Euro ne spune că vedeta e antrenorul

Ce ne mai spune acest turneu final în afara faptului că suntem, noi, România, la ani distanță de nivelul de joc? Ceva ce Liga 1, într-o foarte bună măsură, refuză să accepte.

Și anume că antrenorul e piesa esențială în performanțele unei echipe. Că antrenorul e miezul, că el e strategul, că el trebuie să decidă absolut tot pe partea tehnică. Nimeni altcineva. Nu patronul, nu președintele, nu managerul, nu galeria. Doar antrenorul!

Nici măcar jucătorii-vedetă, care altădată parcă făceau diferența și erau exclusiv oamenii care stabileau rezultatele, nu au mai fost în prim-plan. Ronaldo, Mbappe, Benzema, Pogba, Griezmann, Modrici au plecat acasă încă din optimile de finală. De Bruyne, Hazard și Lukaku și-au făcut bagajele după "sferturi". Aproape că n-a mai rămas în competiție niciun star care înainte de debutul Euro se afla în top 3-4 jucători creditați cu cele mai mari șanse de a fi declarați cel mai bun fotbalist!

În lipsa vedetelor strălucitoare au ieșit la rampă antrenorii. Și în bine, dar și în rău, ca o dovadă supremă că el, boss-ul planului tactic, e aproape întotdeauna responsabil de rezultat. Câteva exemple de intervenții deosebite ale "principalilor" pe parcursul acestui Euro:

Roberto Mancini

În primul rând, strategia de joc a Italiei este una care nu poate fi dezlipită de marca antrenorului. Un fotbal fantastic propus de Squadra Azzurra, de la care tehnicianul nu s-a abătut nicio clipă în cele 5 jocuri.

În plus, a realizat o mutare care l-ar fi putut costa totul și pe care 99,9% dintre specialiști nu doar că n-au anticipat-o, dar nici n-au fost de acord cu ea: după debutul remarcabil, Locatelli a fost scos din primul "11" și înlocuit cu Veratti. Așa a gândit Mancini, așa a decis, în ciuda tuturor părerilor. Și asta e normalitatea: antrenorul să fie singurul care să ia deciziile. Iar rezultatele i-au dat dreptate lui! Dar și dacă ar fi dat greș, sensul e același: "principalul" hotărăște.

Italia e, practic, dovada supremă că antrenoratul nu e o joacă, așa cum cred unii prin România, și că o echipă e dependentă de cine o conduce din spațiul tehnic. În 2006, Italia a luat titlul mondial cu Lippi, în 1994, 2000 și 2012 a disputat finale de Mondial și de European cu Sacchi, Dino Zoff și Prandelli.

Când a crezut că doar jucătorii contează și l-a numit pe Gian Piero Ventura selecționer, abia atunci a bifat cea mai mare rușine all-time: necalificarea la Mondialul din 2018! După care a revenit la un ANTRENOR. Iar performanțele s-au întors imediat!

101 șuturia tras Italia spre poarta adversarelor, e pe primul loc în acest top

Vladimir Petkovic

E, poate, antrenorul care a impresionat cel mai tare până acum. A predat o lecție magistrală de cum se conduce o echipă de pe margine, în "optimea" cu Franța. Să-ți iasă absolut toate schimbările și să reușești să elimini campioana mondială de o asemenea manieră e chiar ceva ieșit din comun!

La fel s-a întâmplat și cu Spania, unde a judecat perfect cele aproape 45 de minute de inferioritate în fața celei mai bune naționale de posesie din lume. Și cu toate acestea, Elveția n-a luat gol și a împins jocul la penalty-uri.

Nu poate fi o întâmplare că după ce a preluat echipa, în vara lui 2014, Petkovic nu doar că a calificat Elveția la toate turneele finale, trei la număr, dar a trecut de fiecare dată de grupe și a bifat inclusiv acest sfert de finală! Mare antrenor!

46de baloane recuperate are Akanji, stoperul Elveției fiind pe primul loc la acest capitol, cu 50% peste ce a reușit Vertonghen, de exemplu

Gareth Southgate

Are meritul că nu s-a lăsat purtat de val și de miliardul de euro pe care îl are la dispoziție la antrenamente. A admis sintagma că fundașii sunt cei care aduc trofee și la meciul cu Germania a ales o tactică pe măsură. A avut, cu excepția portarului, 7 (ȘAPTE) fotbaliști defensivi: doi fundași dreapta, doi stoperi, un fundaș stânga și doi închizători.

