OPINII  »  EDITORIAL

Cipriantologic

Daniel Scorpie +42   FOTO
Daniel Scorpie

Articol de - Publicat miercuri, 11 septembrie 2024 21:02 / Actualizat miercuri, 11 septembrie 2024 21:10

Ciprian Anton Tătărușanu (38 de ani), până azi portarul lui Abha, a decis să arunce mănușile în cutia cu amintiri fotbalistice. După o carieră în care a fost românul cu cele mai multe partide apărate în cupele europene și unicul „tricolor” cu penalty neutralizat în Derby della Madonnina! Am avut privilegiul să-l văd pe viu la lucru între buturile Fiorentinei, pe 7 februarie 2017. În partida în care și-a încasat cea mai urâtă corecție a carierei italiene, avându-l coleg pe banca Violei pe Ianis Hagi și adversar (tot rezervă) pe Bogdan Lobonț, la un 0-4 cu AS Roma, în Cetatea Eternă.

Au trecut mai puțin de două ceasuri de când un coleg din redacție anunța, într-un moment în care încă mai adulmecam nostalgic mirosul cernelii pe hârtia de ziar, având pe birou ediția centenară a Gazetei Sporturilor (ce va reveni pentru ultima oară în print pe tarabe sâmbătă, o dată cu Libertatea) că Ciprian Tătărușanu a spus fotbalului adio. Basta!

+37 FOTO

După 6.321 de zile de la debutul victorios între buturile Gloriei Bistrița în prima ligă, la un 1-0 cu Unirea Urziceni, goalkeeperul român cu cele mai multe jocuri în istoria Seriei A (104) a făcut un mare pas sărit până în spatele liniei de gol și s-a retras. La patru ani după ce spunea pas naționalei, cu care a evoluat ultima oară la un turneu final la EURO 2016, tot la patru ani distanță de alegerea de a ceda postul de ultim apărător al „tricolorilor”.

Seara în care am văzut 3 români la un meci de Serie A

Ca un ziarist care a scris zeci de texte despre prestațiile, mai bune sau mai puțin conforme cu pretențiile avute de la cel care pleca liber de contract de la Steaua în urmă cu un deceniu, ale lui „Tata” (așa cum italienii îi prescurtau numele imposibil de rostit pentru ei!), gândul mi-a zburat cu șapte ani, șapte luni și patru zile în urmă.

Atunci, într-o zi de marți pe 7 februarie 2017, era programat „il posticipo” în Serie A, când am putut să-l urmăresc pe Ciprian în acțiune pe Olimpico din capitala Italiei. Eram în vacanță, mă duceam prima oară la Roma și chiar nu aveam cum să ratez o partidă din Serie A, în care la Fiorentina mai era convocat de antrenorul Paulo Sousa și Ianis Hagi, pe-atunci o mare promisiune pentru viitorul squadrei toscane.

Un amănunt interesant de precizat: trebuia să comentez acest meci de la București, pentru Digisport, deși anunțasem din timp că atunci voi fi plecat în Italia. Apoi, când am aflat că George Dobre uitase și fix acolo mă pusese, i-am propus - în glumă desigur - să-l transmit chiar de la fața locului!

101partide și 9.021 de minute a fost folosit Ciprian Tătărușanu de către Fiorentina (primind 119 goluri și reușind 36 de clean-sheets). 81 în Serie A, 4 în Coppa Italia și 16 în Europa League

Iar dincolo figura, tot pe lista rezervelor, Bogdan Lobonț, un ex-Viola, alături de starurile giallorosse Totti, Salah, De Rossi, Rudiger, Nainggolan și Dzeko, ultimul autor al unei doppiette, în ceea ce avea să fie atunci cel mai sever eșec din cariera de 5 stagiuni în Il Calcio a lui Ciprian Tătărușanu.

