OPINII  »  EDITORIAL

Echipa „viciere de rezultat” și campioana la vorbe

Adrian Duță
Adrian Duță

Articol de - Publicat marti, 24 septembrie 2024 10:10 / Actualizat marti, 24 septembrie 2024 14:20

S-a încheiat etapa #10 din Superliga, una în care doar două echipe au câștigat, iar șase partide s-au terminat la egalitate. Campionatul e echilibrat, bun pentru suspans, dar există un fenomen trist: echilibrul există doar pentru că aproape toate echipele sunt slabe. U Cluj e singura excepție.

Nivelul competiției e în scădere față de sezonul trecut, deși, paradoxal, Liga 1 trimite o echipă în Europa League în acest sezon. Campioana s-a calificat în a doua cea mai bună competiție intercluburi de pe continent, dar în Superliga se face de râs aproape la fiecare meci.

Slicipirile lui U Cluj și Sabău. Prea puțin

Singura echipă care merită menționată la titlu până acum e U Cluj. Trupa lui Neluțu Sabău e lider, cu 5 puncte peste locul doi, fiind neînvinsă în primele 10 etape. Are o medie de 2,2 puncte per meci, una care i-ar permite să viseze la titlu.

E urmată în clasament de Oțelul și Dinamo, alte revelații, dar două echipe care nu au lot pentru o luptă la titlu și s-ar mulțumi doar cu o prezență în play-off. Ceea ce pentru ele ar fi un adevărat pas în față.

Unde sunt granzii?

Răspunsul e simplu, nicăieri. Doar două echipe care au pretenții de titlu sunt pe loc de play-off, Universitatea Craiova și CFR Cluj. Ambele au arătat multe slăbiciuni și pot fi considerate dezamăgiri. Au medie de 1,6, respectiv 1,5 puncte per meci, prea puțin la cât de tare se bat patronii cu pumnii în piept că au mari echipe sub comandă.

Rotaru ne anunță că urmează „jihadul” pentru adversare, revine Cicâldău, potențat drept un fel Xavi, Iniesta sau Kroos. Cicâldău, adică jucătorul care a eșuat lamentabil pe oriunde a fost în ultimii doi ani și care a fost chemat la națională doar din instinct.

Mai la nord, Varga și-a propus două obiective: să scoată bani din transferuri și să facă performanță. Pare că doar primul se îndeplinește, în timp ce al doilea e împotmolit, mai ales tactica lui Dan Petrescu de adormire a adversarului prin laude excesive a ruginit.

Rapid face sărbătoare că a bătut Slobozia

Ne ducem mai jos în clasament. Am trecut de locul 6 și nu le-am găsit pe FCSB și Rapid. Nu-i nimic, mai coborâm. Iar pe 8 îi găsim pe giuleștenii lui Șumudică, tocmai au obținut a doua victorie a sezonului. 2-1 cu Unirea Slobozia pe stadionul din Clinceni, unul de județ în cel mai bun caz.

Rapid, o echipă care a cumpărat jucători de 4,3 milioane de euro, face sărbătoare că a câștigat cu un club mai mult de Liga 2 decât de Liga 1. Atunci când ar trebui să conteze faptele, Rapid dispare în umbră. Campionii la vorbe și la egaluri mai au nevoie de timp până să formeze „familia din Giulești” care ar trebui să se bată la titlu.

Echipa „viciere de rezultat” și campioana la vorbe
Marius Șumudică, fericit că Rapid a câștigat cu Unirea Slobozia/ foto: Eduard Vînătoru

FCSB, echipa „viciere de rezultat”

Am trecut de Rapid și le găsim pe Farul și Sepsi, pe 9 și 10. Echipe de play-off în sezonul trecut, dar trase în jos de deciziile din ultimele luni. Clasarea lor în primele 6 ar fi o mini-surpriză.

După Slobozia și Iași, în sfârșit, apare FCSB. Campioana e tocmai pe 13. Echipa „viciere de rezultat”, pentru că ăsta pare să fie noul slogan, a pierdut fotbalul undeva pe drum, prin deplasările din preliminariile cupelor europene. Pentru că nu câștigă, dar cei din club nu sunt niciodată vinovați.

Mihai Popescu îi face o gaură în cap lui Tudorie, dar „nu trebuia eliminat”, iar Târnovanu iese greșit pe fiecare centrare. Oricât de bine sau rău ar fi trimisă mingea în careul FCSB, e pericol.

E OK, ies președintele și patronul în public și spun că arbitrul e vinovat, că e o conspirație și Burleanu e inamicul. Aceeași placă obosită care te duce pe locul 13 și îți aduce doar două victorii în 10 etape.

