)
Articol de Alin Buzărin - Publicat luni, 07 februarie 2022 18:57 / Actualizat luni, 07 februarie 2022 20:11
Plecând de la premisa că există viață și după gafele Vali Crețu și Vlad sau după posibilul penalty neacordat la Dumiter, să facem câțiva pași într-o lume în care lista priorităților nu începe nici cu fazele litigioase, nici cu discursurile patronilor de la final de etapă.
Să ne referim la lumea aceea în care e esențial cum te comporți, indiferent cine ești. Sau mai cu seamă dacă ești cine ești, pentru că atunci toți ochii sunt ațintiți asupra ta.
Cine e autorul
Marc Overmars, aproape 49 de ani, adică tâmplă sură și, de presupus, destulă experiență de viață. În urmă cu un sfert de veac, aripa stângă a Olandei (86 de selecții), a lui Ajax, a lui Arsenal și a Barcelonei.
Pișpirelul acela încântător, stângaci, tehnic și iute, cu multe trofee la viața lui (Champions League, titluri naționale în Olanda și în Anglia). Director sportiv de un deceniu încoace la Ajax.
O persoană importantă
Pentru cei care încurcă noțiunile, în fotbalul civilizat directorul sportiv nu e tipul acela în pufoaică de trening care duce arbitrului de rezervă hârtiuța cu schimbări (de multe ori comandate prin telefon), ci un ins elegant, spilcuit, care stabilește strategia de transferări și coordonează nemijlocit activitatea echipei.
O persoană decisivă în club, pentru că mai există zone pe globul pământesc unde decisivi nu sunt doar patronii și primarii.
Doar denumirile sunt globaliste
De la eleganța costumului său și de la înălțimea funcției și a dimensiunii sale de fost imens fotbalist al lui Ajax, Overmars a trimis unor angajate din club „mesaje inadecvate”, probate fără tăgadă, prin confruntare directă, necontestate de către expeditor. Traduse prin ceea ce societatea contemporană definește ca fiind „hărțuire sexuală”.
Motiv pentru care Ajax a decis să-l demită imediat, anunțul fiind făcut chiar de fostul coechipier al lui Marc, imensul (la propriu și la figurat) portar Edwin van der Sar. CEO la Ajax, adică numărul unu în club.
Sigur că atât noțiunea de CEO, cât și cea de „hărțuire sexuală” au un evident iz globalist și s-ar putea să irite spiritele neaoșe, dar rămâne ideea de eradicare neînduplecată a intolerabilului.
Da, tocmai în Olanda!
Poate să mire ideea de a răstigni o supervedetă pentru niște mesaje în mod cert aluzive, posibil triviale, poate chiar porcoase. Și asta într-o țară care tolerează coffee-shop-urile, se mândrește cu vitrine și felinare roșii și e unul dintre avanposturile acceptării căsătoriei între persoane de același sex.
Societatea olandeză actuală e departe de nuanțele pastelate ale pictorilor flamanzi, de idilicul morilor de vânt. Ca în orice fost imperiu colonial, componența etnică s-a împestrițat, Amsterdamul e mai degrabă murdar și gălăgios, te mai împiedici pe stradă de seringi folosite, mai vin imigranți declasați să-ți cerșească un euro.
Dar a tolera vitrina e una, acolo „exponatele” își asumă rolul, pe când acele „mesaje inadecvate” ale șugubățului Marc au sosit pe display-urile destinatarelor împotriva voinței acestora.
„Șmecheria” privită altfel
Neglobalist, lucrurile se pot interpreta și mai pe înțelesul nostru. Când superiorul ierarhic (șef, director, patron) ciupește secretarele mai nurlii de obrăjori (sau chiar de fese în ipostazele mai îndrăznețe), când le face aluzii străvezii sau chiar le înghesuie prin unghere, noi numim asta libidinoșenie.
Neincriminată de regulamentele de ordine interioară, însă la fel de dezagreabilă în esență ca și cea de pe meleaguri neerlandeze, unde în astfel de situații intervin Consiliul de Supraveghere și CEO-ul, chiar dacă ultimul ți-a fost coechipier, ați asudat laolaltă în același vestiar.
Deosebirea e că la ei societatea e intransigentă, hărțuitorul e blamat (indiferent că a fost mare fotbalist sau poate tocmai de aceea) pentru acuze care la noi trec de multe ori doar drept glumițe, iar autorii acestora sunt considerați de societate „șmecheri”.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
