)
Articol de Andrei Crăciun - Publicat luni, 12 septembrie 2022 10:53 / Actualizat luni, 12 septembrie 2022 10:54
Giuleștenii sunt specialiști în așa ceva: când crezi că au ajuns sus și vor rămâne acolo, de fapt începe prăbușirea. Farmecul vieții, desigur - dar suporterii vor și merită mai mult (totuși, o bilă neagră pentru suporteri pentru violențele gratuite)
După o prestație europeană a conferențiarelor noastre între mediocru (CFR Craiova) și decent (FCSB), ne-am întors la SuperLiga noastră cea de toate zilele. Unde ce am văzut?
O explicație la cazul Hermannstadt
Am văzut că Petrolul Ploiești nu are deocamdată (bunul și eternul deocamdată) forța să rămână între granzi, iar Hermannstadt, cu puțin noroc, și împotriva marilor probleme financiare, a rămas echipa cea mai surprinzătoare din prima divizie. E nevoie de o explicație. Explicația este următoarea: Măldărășanu este antrenor, unul dintre cei mai buni dintre cei tineri.
Furnica Sepsi
Și am mai văzut că nici Botoșani nu este pregătită de Top 6, iar UTA poate să joace bine, dacă vrea, și în deplasare. Chindia pare condamnată, iar Sepsi rămâne o furnică. A ieșit din criza de rezultate și adună puncte cu o consecvență care vine strict din organizare.
Una peste alta, echipele noi din SuperLiga ne arată că liga secundă e mai bună decât credeam și chiar decât speram.
Depind de ceilalți
Dar marea întrebare e alta: poate Rapidul să ia titlul? După meciul cu Craiova Mititelilor (și a lui Croitoru), jucat în inferioritate, răspunsul este acesta: mai degrabă, nu. Fără Mutu pe bancă, giuleștenii și-au pierdut aplombul.
Pe de altă parte, Giuleștiul va rămâne până la sfârșitul sezonului stadionul pe care se va câștiga cel mai greu. Și mai nuanțat: o eventuală victorie finală a Rapidului depinde în egală măsură de ce vor face și CFR Cluj, Craiova lui Rădoi, Farul lui Hagi și FCSB-ul lui Dică și Becali.
Am devenit imprevizibili
Vestea indiscutabil bună este că SuperLiga noastră este, între campionatele comparabile cu al nostru, precum, să zicem, cele din Polonia, Bulgaria, Suedia sau Norvegia, cel mai imprevizibil.
În România s-au înmulțit "2"-urile, semn consistent de sănătate. Nivelul a crescut și nu e chiar o întâmplare că FCSB a rezistat la Londra, în acea zi tristă a despărțirii de Regină, șaptezeci de minute și doar un penalty care nu prea a fost a putut să o destabilizeze.
De acum, e rândul naționalei lui Iordănescu jr. să ducă mai departe torța. Direcția e bună, drumul rămâne lung.
Regretul Gabi Iancu
Altfel, Craiova Mititelilor a reușit, iată, să treacă de despărțirea de Compagno, poate vârful cel mai aproape de secolul XXI din toată prima noastră divizie.
Victoria cu Rapid a fost meritată, Craiova a jucat fix ce trebuia să joace, iar Gabi Iancu poate încă da pase superbe, ceea ce ne lasă cu regretul că până acum, la douăzeci și opt de ani, și-a cam irosit cariera.
Poate la anul
Rapidul este o echipă care revine foarte-foarte greu, joacă italienește, în înțelesul vechi (și bun) al lui Il Calcio. Dar când joci mereu la 1-0 se întâmplă, uite, să tot iasă și 0-1. Și nu așa se câștigă un titlu.
Rapidul e totuși o echipă cu o istorie de o sută de ani, una dintre cele mai frumoase istorii din tot fotbalul nostru. Și nu e chiar înțelept să pariezi împotriva istoriei. Așa că: deocamdată, nu. Dar la anul…
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
