OPINII  »  EDITORIAL CTP

De ce trageți în neruși?

Articol de - Publicat luni, 27 iunie 2022 18:12 / Actualizat luni, 27 iunie 2022 18:25

Interzicerea participării jucătorilor și jucătoarelor din Rusia și Belarus la Wimbledon poate fi discutată. Subsemnatul mi-am spus opinia, mi se pare o decizie corectă moral. Alții o consideră discriminatorie.

Dar, replica ATP și WTA de a nu se acorda puncte la această ediție a celui mai important turneu de tenis din lume este indubitabil nedreaptă.

Interdicția pentru ruși a fost hotărâtă de organizatorii privați de la All England Club. Nu de ceilalți jucători. Și totuși, ATP & WTA nu-i lovesc pe patronii turneului, ci pe jucătorii neruși, care vor pierde poziții în clasament. Ce vină au ei? Cel mai afectat va fi câștigătorul de anul trecut, Novak Djoković, care nu-și poate apăra cele 2.000 de puncte. Wimbledonul nu va fi afectat, banii puși în joc sunt mulți, mai mulți decât anul trecut, a venit să joace toată lumea. Pentru istorie, câștigătorul va fi tot câștigător de Wimbledon, finalistul, tot finalist.

Uriașul polonez Hubert Hurkacz a hotărât să doneze Ucrainei câte 100 € pentru fiecare as servit. Andy Murray va da toți banii pe care îi va primi la Wimbledon, și ce va mai câștiga până la sfârșitul anului, copiilor din Ucraina.

De ce trageți în neruși?
Andy Murray

Visez cu ochii deschiși: ce-ar fi ca toți participanții să răspundă ATP&WTA, care le-au luat punctele, dăruind toate câștigurile de la Wimbledon 2022 victimelor pe care le fac zi după zi atacurile sălbatice ale Rusiei?

Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Comentarii (53)
catalin.mocanu
catalin.mocanu  •  01 Iulie 2022, 16:58

Încă nu îmi e clar cine e mai antipatic dintre CTP și MM. Înclin să cred că CTP, măcar MM nu vorbește la ordin....

corectorul
corectorul  •  30 Iunie 2022, 13:24

Dle CTP, acest articol al d-voastra, CA SI ALTELE, reprezinta un autoplagiat, intrucat publicati materialul cu un continut identic in doua publicatii diferite (GSP si Republica), fara sa mentionati preluarea si republicarea originalului in/din alta sursa, iar acest demers il efectuati pentru a obtine beneficii materiale si intelectual-profesionale. ***.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Astec123
Astec123  •  29 Iunie 2022, 15:31

Tot ceea ce pot sa spun, citind comentariile distinsilor concetateni, referitoare la subiectul acestui articol, este faptul, ca m-am convins o data in plus, ca suntem un poor mic la suflet. Avem o rautate greu de inteles si foarte multa frustrare. Mult egoism si excesiv de mandri in ignoranta noastra. Nu o sa ne revenim niciodata. Putina empatie si modestie ne-ar face mult mai bine! Dar aceste doua calitati vin la pachet doar impreuna cu putina inteligenta!

Vezi toate comentariile (53)
Comentează