Cipriantologic
Ciprian Tătărușanu a pus punct carierei la 556 de meciuri, jucate pentru Gloria Bistrița, Steaua, Fiorentina, Nantes, AC Milan și Abha. La echipa națională a rămas la 74 de selecții / Foto: Imago

M-am temut că, din cauza lui Spalletti, îl voi rata pe Totti!

Plănuisem din țară să calc în „Foro Italico”, complexul străjuit pe inimitabilii pini capitolini, pentru a auzi celebrul „Roma, Roma, Roma”, imn care chiar și când arena, pe care inegalabilul Diego Maradona a plâns, pierzând al doilea mondial în 1990, este pe jumătate goală, se aude unic, încât subit ți se face pielea de găină.

După o vizită de patru ore la Vatican și alte câteva la Villa Borghese, ziua nu se putea termina mai frumos decât cu 90 de minute de calcio. Mai ales că familia nu intrase niciodată pe un stadion de fotbal, d-apăi să se transforme în suporteri de ocazie. Evident ai gazdelor, că doar nu eram nebuni să ținem pe față cu Fiorentina lui Tătărușanu, într-un sector full de tifosi giallorossi, iritați în acea perioadă de războiul rece dintre antrenorul Spalletti și căpitanul Totti.

71de meciuri a avut Ciprian Tătărușanu în cupele europene pentru Gloria Bistrița, Steaua, Fiorentina, Lyon și AC Milan. Portarul român a primit 74 de goluri și a terminat 26 de partide cu buturile neatinse

3 goluri primite în fața Curva Sud, cu Totti în ultimele 10 minute

Cipriantologic
Ales fotbalistul anului 2015, Tătărușanu a fost bătut de două ori de bosniacul Dzeko în februarie 2017, la AS Roma - Fiorentina 4-0 / Foto: Imago

Fiorentina arăta rău și n-avea atunci echipă. Cu excepția „atracției” Tătărușanu, „violeții” nu se puteau lăuda decât cu Astori, regretatul căpitan care avea să moară peste un an în somn după un stop cardiac, cu Ricardo Rodriguez, care mai joacă și acum la naționala Elveției, și cu Chiesa (Federico). Iar acest lucru s-a repercutat asupra asistenței surprinzător de mici (pentru mine) de pe „Olimpico”.

Noroc că invitația noastră era la tribuna apropiată de Peluza Sud, a ultrașilor, bine populată. Și pe linia careului de 16 metri, la care trupa pregătită de Luciano Spalletti, actualul selecționer al Sqaudrei Azzurra, ataca în valuri. După o primă repriză în care „Tătă” limitase proporțiile scorului, predându-se doar puțin înaintea odihnei în fața unei execuții imparabile „marca” Dzeko, actualul golgheter al Fener-ului lui Jose Mourinho.

104meciuri în Serie A a avut Ciprian Tătărușanu în Serie A. Al șaptelea român de după 1950 ca număr de prezențe în elita fotbalului italian, primii trei fiind Ștefan Radu, Cristi Chivu și Adrian Mutu

În actul secund, nu a mai rezistat și l-am compătimit pentru cum era lăsat pradă șacalilor capitolini. Fazio și Nainggolan, ale căror nume le-am rostit, vrând-nevrând, cu frenezie o dată cu fanii Romei, după ce-au dus rezultatul la 3-0. Am simțit inevitabil și o strângere de inimă. Și mi-a părut rău că Fiorentina n-a avut deloc replică în acea seară călină de început de februarie.

În care am ratat primele acorduri ale imnului Romei din cauza cerberilor de la porți, care trebuiau să ne verifice (deși aveam invitații) pentru că, nah, veneam din România. De parcă noi nu eram urmașii lui Traian, care cărase acum două milenii toate comorile Daciei în împărăția strămoșilor Italiei.

Lobonț nu mai apăra, dar era „dirijorul” de pe banca de rezerve!

Am mai regretat că, într-un alt fel și pentru că venisem în grabă și cu ajutorul lui pe Olimpico, Lobonț nu era titular la Roma, fiind aproape imposibil să-l scoată din mănuși pe polonezul Wojciech Szczesny. E adevărat că l-am remarcat de sus, din tribună, pe marginea terenului în momentul în care a ieșit la încălzire „Dumnezeul” Romei calcistice.

