Cartonașele suspecte ale fotbaliștilor

Înainte de toate, o introducere economică. Granit Xhaka, un jucător elvețian de origine albaneză, câștigă în acest moment 100.000 de lire sterline pe săptămână, adică 5,2 milioane de lire sterline pe sezon. Nu e un salariu gigantic în Premier League, unde bariera psihologică de 100K a fost atinsă încă de acum 21 de ani, dar suma rămâne una generoasă pentru orice alt fotbalist din afara Angliei, ca să nu mai vorbim de muritorii de rând.

Transferat acum 6 ani de la Borussia Monchengladbach pentru 45 de milioane de euro, mijlocașul defensiv continuă să joace pe Emirates în ciuda repetatelor conflicte în care a fost implicat și care l-au lăsat fără banderola de căpitan. La 29 de ani, cota lui de piață rămâne sus. Granit Xhaka - fratele lui Taulant Xhaka (FC Basel) și vărul lui Agon Xhaka (FC Malisheva), Armando Sadiku (Las Palmas) și Sherif Sadiku (fără club) - valorează 20 de milioane de euro. 

Fapta: un pariu de 65.000 de lire sterline pe final de meci

Și acum faptele. În ultima săptămână, presa britanică a scris despre o investigație a Federației engleze legată de un pariu suspect plasat în finalul unui meci de Premier League. Fără a da inițial nume, jurnaliștii au anunțat că bookmakerii au fost alertați de un pariu de 65.000 de lire sterline plasat pe un cartonaș galben pe care un fotbalist din prima ligă urma să-l încaseze în ultimele 10 minute ale unei partide. Jucătorul a primit avertismentul, pariorul a încasat 250.000 de lire, iar federația a fost informată, dar a ales deocamdată să ancheteze evenimentul, nu și jucătorul.

În ciuda eforturilor autorităților de a-i proteja identitatea, ziariștii au aflat și au scris că fotbalistul avertizat este Granit Xhaka. Deocamdată, legatura dintre el și pariul suspect e tratată ca o coincidență. Da, cineva a pariat în modul „live” o sumă ciudat de mare pentru un galben pe care Xhaka urma să-l ia următoarele minute, ultimele, din meciul Leeds - Arsenal din 18 decembrie 2021, dar vorbim aici despre un jucător cu o predispoziție la încasat avertismente. 

În 477 de meciuri jucate până acum în carieră, Xhaka a primit 116 cartonașe galbene, adică unul la patru meciuri, și 12 roșii. 

De ce nu ar încerca un parior să profite de pe urma stilului cunoscut al lui Xhaka și de ce ar trebui să fie suspect un galben aparent banal? 

Faza: 26 de secunde de așteptare fără niciun sens

Motivul e simplu: suma plasată aproape de finalul meciului este suspect de mare chiar și după standardele unor case de pariuri care au cifre de afaceri anuale mai mari decât ale concernului Coca-Cola. Iar de data asta, la câteva minute după plasarea pariului, Xhaka a confirmat câștigul de un sfert de milion de euro printr-un un gest bizar în fața căruia până și cei mai puțini predispuși la suspiciune găsesc cu greu argumente.

În minutul 84 și 50 de secunde al partidei de pe Elland Road, Arsenal era în control total. Fusese 3-0 pentru oaspeți încă de la pauză, Leeds dăduse în minutul 75 senzația că ar încerca o revenire, dar golul lui Smith Rowe din minutul 84 încheiase evident conturile și risipise orice fărâmă de speranță de a mai întoarce rezultatul. 

Câteva secunde mai târziu, arbitrul Andre Marriner a acordat o lovitură liberă pentru Arsenal la centrul terenului. Xhaka s-a dus să execute și a început să scaneze variantele de pasă. Inițial, s-a uitat pentru o pasă lungă, apoi colegii lui au venit aproape pentru a primi o pasă scurtă. În 999.999 de cazuri dintr-un milion, lovitura ar fi fost executată repede, în primele cinci secunde de la acordarea ei. Meciul era rezolvat, nu exista niciun motiv real pentru o tragere de timp. 

Având în sânge mersul fluid și normal al unei astfel de faze, regizorul de transmisie de la SkySports a trecut deja la cadrele de legătură, cu Arteta arătându-i cu mâna lui Xhaka zona în care ar trebui să bată. Doar că Xkaha nu a bătut. Cadrul s-a întors pe el, iar indecizia elvețianului a continuat. După 20 de secunde de gândire în care ar fi putut pasa către cel puțin 3 colegi demarcați, Xkaha și-a luat elan pentru a bate lung. Și s-a oprit iar. 

Șase secunde mai târziu, arbitrul Marriner i-a dat galben. 

Văzută în direct, faza nu atrage atenția. Telespectatorul de fotbal nu analizează tragerile de timp decât atunci când meciul e pe muchie de cuțit, iar aici nu exista un context tensionat. Ce nu știau privitorii era, însă, contextul financiar. Cu câteva minute înainte, cineva pariase o mică avere că Xhaka va lua galben, iar Xhaka a luat galbenul. 