Iar marea problemă de la FCSB nu e arbitrajul potrivnic. E lotul prea numeros. Gigi Becali are prea multe soluții la dispoziție și strică echipa la fiecare 45 de minute. Tocmai a scos după o repriză un jucător pe care a dat două milioane de euro.

Cu trecerea timpului, pare o cauză pierdută, iar orice trofeu luat de această echipă va fi pură întâmplare sau un sezon inspirat prins de 2-3 jucători. La cât de slabă e competiția, e suficient, am văzut și în sezonul trecut.

Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Comentarii (22)
StMike
StMike  •  25 Septembrie 2024, 21:04
Postat de observator_federal pe 24 Septembrie 2024, 13:56

Dumnezeu l-a ferit pe Gigi de calificarea în Champions League, unde Fcsb-ul era expusă riscului de a-și "îmbunătăți" recordul rușinos (dar record, orișicât) de 23 de meciuri consecutive în grupele Champions League fără victorie! (De la acel "du-te Dică!" de la Kiev a urmat o serie neagră în care echipa lui Gigi nu doar că a, încasat 4 sau 5-uri de poveste, dar NU a reusit măcar o dată - cu noroc, cu arbitri, cu Doamne Ajută, cu ajutorul publicului ilfovean- să bată vreun club mai slăbutz. Pe bune, statisticieni de anvergura unui Gabi Safta ar putea veni cu detalii mai amănunțite despre performanțele lui Gigi în Șampions Lig).

Nu ai de unde sa stii ce ar fi facut consoanele. La cat noroc au avut puteau lua puncte si p-acolo. M-ar fi intristat si ma intristeaza ca patronul se da mare cunoscator cand de fapt strica echipa. Insa la meciul cu Petrolul m-am uitat si din curiozitate, in tinerete jucand fotbal. Si crede-ma ca am vazut un macel. La Tarnovanu nu a fost fault, el oricum fiind cunoscut ca nu stie sa iasa pe centrari, desi are fizic. Insa la Sut a fost o mare talpa, iar de cotul lui Jyry la Musi nu mai discutam. Era de rosu fara discutii. Am dubii si la golul FCSB-ului, mingea pare ca a depasit linia, dar aici nu am vazut o reluare relevanta si nu pot sa spun cu precizie ca a iesit sau nu. Impresia e ca arbitrul a facut praf un meci pe care il avea in mana. Si, mai mult, ca a tras intr-o directie poate pentru o compensare la faza golului, insa din pacate compensarea aia a dus la un dezastru. De cei din camera VAR m-am convins de mult, cred ca avem un singur om calificat si cu tupeu acolo, in rest ajung in camera VAR doar unii trimisi cu scop precis. Am vazut la meciul cu Petrolul incompetenta si rea vointa in actiune. Iar Vassaras se umple de penibil asa cum a facut si dupa meciul cu Rapid al consoanelor de anul trecut cu intrarea lui Onea sanctionata doar cu galben cand acolo era rosu. Slab arbitrajul si la meciul Farul vs Sepsi cand echipa lui Hagi trebuia obligatoriu sa castige. Si a facut - o, nu mai spunem cum. Ramane insa inca o data impresia ca titlul nu se joaca in iarba...

Laguioleq
Laguioleq  •  25 Septembrie 2024, 14:02

Cum e și titlul unui articol din gazetă "Dacă nu poți să-i bați, ia-le jucătorii..."; la asta se rezumă știința patronului și a "staff-ului" ce-l înconjoară la campioana noastră + ia-i niște glorie și nume , de se poate ...

Justunfan
Justunfan  •  25 Septembrie 2024, 09:27
Postat de vivi.napoca1_ pe 24 Septembrie 2024, 12:19

Felicitări pt. articol dmn. ziarist ! Cu toate ca ce afirmați cu " echipa viciere de rezultat " este deja o banalitate un fel de meniul " casei " obișnuit la ei dar deja același și același devii deja penibil ca și conducere ; mm un președinte " breloc " la un patron " știe tot " , ambii foști condamnați penal ! Da bine spus Ei ,conducerea lor nu sant niciodată vinovați, numai arbitrii ,federația, comisiile ,vintul ,terenul ,etc. etc. !!!??? Cu toate ca este și a fost echipa care a beneficiat cel mai mult de asa zisele " greșeli " de arbitraj ,unele dea dreptul scandaloase ! PS. Bine ca oarecum aveți ( și) o alta părere ( dealtfel neutra cum sta bine unui ziarist ) fata de mulți alții care mai mult sant in galeria " flebetei " fcsb !

Dupa nick banuiesc ca tii cu CFR. Vezi ca si Balaj a afirmat ca a fost fault la portar asta in conditiile in care omul este la o echipa care are tot interesul ca FCSB sa se incurce....

Vezi toate comentariile (22)
Comentează