Boloni și mirosul Vestului

Amir Kiarash, iranianul care face de peste două decenii presă de sport în România, e maratonist în timpul liber. Tot un fel de maraton a fost și interviul pe care i l-a luat lui Boloni, și el un alergător pasionat pe distanțe lungi, deși a început să cam pipăie pragul celor șapte decenii de viață.

Victima Cupei Satelor

La aproape jumătate de an de la sistarea tratativelor cu FRF, Boloni a spus acum mult mai multe decât în conferința de presă de atunci. Acuzații au fost și atunci, voalate cumva, dar sunt și acum. Directe, abrupte, radicale.

Unele, chiar spectaculoase, că federalii n-au avut bani să-i dea un salariu ca al lui Daum pentru că sunt cheltuieli mari cu Cupa Satelor. Probabil că nu s-au exprimat chiar așa, dar asta l-au lăsat să înțeleagă.

Simptomele, diagnosticul

Toate acuzele aduse de Boloni în recentul interviu duc cam spre același diagnostic. Amatorism, dar și prețiozitate ieftină („când vorbești cu ei, ai impresia că sunt Wenger, Capello sau Mourinho”). Vorbărie goală, lipsă de soluții, politicianism.

Știam demult aceste simptome, dar domnul Laszlo a mai adăugat una: lipsa mirosului vestic din întregul nostru fotbal.

Exact ce noi n-avem

Ce înțelegem prin acel miros occidental? Păi înțelegem cam totul. Seriozitate, profesionism, asumare, valoare, metodă. În antiteză cu însușirile noastre definitorii: delăsarea, ochiometria, fuga de răspundere, improvizația.

Acela e mirosul occidental, pe care el îl adulmecă de peste trei decenii și pe care tot încearcă să ni-l explice. A mai fost și pe la arabi, și pe la greci, unde mai sunt și altfel de izuri de mirodenii, dar poate că tocmai asta l-a făcut să simtă și mai bine aroma occidental pură, nealterată.

Vor sări mulți pe el!

Neaoșii îl vor lua probabil peste picior, reproșându-I că face pe prețiosul, că uită de unde a plecat, că și el a activat aproape 20 de ani în acest aer care acum îi pute. Să ne mai lase cu prețiozitățile lui, că și cu el tot ne dădea Muntenegru cu terenul în cap! Că dacă dorea să semneze cu echipa națională, semna fără condiții, că asta înseamnă patriotismul.

Unii, cei mai radicali, s-ar putea să-l facă și bozgor. Poate și aerian, și boșorog, la ce mai folosește un antrenor care nu cunoaște jucătorii din campionatul intern și care face 70 de ani peste câteva luni?! Că oricum dacă nu-l ia naționala României, nu-l mai ia nimeni!

Franța, granița cu Luxemburg

Ba uite că-l ia! FC Metz l-a și luat. O echipă care a picat acum, vara aceasta, din prima divizie franceză și care vrea să se întoarcă imediat în elită. 

Pentru amatorii cotelor de pe Transfermarkt, lotul lui Metz rămas în urma recentei retrogradări valorează vreo 78 de milioane de euro (CFR și FCSB fac împreună 65 de milioane, asta ca să avem termen de comparație) și probabil că oficialii clubului de lângă frontiera Franței cu Luxemburgul au văzut și ei pașaportul antrenorului pe care l-au angajat și au observat că în martie viitor împlinește 70 de ani.

Dar se gândesc că până atunci Metz poate să fie ca și promovată. Cei de-acolo n-au aere de Wenger sau Mourinho, ci exprimă, prin educație și comportament, definiția acelui miros occidental. În plus, îi doare undeva de Cupa Satelor.