OPINII  »  EDITORIAL

Una bucată etapă

Articol de - Publicat joi, 29 septembrie 2022 21:29 / Actualizat joi, 29 septembrie 2022 21:32

Suspendarea primită de Cristian Săpunaru este o mângâiere pe creștet. Ce voiați, dom’le, să-i taie capul?

Comisia de Disciplină a dat verdictele în cazul „evenimentelor” de la meciul FCU Craiova-Rapid 1-0, din 10 septembrie. Probabil că „evenimente” este termenul agreat și de pacificatoarea comisie, organism autonom din cadrul FRF. 

Dacă spunem „scandal” cădem în derizoriu, pentru că noi la fotbal trăim într-un mediu civilizat, cu oameni care se respectă și respectă regulile bunei-cuviințe.

Marcel admira galeriile

Să fii revoltat sau să fii ironic atunci când afli că Săpunaru a primit o suspendare de o etapă? Sau să nu fii în niciun fel, nici ironic, nici revoltat, ci să întorci capul și să mergi mai departe? Să nu te intereseze că arbitrul Marian Barbu, oricum expert în a face praf meciuri, nu a consemnat nimic în raport? 

Ori că observatorul Marcel Vasile a declarat la audieri că nu a văzut bătaia de la vestiare pentru că el era pe teren și admira cum echipele își salută galeriile? Cum, cu cuvinte frecventate doar la emisiuni gen Garantat 100%?

Mititelu și batalionul de asalt

Prudent, necaracteristic, Adrian Mititelu s-a ferit să comenteze hotărârea Comisiei, anticipând valul de ură care s-ar abate asupră-i din partea suporterilor rapidiști. 

Patronul lui FCU a acuzat însă duritatea amenzii primite de clubul craiovean (52.000 de lei, adică 10.400 euro), estimând că până la finalul campionatului se vor cumula pedepse bănești de peste 500.000. 

De ce atât pesimism, dacă tot dumnealui a susținut anterior că încăierarea de pe tunel și de la vestiare a fost și o provocare a adversarilor din Giulești? Ori din cauză că știe ce batalion de asalt are în spate și că respectivii, utili ca grup de presiune, au fitilul scurt și pot oricând scăpa de sub control?

Articolul 51

Să revenim însă la Săpunaru. Senin, omul și-a cerut niște scuze că s-a dat la jandarmi, apoi a precizat că nu voia să bată pe nimeni, ci doar să pună mâna-n gât cuiva care îl supărase. Sinceritatea lui dezarmantă i-a impresionat, îmi închipui, și pe membrii Comisiei, condusă de eternul Daniel Cernat, care au dictat pedeapsa minimă prevăzută de regulament. 

Deși căpitanul Rapidului era deja un abonat al scandalurilor, în termeni juridici un recidivist, el a fost încadrat la faimosul articol 51, care nu doar că te spală, ci te face și mai neprihănit decât în realitate.

„Orice persoană care provoacă publicul sau alte persoane prin gesturi, cuvinte sau alte mijloace înainte, în timpul sau după terminarea unui joc va fi suspendată de la 1 la 6 jocuri” -Articolul 51 din Regulamentul Disciplinar.

Puțin dificil

Reacția Rapidului este pe măsura suspendării. Adică o rușine. Aproape centenarul club a făcut scut în jurul recalcitrantului și a plusat la verdictul Comisiei cu ceva care seamănă a sfidare sau cu umor de proastă calitate. 

Dezamăgitor pentru o grupare ai cărei șefi țin lecții de morală partenerilor de întrecere. Adrian Mutu cataloghează situația drept „puțin dificilă” și mărturisește că se aștepta ca Săpunaru să nu primească nicio etapă de suspendare. Noi însă ne așteptam la altceva?

Una bucată etapă
Cristi Săpunaru

Bine ne face Pușcaș!

De ce, nu ne-am obișnuit cu acești bărbați care se luptă pe teren și în afara lui cu toate armele? Nu știm cum se ceartă ei și cum se împacă apoi de zici că sunt frați de când lumea? 

Vezi pacea de la Cluj dintre cruciații Neluțu Varga și Dan Petrescu. Ți se pare că trăim în sordid? Te dezgustă că antrenorul se bate cu impresara? Înseamnă că ești o mironosiță, că nu ești adaptat lumii în care trăiești. Și, culmea tupeului, mai vrei și națională performantă. Păi, nu ne face bine Pușcaș că ne ceartă?

Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Comentarii (19)
alexalex
alexalex  •  30 Septembrie 2022, 15:16

Vorbe mari de la fostul partener de emisiuni al celui ce își lovea cu pumnii propriul suporter, da săpunaru trebuia suspendat drastic mai ales că este recidivist, dar să vină să vorbească de moralitate indivizi care ani de zile au fost parte la minciuna și impostura din fotbal care zi de zi prin emisiuni tv prin indivizii care sunt invitați de ei distrug fotbalul, dacă esti moral sau profesionist nu ai cum să imparti studioul cu meme stoica, cu zota și alții ca ei

george.ciuca
george.ciuca  •  30 Septembrie 2022, 14:10

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dnicola
dnicola  •  30 Septembrie 2022, 13:14

Aparitia rapidului si mititelului pot da un nou brand:liga penibilului si grotescului.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează