Și acum încotro, burtoșilor de la FRF?

Noi, ziariștii, ne-am pus pe desființat jucători - da, Chiricheș e de neprivit și ar trebui să mai stea pe acasă în zilele de convocare - și pe cerut schimbarea selecționerului. Spectatorii și o parte a oamenilor din fotbalul românesc vor capetele celor din conducerea FRF. 

O altă parte a fotbalului - în special cei care au prins și alte vremuri - se lamentează că „au intrat oameni nevinovați la pușcărie”, referindu-se la Borcea, Copos și la ceilalți dovediți că au fraudat cluburile. Alții acuză situația de la școlile de fotbal, unde copiii nu mai știu să facă un banal joc de glezne sau să dea o pasă elementară cu latul. 

Șifonați de înfrîngerile din ultima săptămână, jucătorii naționalei abia așteaptă vacanța și postările de pe Instagram din locațiile exotice. 

Selecționerul așteaptă Dumnezeu știe ce, în timp ce conducerea federației râde în tribună cu gura până la urechi, satisfăcută de un nou protocol VIP reușit care le-a mai umflat burțile cu o gaură la curea. 

Și acum ce facem? Încotro o luăm? 

Scenariul facil nu e greu de intuit. Trebuie doar să apăsăm tasta 1. 

Presa va continua să desființeze jucătorii și selecționerul. 

Spectatorii îl vor înjura pe Burleanu pe Facebook până se vor plictisi.

 Dragomir va regreta pușcăria făcută de cei vechi. 

Copiii vor da tot pase cu oul piciorului. 

Referenții zonali FRF vor face în continuare recomandări pe pile și pe amantlâcuri. 

Tricolorii își vor face vacanțele, vor reveni “cu bateriile încărcate” să mai producă niște bani din sărăcia de fotbal jucat și să îi umilească ostentativ la convocări pe colegii mai puțin avuți, cu ceasurile și hainele lor scumpe. 

 Iordănescu va acuza ghinionul și frustrările adunate din trecut. 

Burleanu și tot mai burtoșii săi colaboratori vor sacrifica selecționerul și vor aștepta următoarele alegeri, încrezători că sistemul nevăzut - adică oamenii în costume negre - și cel văzut, format din votanții asudați de la sate și comune, le vor asigura spatele pe mai departe. 

România va continua să se scufunde în zoaiele mediocrității, în timp ce la câteva sute de kilometri distanță vecina Ungaria trăiește o primăvară fotbalistică impresionantă, demnă de tradiția unei vicecampioane mondiale. 

Și acum urmează scenariul dificil. Adică, tasta 2. 

Cum ar fi ca rubensienii la costum de la Casa Fotbalului să-și facă niște foi de drum - dar fără diurnă de 500 de euro pe zi - , să treacă granița pe la Nădlac și să-și petreacă următoarele luni colindând Ungaria în lung și în lat pentru a înțelege care e germenele renașterii maghiare?! 

Evident, nu se va întâmpla asta pentru că băieții cu greutate de la FRF sunt în marea lor majoritate nevorbitori de limbi străine și prea siguri pe scaunele lor pentru a-i mai durea undeva de nemulțumirea românilor care vor în continuare un fotbal de calitate. 

Și, dacă totuși i-ar presa cineva să meargă și să studieze cazul maghiar, mai au o scuză facilă și frivolă la îndemână: Viktor Orban e un dictator și noi nu vrem să facem ce face un dictator.

 Mai bine o lăsăm să meargă și așa. Măcar e democratic! 

PS - Ca să înțelegeți nivelul pregătirii din FRF, iată o întâmplare reală petrecută în era Burleanu. Protagonist este un fost ofițer de la „doi ș-un sfert” din Bacău, angajat de președintele FRF la departamentul de integritate pe baza prieteniei cu Gică Burleanu, tatăl șefului federației. Una din cerințele postului său este de a ține permanent legătura cu UEFA prin emaluri, tele și videoconferințe.

 Nevorbitor de limbi străine, fostul ofițer a ridicat într-o dimineață telefonul care suna. Apelantul era un oficial important de la UEFA. Pila lui Burleanu a apucat să spună “alo”, dar când a auzit o voce vorbind în engleză, o limbă complet necunoscută, a pus telefonul la loc în furcă îngrozit. La întrebările ulterioare ale celor de la UEFA, respectivul s-a disculpat spunând că sunt probleme cu telefonul din biroul său.