)
Articol de Andrei Crăciun - Publicat luni, 28 noiembrie 2022 09:37 / Actualizat luni, 28 noiembrie 2022 09:38
Acum patru ani, după primele două meciuri din grupă (cu Islanda și Croația), Argentina avea un singur punct și tot s-a calificat. Stă mai bine astăzi, chiar dacă a fost învinsă de Arabia Saudită și s-a chinuit cu Mexicul
Chiar și la treizeci și șase de ani după Maradona, Argentina continuă să fie cea mai comentată națională de la Mondiale. E firesc, efectul Maradona e etern.
Și, deși e nemuritor, se uită amănuntul că Messi e totuși un fotbalist de treizeci și cinci de ani. În același timp, e totuși Messi (revedeți golul cu Mexic!).
Argentina putea și trebuia să ia cupa acum opt ani, atunci era vremea lui Messi. Acum e târziu, dar nu e prea târziu. Leo e încă aici. Și nu mai e chiar adevărat că niciun meci nu seamănă cu altul. Au fost destule partide gemene până acum în Qatar. S-a jucat binișor, deși nu mai există echipe mari.
Unde ne sunt eroii?
Mondialul nu are însă, până acum, niciun erou, căci ecuadorianul Valencia va fi mereu subestimat. Totodată, e devreme și prea greu.
Cum să mai fii erou la o cupă mondială, după ce a vizitat pământul obiectul zburător Diego Armando Maradona? (Mbappé ce mai începe să marcheze ca un erou, dar, deși e campion mondial deja și cel mai bun în 2022, ceva tot lipsește).
Brazilia și restul (mai puțin Franța)
Până acum, Brazilia a arătat cel mai bine. Și cu Neymar Jr. în afara primului unsprezece are o șansă reală să câștige trofeul. După douăzeci de ani. A trecut, iată, un roman de când n-a mai luat Brazilia un Mondial.
Pe lângă Brazilia, toți au părut încadrabili la „și alții”. Mai puțin, desigur, Franța, campioana mondială en-titre și prima calificată mai departe, cea mai puternică măcar dintre europene.
Germania n-are o generație mare, Spania e încă la început (spectaculos, dar început), Anglia e inconsecventă, Arabia Saudită a bătut Argentina și, la fel ca România în ’94, n-a știut ce să facă mai departe (ce poți să faci mai departe?).
Bătrânii și marea mediocritate
Costa Rica e tot mai departe de 2014, africanii (preferatele mele sunt Ghana, Senegalul și Camerunul – și toate-s pe făraș) joacă un superb și ineficient fotbal atletic și haotic (Marocul și Tunisia au fost imature). Japonezii sunt dârji și iuți și asta nu e niciodată de ajuns.
Uruguay-ul a ruginit, dar încă poate străluci, iar Coreea de Sud – ei bine, ea încă se naște, se tot naște. Australia a progresat, dar mai trebuie să treacă o sută de ani ca să treacă de vreun „sfert” mondial.
Curajoșii iranieni
Americanii tot promit, dar, tot așa, s-ar putea să mai dureze, Elveția și-a pierdut sarea și piperul, iar Iranul poate să învingă Țara Galilor (dar nu la rugby). Iranienii sunt curajoși – și fotbalistic, și civic (dar nici curajul singur nu ajunge). Ecuadorul e exotic și nimic în plus (dar nici în minus).
La Mondial se marchează după pase lungi și atacanții care știu să evite ofsaidul mai ratează doar dacă sunt bezmetici sau îl au în față pe Ochoa, neprețuitul portar mexican, care a făcut Mondialele mai frumoase, dar nimeni nu i-a spus acest adevăr elementar.
Sau dacă ai glezna fină a lui Enzo Fernandez, argentinianul de douăzeci și unu de ani, care e venit din viitor.
Când Olanda și Belgia se confundă
Cât despre Portugalia, ea depinde în continuare de Ronaldo, iar Ronaldo a îmbătrânit, la rândul lui. Iar Croația trăiește din Modrici (și talentul trece?) și amintiri. Serbia a fost apatică, Danemarca simpatică (dar a strâns doar un punct amărât).
Și Canada, draga de ea, doar preludiul unei relații platonice. Iar Belgia și Olanda au ajuns să se confunde și, pierzându-se astfel, să nu mai spună prea mult.
Orice Mondial fără Italia...
Pe de altă parte, orice cupă mondială fără Italia e oricum blestemată să fie repede uitată. Rusia 2018 și Qatar 2022 sunt condamnate.
Mai ales că ele au existat doar pentru că FIFA a devenit, cu anii, o organizație-familie, ca Mafia. Italienii nu ne-au dat, în trecerea timpului, doar Renașterea, moda, cinematografia magnifică, pizza fără ananas și fotbalul impecabil. Sunt doar câteva litere diferență între FIFA și Mafia și asta nu e chiar întâmplător.
Puterea de a îndura
Și ne uităm, da, ne uităm spre deșert, dar știm că de fapt n-ar trebui, ar trebui să boicotăm Mondialul acesta murdar de jegul corupției și de morții de sub stadioane, să-l ignorăm, ca regele Cantona, care mereu a fost înțelept, dar asta nu i-a folosit prea mult.
Ne uităm însă, și ne luăm, iată, din foarfeca lui Richarlison puterea de a îndura.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
