele de la Euro 2020, Italia - Spania marți și Anglia - Danemarca miercuri, se anunță pe muchie de cuțit. Meciuri de 1 sau 2. La o primă analiză, Italia și Anglia pornesc cu o șansă în plus, dar n-aș băga mâna în foc, ar băga cineva?!, că ele vor și disputa finala din 11 iulie. Spania și Danemarca sunt
Vasile Dîncu n-a înțeles nimic din fotbal
Cum poți să spui că fotbalul nu e pentru fotbaliști? Indiferent de context, dacă afirmi asta, îți dai cu firma în cap Terminându-se meciurile românești ale lui Euro 2020 din 2021 probabil că se vor rări, măcar pentru o vreme, aparițiile publice ale lui Vasile Dîncu. Cu î, așa îl înfățișează Wikipedia, nu cu â, cum ne
Ucis de amantă cu pistolul sinucigașei soții
Henri Pélissier a cucerit ediția din 1923 a Turului Franței. Un ciclist imens, guraliv, încăpățânat, lider de sindicat, veșnic nemulțumit. ”Alergăm pe dinamită!” era una dintre expresiile sale favorite Madmoazela, undeva pe la 25 de ani, apare la proces. Trasă toată la negru, cu o pălărie de aceeași culoare, e
Rădoi nu e Chivu!
Pe 30 iunie, Internazionale Milano, campioana Italiei, a anunțat promovarea lui Cristi Chivu ("fundaș tare ca stânca și cu o tehnică impecabilă") ca antrenor al formației de tineret. Așa-zisa Primavera, care nu-i de neglijat deoarece e evaluată la 6,5 milioane de euro. Pe banca ei a stat, între alții, Andrea
Din respect pentru mânia lui L'Equipe
De ce nu pot numi Franța - Elveția cel mai frumos meci al Euro, așa cum a și fost. În Franța - Elveția, la superbitatea acelui 3-1 al lui Pogba, memoria având insomniile ei mi l-a adus din Mondialul spaniol pe durul Gentile al italienilor care l-ar fi întrebat pe nu mai puțin angelicul francez Giresse: "Cum? Ați avut
Plictis pe hartă și în viață
Anglia - Germania a fost, mult timp, România - Ungaria sub înaltă protecție. De 90 de ani, hormonii metalici anglo-germano-saxoni se ciocnesc pe teme de istorie, războaie și morală, fără riscul de defăimare trăit la fiecare schimb de lături româno-maghiar. În 1938, din dispoziția onor Foreign Office, Anglia, cu
Ce caută neamțu-n Bulgaria și românul la Tokyo
Văd că ministrul Sportului, dl Eduard Novak, e foarte supărat pentru că jucătoarele de tenis din România nu vor să meargă la Olimpiada de la Tokyo. D-sa amenință că va analiza foarte serios finanțarea pentru Federația Română de Tenis, de la care cere, deocamdată, o reacție oficială față de aceste refuzuri în serie.
Mai bine îmi dădea cu bâta în cap
„Serena s-a simțit foarte insultată când am spus că e timpul să se retragă. Sunt o sută de milioane de oameni care încă se uită la soclul ăla pe care se află personalitatea sportivă Serena Williams care câștigă 50 sau 100 de milioane de euro pe an… De ce? Pentru că dă cu bâta în minge. Nimic altceva, pentru că nu a
Mingea olimpică a devenit pătrată
FIFA a transformat apropiatul turneu de fotbal de la Tokyo într-un fel de spartachiadă neinteresantă, la care participă doar cine are chef. Mirel Rădoi a anunțat lotul României pentru competiția din Japonia, dar orice comentariu asupra selecției e inutil. Cine a vrut să dea jucători a dat, cine nu, nu. Practic, n-a
Plictis pe hartă și în viață
Anglia - Germania a fost, mult timp, România - Ungaria sub înaltă protecție. De 90 de ani, hormonii metalici anglo-germano-saxoni se ciocnesc pe teme de istorie, războaie și morală, fără riscul de defăimare trăit la fiecare schimb de lături româno-maghiar. În 1938, din dispoziția onor Foreign Office, Anglia, cu
Ceaușescu al fotbalului
Marți, GSP a rezumat după cum urmează atmosfera de la Adunarea Generală a FRF, desfășurată luni la Mogoșoaia: "O colecție de laude la adresa administrației Burleanu, autoevaluări pompoase, promisiuni explozive, discursuri de lemn și aplauze la comandă". Pe scurt, tot tacâmul cu care ne-a obișnuit actuala conducere, în
Cum a câștigat Shevchenko
Andriy Shevchenko s-a redresat după un final groaznic de grupă. Criticat pentru mișcările tactice neînțelese în Ucraina, fostul star de la Milan a permutat fericit contra Suediei. Iar victoria, după prelungiri, are un substrat decisiv în schimbările sale. 1. 4-3-3-ul a devenit 5-3-2 Un 4-3-3 falimentar, care a făcut
Nu v-a fost rușine, dragi tricolori?
Mesajul publicului de pe Arena Națională face cât o mie de articole de analiză despre eșecurile echipei naționale Probabil cel mai bun meci de la Euro acest Elveția-Franța decis după prelungiri și lovituri de departajare. Sigur, cea mai frumoasă atmosferă. Emoția autentică vine la braț cu spontaneitatea. Este un
Bucureștiul s-a răzbunat!
Cine a mers pe mâna Franței în duelul cu Elveția de pe Arena Națională s-a înșelat. La capătul unei confruntări zbuciumate, cu răsturnări de scor, prelungiri și penalty-uri de departajare, s-a calificat Elveția! Eliminarea încă din „optimi” a campioanei mondiale, socotită principala candidată la titlu, a constituit o