Revăzută în acest context, faza urlă prin toți porii a „spot-fixing”, denumirea englezească pentru aranjamentele făcute pentru pariuri fără a influența direct rezultatul unui meci. 

Premier League, antecedente de „spot-fixing”

Deși vorbim despre Premier League, un fotbal extrem de bogat, cu fotbaliști milionari, noțiunea de „spot-fixing” nu e nouă. 

În 2009, Matt Le Tissier, unul dintre jucătorii încântători din prima ligă engleză în anii ’90, a povestit în biografia sa cum a încercat să câștige 10.000 de lire sterline pariind pe faptul că va fi acordat un aut de margine în primul minut al meciului Wimbledon - Southampton. 

Cum Le Tissier era căpitan și a câștigat lovitura de începere, misiunea era ca și îndeplinită: „Arbitrul a fluierat, mingea mi-a fost mișcată și am pasat lung către Shipperley, dar am dat astfel încât să se ducă în aut, peste capul lui. Doar că Shipperley, care nu știa nimic despre pariu, a ținut-o în teren”. 

Disperat, Le Tissier a gonit după balon, iar în secunda 70 a reușit să-l trimită în aut. Potrivit regulilor bookmakerilor, pariul nu a fost câștigat, dar Le Tissier și-a primit banii înapoi. 

Trei ani mai târziu, un alt fost căpitan din Premier League, norvegianul Claus Lundekvam (fost coleg cu Dan Petrescu la Southampton în 2001), a ieșit public și a recunoscut implicarea într-o schemă de „spot-fixing” care a durat câțiva ani: 

Nu e ceva de care să fiu mândru. Pentru o vreme, făceam asta săptămânal. Ne înțelegeam cu căpitanii echipelor adverse pe chestii precum primul aut din meci, primul corner, cine începe meciul, un cartonaș galben sau un penalty. Puneam bani mai mulți jucători, se adunau câteva mii de lire. Dădeam banii cuiva din staff care plasa pariurile. Niciodată, însă, nu aranjam scorurile. Eram profesioniști și făceam asta doar din amuzament, deși era ilegal.

- Claus Lundekvam, fost căpitan la Southampton

În mod curios, autoritățile din Marea Britanie au ignorat dezvăluirile lui Lundekvam. E genul de atitudine la care ne-am fi așteptat în România, unde un jucător important din Liga 1, Steliano Filip, a mărturisit în 2019, în direct la emisiunea GSP Live, că i s-au oferit 25.000 de euro pentru a încasa un cartonaș galben într-un meci al lui Dinamo: 

„Totul a venit printr-un prieten de-ai mei de la juniori. Mi s-a spus să mă întâlnesc cu cineva care vrea să vorbească ceva important. Cei cu care m-am întâlnit erau români. Ne-am întâlnit la Mall Băneasa, am stat un minut. Mi-au zis: «Pune-ți telefonul mai încolo să vorbim ceva». Mi s-au propus 20-25.000 de euro pentru un galben. M-am ridicat și am plecat, am spus că niciodată nu fac așa ceva. Nu sunt bani munciți, m-am gândit la familie, m-am gândit la viitorul meu”. 

Liga 1 și salariile neplătite 

Deși diferența dintre salariul lui Filip și cele ale starurilor din Anglia e uriașă, tentația există în ambele ligi. Teoria fotbaliștilor milionari care nu se pretează la găinării e pur și simplu invalidată. Și unii și alții au foarte mult timp la dispoziție și un nivel salarial ridicat. 

În viețile fotbaliștilor profesioniști intervine o plictiseală pe care mulți (Paul Merson, Keith Gillespie sau Kyle Lafferty sunt doar câteva nume) au invocat-o ulterior ca fiind principalul motiv pentru dependența de pariuri. 

În România, nevoia de adrenalină a fotbaliștilor în timpul lor liber e deseori dublată de situația salariilor neplătite. Dacă un jucător cu un salariu de câteva mii de euro, restant de câteva luni, primește o ofertă de a-și înmulți de 3-4 ori câștigul pe loc doar pentru un cartonaș galben, scopul implicării în „spot-fixing” trece din zona de entertainment în cea de sursă de întreținere și de profit. 

Și așa ajungem la situații în care niște fotbaliști care au stat cuminți o repriză întreagă se transformă în ultimele minute în vârtejuri de furie și de nervi, căutând gleznele adversarilor până în momentul în care un Bârsan, un Feșnic sau un Colțescu scoate cartonașul galben. 

Apoi, furia se oprește fără ca telespectatorul să simtă ceva ciudat. Sunt fotbaliști profesioniști și, nu-i așa, unui fotbalist profesionist i se mai poate pune pata din cauza lipsei de oxigenări a creierului. Alibiul e tot timpul acolo și e solid. La fel de solid ca tentația nevăzută.