A fost, în cele din urmă, o strategie câștigătoare, după care, la sfertul cu Ucraina, a revenit la sistemul cu 4 apărători. În plus, a luat și el, la fel ca Mancini, decizii dictate exclusiv de gândirea proprie, nu s-a lăsat influențat de presă, suporteri, experți: n-a renunțat niciun moment la Kane, dezastruos în faza grupelor, nu s-a sfiit să-l scoată din primul „11" pe Foden, un jucător pe care Guardiola îl vede esențial la City, așa cum nu l-a folosit deloc pe Grealish cu Ucraina, deși mulți din Insulă îl cereau titular după ce intrase bine împotriva Germaniei.

Înainte de Southgate, Anglia a fost o deziluzie: "optimi" și doar faza grupelor la Mondialele din 2010 și 2014, "sferturi" și "optimi" la Europenele din 2012 și 2016. Cu el selecționer, e altceva: semifinală la Mondialul din 2018 și acum iarăși semifinală. Și drumul spre trofeu încă nu e terminat! Toate grație lui Southgate!

10 jucătoridefensivi a folosit până acum Southgate la Euro, în afara portarului Pickford, Anglia fiind singura națională care n-a încasat gol, are golaveraj 8-0

Luis Enrique

 În primul rând, să faci un lot fără niciun jucător de la Real Madrid e o decizie care îți taie din start două picioare la scaunul pe care stai. Dar el așa a gândit și așa a decis.

Și, azi, Spania e în semifinale, acolo unde Germania, Franța, Belgia, Portugalia și Olanda nu sunt. În plus, câți oare nu l-ar fi scos din poartă pe Unai Simon după autogolul stupid din startul meciului cu Croația? Mai ales că pe bancă e o vedetă, De Gea.

Știu cu siguranță un patron din Liga 1 care ar fi făcut rocada respectivă, iar antrenorul pe care îl are l-ar fi ascultat. Dar ce bine că Spania n-are un Gigi Becali la națională! Dacă ar fi avut, n-ar mai fi putut Unai Simon să apere două penalty-uri cu Elveția!

Apoi, cu un lot care e departe, chiar la ani-lumină, de ceea ce avea Spania la Euro 2012, când a călcat în picioare Italia în finală, scor 4-0, Luis Enrique păstrează stilul fantastic de posesie și de ofensivă totală.

5dintre primii 7 jucători ai acestui Euro, care au reușit cele mai multe pase complete, provin de la Spania

Să reușești același lucru avându-i pe Laporte, Pau Torres, Sarabia, Pedri, Koke, Dani Olmo, Morata sau Gerard Moreno ca atunci când jucau Sergio Ramos, Pique, Xavi, Iniesta, Fabregas, David Silva, Fernando Torres, Cazorla, aceasta e o realizare poate chiar mai mare decât obținerea unui trofeu.

365de atacuri a inițiat Spania la acest Euro, fiind pe primul loc, cu 70 peste Italia, care însă a jucat cu 30 de minute mai puțin

Kasper Hjulmand

El e antrenorul Danemarcei. A început acest Euro într-un sistem cu 4 apărători, după care, în urma meciului horror cu Finlanda, a schimbat și a folosit 3 stoperi.

11 goluriau danezii înscrise până acum, raportat la minutele jucate, naționala nordică e cea mai productivă, peste Italia și Spania

Decizia i-a fost criticată dur, mai ales că a pierdut și al doilea meci, 1-2 cu Belgia, dar el a crezut în strategia sa, a folosit-o în continuare și Danemarca joacă semifinala după 3 meciuri în care a marcat 10 goluri.

37de șuturi pe poartă a tras Danemarca; o medie incredibilă de aproape 7,5 pe meci, e pe primul loc, peste Spania și Italia

Și performanța e cu atât mai mare cu cât s-a ajuns aici în absența liderului Eriksen. Dar, de fapt, liderul adevărat nu joacă, e pe bancă și face strategia! Una care i-a făcut pe Pițurcă și Panduru să se pună de acord că Danemarca arată formidabil.

225de baloane recuperate are Danemarca, echipa cea mai agresivă de la acest Euro

12e locul ocupat de Danemarca, între cele 24 de naționale, din punctul de vedere al valorii lotului, conform transfermarkt, de peste 3 ori mai puțin decât Franța

Andriy Shevchenko

El e cel mai tânăr dintre cei menționați până acum, dar a arătat mult fler la „optimea" cu Suedia. Când a decis să schimbe sistemul și să apeleze la 3 stoperi. A fost strategia cu care i-a provocat daune majore unei naționale nordice care era considerată favorită la calificare.

