Minutele lui Radu Drăgușin

Așadar, la Tottenham-Brentford 3-2, „Drago” (așa am înțeles că-i spun colegii) intră în minutul 88, în locul decarului Maddison, accidentat. Ange Postecoglou îl alătură pe Radu cuplului de stoperi Romero - Van de Ven și trece la o apărare „în trei”. 

Nu schimbă sistemul „pentru Radu” (așa s-a spus pe la noi după meciul cu Man United), ci pentru sine, pentru echipă. Întărește defensiva, mai sunt câteva minute, iar Brentford, chiar dacă e măcinată de grijile retrogradării (sau poate tocmai de aceea), ar putea crea prejudicii.

Motto-ul „S-a luptat din greu”

Urmează analiza. Două intervenții, una în care Radu s-a cam băgat sub minge (firește că în ceasurile și în zilele următoare batalioane de analiști vor dovedi științific că nu e deloc așa) și una în care a respins. 

Mai puțin de 10 minute petrecute pe gazon, nota 6,6 de la Sofascore (care îi apreciază cifric, probabil, și pe cei care se încălzesc. Pe noi, când eram tineri, magiștrii noștri ne-au învățat că pe cei intrați după minutul 75 nu-i mai notăm), plus câteva cuvinte de la Evening Standard, singura publicație care s-a pronunțat asupra sumarei evoluții a fundașului român. Acestea sunt "S-a luptat din greu". Ar trebui înrămate, îi definesc profilul lui Radu.

Ce zice Ange și ce pricepem noi

Ne rugăm pentru sănătatea lui Fabrizio Romano, care tocmai ne-a anunțat că fundașul-revelație Calafiori, 21 de ani, aproape leat cu Radu, al echipei-revelație Bologna, nu mai ajunge la Spurs. Asta înseamnă că tot cu Romero (campion mondial) și cu Van de Ven (olandez, neerlandez, batav, adică toate însușirile pozitive ale fotbalului de clasă) va fi concurența. 

Dar să vedem ce zice greco-australianul de pe bancă: „E bine pentru Radu că a prins minute!”. Efharisto, Kir Postecoglou! Adică mulțumim! Sigur că e bine când prinzi minute, e mult mai bine decât să nu prinzi. 

Și, mai departe, antrenorul spune că „timpul până la meciul următor e scurt, avem nevoie de sânge proaspăt”. Nu cu referire strictă la subiectul Radu, dar nouă așa ne-ar conveni, sângele proaspăt să fie chiar compatriotul nostru.

E ziua lui. La mulți ani, Radu!

Sâmbătă, pe 3 februarie, la prânz, The Spurs se duc pe Goodison Park, legendarul stadion al lui Everton. Iar „caramelele” stau chiar mai rău decât Brentford, sunt cu un picior în Championship și probabil că vor intra pe teren mustind de determinare. Așa că va fi iarăși greu, poate cu un final la fel de solicitant pentru defensiva londoneză, dacă scorul îi va fi favorabil lui Tottenham. 

Noi gândim însă puțin altfel: sâmbătă e ziua lui Radu, face 22 de ani, și-atunci Ange, australianul în sufletul căreia poate c-au mai rămas ceva dulcegării de Levant, îi va „da minute” mai multe compatriotului nostru. De ce nu, chiar pe toate? Nimic nu ne împiedică să sperăm.

Ca să vedem însă cam cât suntem noi de implicați în povestea asta, să observăm că deunăzi, la spartul târgului de transferări hibernale, Bayern Munchen (clubul la care „al nostru” putea să ajungă, dar asta e deja altă discuție) a făcut două achiziții: fundașul lateral francez Boey, de la Galatasaray, cu 30 de milioane de euro, și micuțul mijlocaș spaniol Bryan Zaragoza, de la Granada, cu 20 de milioane. 

Credeți că presa din Spania și din Franța îi vitraliază pe cei doi cum facem noi cu Drăgușin, interpretându-i metafizic fiecare săritură la cap? Nu, pentru că ei au mulți alții la acest nivel. Noi îl avem doar pe Radu, și-atunci comportamentul nostru se explică.