1trofeu a câștigat Ciprian Tătărușanu în cele 5 sezoane în fotbalul italian, lo scudetto cu AC Milan în 2021-2022. Portarul român mai are în vitrină două titluri, o Cupă și o Supercupă a României cu Steaua

Da, fiindcă, nu neg!, mi-aș fi stricat, probabil, cheful pentru ceea ce urma să mai vizitez din patrimoniul nepereche UNESCO din Cetatea Eternă, dacă nemaipomenitul Francesco Totti ar fi fost „uitat” pe bancă de zbirul Spalletti. Despre care s-a auzit că s-ar fi certat groaznic cu căpitanul de legendă și chiar ar fi altoit, cândva în vestiar, ultima „bandiera” a clubului.

Am avut bucuria să savurez fiecare atingere de minge a ultimului mare decar italian, ajuns la apusul carierei, chiar dacă a intrat în minutul 80, în locul lui Nainggolan, și ar fi fost prea frumos să-l văd și marcând.

La cât de des căutase balonul prin plasă Ciprian, era dureros să mai fie învins și de Totti. Cel pe care, mai devreme cu doar două luni, îl scăpasem pe „Arena Națională”. Acolo unde Astra lui Daniel Niculae, Denis Alibec, Constantin Budescu și Cristi Săpunaru, pregătită de Marius Șumudică, reușea un memorabil 0-0, nu avea să mai prindă decât fix 200 de minute până la retragerea din vara aceluiași an!

A fost cel mai cel mai frumos penalty apărat în cariera mea. L-am studiat toată săptămâna, împreună cu antrenorul Dida, pe Lautaro și am intuit unde va trage. Sunt bucuros că mi-am ajutat echipa să obțină acest 1-1
Ciprian Tătărușanu, fost portar român

Dar nu era loc de emoțiile pe care acum le încerc la despărțirea (sportivă) de unul dintre emblematicii noștri portari ai acestui secol. Singurul român capabil să-i facă și pe tifosii Milanului, tocmai în Il Derby della Madonnina!, la un penalty bătut de argentinianul Lautaro Martinez, să strige la unison, în varianta italiană, „Apără Tătărușanu!”.

Cipriantologic
Ciprian Tătărușanu și penaltyul apărat la 1-1 lui Lautaro Martinez pe 8 noiembrie 2021. Portarul milanist fusese învins de la 11 metri de Hakan Calhanoglu / Foto: Imago

De astăzi, fostul câștigător al anchetei Gazetei Sporturilor 2015 pentru Fotbalistul Anului și goalkeeper al saudiților de la Abha în sezonul trecut, nu va mai apăra decât amintirile unei cariere (Cipri)antologice. Arrivederci, Tătărușanu!

Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Comentarii (6)
bozo76
bozo76  •  16 Septembrie 2024, 02:16

Scorpie. A fost bine. Tata e un mare portar. Mai lua cate 2 sau 3 dar tot timpu aveai impresia ca gafa si apararea. Zic de serie A ca aci in batatura nu se intampla. Si faptul ca tifosii rossoneri isi aduc aminte de penaltiul ala aparat cu inter, aia e de aur. Si chiar a fost de titlu.

In_my_opinion
In_my_opinion  •  12 Septembrie 2024, 09:40

Tatarusanu merita un asemenea elogiu si la retragerea de la nationala unde a facut multe ispravi. Un portar memorabil.

joscenzura
joscenzura  •  12 Septembrie 2024, 09:16

Cipriantologic?!?!! Sa fim seriosi, nu a reprezentat NIMIC. Ramane in mica istorie nationala pentru un neci bun in cupele europene cu FCSB, atat. Un portar de locul 10 prin Serie A la Fiorentina, dupa aia doar rezerva

Vezi toate comentariile (6)
Comentează