8dintre cei 11 titulari ai Ucrainei cu Suedia au provenit din propriul campionat

Antrenorii nu fac întotdeauna lucrurile să meargă. Antrenorii comit și ei erori și e și normal să se întâmple așa. Iar acest turneu final, cu 3 meciuri înainte de terminarea lui, are și câteva exemple, la nivel înalt, de tehnicieni din cauza cărora echipa lor a dezamăgit:

Didier Deschamps

E principalul responsabil de eliminarea în fața Elveției. Să ai 3-1 cu 10 minute înainte de final, să se joace 11 la 11 și tu să te numești Franța, n-ai voie niciodată să ajungi în prelungiri! În plus, Mourinho i-a taxat o eroare aproape capitală. Schimbarea lui Griezmann, la 3-2, când exista riscul primirii unui gol și, implicit, al prelungirilor, unde n-ai mai avut la dispoziție niciun jucător de clasă, nici executantul numărul 1 al penalty-urilor.

Frank de Boer

A ales să se abată de la o filosofie cu ajutorul căreia Olanda a existat în fotbal: modulul 4-3-3. Dacă Johan Cruyff ar mai fi trăit, probabil că i-ar fi fost imposibil să vadă că Olanda a ajuns să joace cu 5 fundași. 

Și să fie eliminată de Cehia într-un meci în care raportul șuturilor pe poartă a fost unul șocant: 5-0 pentru cehi! Și a plătit deja: Franck de Boer a fost demis.

Roberto Martinez

A făcut o eroare pe care mulți antrenori o fac și despre care Alex Ferguson spunea că l-a învățat să-și regândească strategia cu care pornise la drum în calitate de antrenor, după care a construit atâtea și atâtea echipe mari la Manchester United: sentimentele față de jucători, care nu trebuie să te influențeze, indiferent cât de mult te-au ajutat în trecut.

Martinez a jucat o semifinală de Mondial și a crezut că e suficient să dea credit acelorași nume. Cu Vermaelen, plecat de 2 ani să joace în Japonia - unde încă evoluează Kazuyoshi Miura, la 54 de ani!!! -, dar și cu Witsel, adus la acest Euro după ce absentase 5 luni și jumătate, Belgia a arătat ca o echipă limitată.

Sufocată de Italia un meci întreg și câte o repriză chiar și de Danemarca și Portugalia, împotriva cărora a câștigat, dar cu multă șansă. Belgia, alături de Franța, e cel mai bun exemplu că, în lipsa unui ajutor de la antrenor, oricâte valori individuale ai, nu e suficient în fotbalul de astăzi!

Așadar, Campionatul European nu duce lipsă de vedete. Atâta doar că acestea trebuie căutate mai degrabă pe bancă decât pe teren. Pentru sănătatea fotbalului și pentru puterea exemplului e cel mai bun lucru care i se putea întâmpla acestui sport.

Nu din perspectiva marilor campionate, unde antrenorul e respectat, are mână liberă și profesează în libertate. Ci pentru țări precum România, în care unii, nu doar patroni, cred că antrenorul poate și trebuie încălecat.

Dacă vom continua să ținem antrenorii în lesă și să nu-i lăsăm să gândească singuri, să ia decizii, să aibă strategii câștigătoare sau să comită erori, atunci ne vom îndepărta și mai tare de ceea am văzut în ultimele 3 săptămâni. Oricum suntem departe, măcar dacă am învăța ceva din aceste seri de fotbal adevărat!

PS: Vă place cum sunt îmbrăcați și cum se comportă antrenorii pe margine în timpul meciurilor? Nu toți au ținuta de actori de film a lui Mancini, Petkovici, Paulo Sousa sau Shevchenko, dar aproape toți, poate una-două excepții, au avut eleganță. Și vestimentară, dar și comportamentală. 

Chiar și exuberanții Luis Enrique și Hjulmand, cu apariții casual, dar și Fernando Santos și Stanislav Cercesov, pe care nu-i prinde costumul și cravata sub nicio formă, s-au înscris în această linie a superdecenței. 

Apropo, ați văzut vreun tehnician eliminat până acum? Măcar vreunul avertizat cu cartonaș galben? Eu, unul, nu-mi amintesc. Și s-au disputat 48 de jocuri! Practic, cât șase etape de Liga 1, în care, foarte probabil, am fi avut măcar vreo 5-6 cartonașe roșii și încă pe-atât "galbene".

CONCLUZIA: La Euro, antrenorul nu doar că există, e vizibil și elegant. Dar e vedeta care decide meciurile, calificările și, într-un final, destinația trofeului! În România e mai simplu. Antrenorul există, dar e invizibil și nu e lăsat să facă mai nimic. Chestiune de viziune.