Atențiune, drepți! Istorie în încăpere

"Într-o dimineață, ne-am trezit cu bătăi în geam. «Mergem să încărcăm!», am auzit. Iarnă, frig, minus 18 grade. Am ieșit pe stradă, multe cadavre. Trebuia să le luam de mâini și de picioare și să le aruncăm într-o groapă comună. Imaginea aceea mă urmărește de atunci mereu!".

Agnes Keleti își aduce aminte perfect de Asediul Budapestei, cel de-la Doilea Război Mondial. Românii și rușii asediau de la Crăciunul lui '44, finalmente aveau să piară 38.000 de civili în mai puţin de două luni.

Născută în 1921, se apucase de gimnastică la patru ani. La 16 era campioana Ungariei. Din '37 până prin '56 culegea zece titluri naționale. "Începusem să mă pregătesc pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, când a venit urgia, așa că totul s-a anulat".

În 1941, pentru că era de origine evreiască, Agnesc a avut primele probleme. "Am cumpărat actele unei fete creștine. Trebuia să port Steaua pe haine, dar am refuzat. Cu hârtiile mele false, m-a ascuns la țară, m-am angajat ca servitoare". Dar cercul se strângea. Cei din neamul ei erau deportați în lagărele de exterminare.

"Auzisem că cele măritate nu mai ajung la Auschwitz, așa că m-am căsătorit cu Istvan". "Istvan" era Sarakany, gimnast ca și ea, campion național, participant la Jocurile Olimpice de la Berlin, din '36. Tatăl îi pierea gazat. Mama și sora îi erau salvate de către diplomatul suedez Raoul Wallenberg. Istoricii aveau să afle 46 de olimpici decedați în acest un univers concentraționar...

Olimpiade la 31 şi 35 de ani

După Război, Agnes a revenit în sală. 1947, titlul Europei Centrale. "Am primit biletele pentru Londra, 1948. Cred că erau ultimele antrenamente, când glezna mi-a cedat. Efectiv am auzit-o cum pârâia. Mi-am dat seama imediat că nu mai am timp să mă recuperez". A mai băgat o fisă, Helsinki 1952.

Nimeni nu mai credea în ea, la 31 de ani. I-a speriat pe toți: patru medalii, una de aur. A mers și la Melbourne, la 35 de primăveri. "Doamne, ce tensiune a fost pe acel vapor! Ambele delegații, a noastră și cea sovietică, pe o singură punte!", își aducea aminte.

La polo, se dușmăneau atât de tare, încât apa se făcea roșie. Apoi, lupta ei cu Larisa Latînina, cea mai galonată gimnastă din istoria olimpismului. Șase medalii! Cea mai bătrână gimnastă din istorie cu aur la gât! Dar minte nu-i mai era la sport. Rușii îi invadaseră țara, nu mai voia să se întoarcă. A cerut azil în Australia. A vorbit cu cei din delegație, 44 de sportivi au spus că nu mai fac cale întoarsă.

Am plecat fără să știm dacă ne vom mai revedea vreodată rudele. Cerberii de lângă noi ne tot citeau niște ziare cu «armata eliberatoare», tot felul de șabloane. Eram scârbită și, deși mă durea decizia, am rămas antrenoare la Melbourne

S-a reîntors acasă în 2015!

A ajuns în Israel. Pe pământurile sfinte și-a putut aduce mama și sora. S-a recăsătorit, a devenit profesoară, pentru 34 de ani, la un institut sportiv din Netanya.

"M-am întors în Ungaria în 2015. Fusesem prea mult timp plecată. Oamenii se schimbaseră, locurile, nu!". Apoi, în ultimele zile ale lui mai 2016, a primit un telefon. Sandor Tarics, fost component al trupei de aur a polo-ului ungar din 1936, campion olimpic, se stinsese, la 102 ani, la Los Angeles. Agnes era cea mai în etate laureată maghiară la această sărbătoare a sportului. Trei ani mai târziu, când Lydia Wideman a plecat și ea, a devenit cea mai în vârstă Olimpiană cu cel mai prețios metal la gât.

La 100 de ani a dat petrecere mare, cu tort, cu tot dichisul. Și cu zâmbete. "Doctorul mi-a interzis să fac șpagatul la vârsta asta, pentru că doream să arăt ce mai pot. Până pe la 91 de ani, atacam parchetul fără probleme", a declarat în fața camerelor de luat vederi. Așa e! O imagine datată 2012, din Herzliya, Israel, o arată executând figura. "Iubesc viața. Și, da, suta asta de ani mă face să mă simt ca la 60!".

Agnes Keleti, istoria în stare pură!