Sănătoși tun, dar bolnavi la sport

Pronosticul pe care l-am dat anterior era de locul trei în grupă. Consider, însă, o mare performanță dacă ajungem acolo și o aplaud din toată inima. Nu cred că CSM va câștiga Liga Campionilor în acest an. Văd însă ca ar fi o mare performanță dacă ajunge în Final Four. Mă bizui un pic pe tenis în turneele mici, pe tenisul de masă, pe canotaj, care are un sistem aparte de pregătire centralizată. Și cam atât.

De fapt, cred că nu putem mai bine de atât pentru că nu avem de unde. La noi în țară nu se face sport, nu ne creștem copiii prin sport și cu sport și preferăm să ne crească burțile în fața televizoarelor. Fiind burtos, pot face această remarcă. Prezint mai jos câteva date care ne ajută să înțelegem cam unde suntem.

Săptămânile acestea am prezentat la Europa FM, în Out of the Box, rubrică realizată cu Lorand Balint câteva date culese de Data Intelligence Unit din cadrul Publicis Group. Ce zice sondajul? Doar 51 la sută dintre români sunt de acord cu afirmația ”ar trebui să am mai multă grijă de sănătatea mea.” De ce jumătate dintre noi nu cred în asta este greu de spus. 

Doar o treime dintre români fac un control anual de sănătate, dacă nu-i supără ceva. 70 la sută dintre noi cred că au o sănătate bună și foarte bună. 73 la sută spun că nu suferă de nicio boală și 45 la sută spun că nu au fost deloc bolnavi în ultimele 12 luni.

Dincolo de abordările de specialitate, datele ne spun ceva foarte important despre sport: românii nu vor fi receptivi la mesajele care spun că sportul aduce sănătate. Pentru că deja noi ne considerăm sănătoși. Ce beneficiu în plus ne poate aduce sportul dacă tot nu suferim de nimic? De altfel, cum să faci sport dacă două treimi dintre noi nici nu merg vreodată la medic?

Adăugați aici câteva date care sunt deja în spațiul public. În anul 2020, ministrul de atunci al sporturilor, Ionuț Stroe, anunța că la cluburile sportive din România sunt legitimați doar 80 de mii de copii din care doar 55 de mii sunt activi. Doar 800 de mii de români au abonamente la o sală de sport, cel mai mic procent dintre toate țările UE. 

Unul din doi români nu a făcut niciodată activități fizice, spunea GSP în campania sa ”Sport și sănătate”, lansată în februarie. 58 la sută dintre români sunt supraponderali spune un raport al OMS publicat tot în februarie.  63 la sută dintre români nu au făcut sport niciodată. 20 la sută dintre copiii între 7-9 ani sunt supraponderali.

Cred c-aș putea înșira date până mâine. Unul dintre secretele prăbușirii sportului românesc se ascunde între aceste cifre. De fapt, atleții noștri de performanță sunt vârful unei piramide foarte mici. Aceștia sunt cei mai buni dintre cei puțini. Un fel de chiori în țara orbilor. De asta țări mai mici ne bat pe unde ne prind. Pentru că oamenii lor sunt ceva mai sportivi. Adăugați aici lipsa de educație, profesionalismul scăzut și corupția și aveți un tablou elocvent. Dar și o așezare a neputinței pentru încă 20-30 de ani.

Deocamdată nu avem un răspuns la asta, Sistemul sportiv românesc este axat pe profesioniști. Administrația și sportul știu că se trăiește mai bine din învârtirea unor contracte mari cu sportivi profesioniști. Chiar și publicul poate fi influențat mai ușor când i se vinde un spectacol. Starea personală de sănătate și performanța viitoare nu aduc voturi. Deci slabe speranțe să îndreptăm ceva.

Să pui o nație să facă sport, să se îngrijească de sănătatea sa este un efort care trece dincolo de stadioane și săli. El se petrece în fiecare zi, ține de fiecare dintre noi și de dorința de a face ceva mai mult. Până o să ne punem pe treabă va trece vreme, dar măcar să ne înarmăm cu două certitudini: performanțe vor fi puține, rare și cu atât mai mult de apreciat. Bani de cheltuit vor fi mulți, dar numai în folosul unora.