OPINII  »  EDITORIAL

De ce ultimul sezon de Liga 1 a fost (de multe ori) Super

Articol de - Publicat marti, 28 mai 2024 11:44 / Actualizat miercuri, 29 mai 2024 11:28

Chiar dacă avem tendința naturală de a vedea mai ales lucrurile negative din jurul nostru, campionatul recent încheiat a avut și multe aspecte pozitive.

A scrie ceva de bine de Liga 1, mai ales după meciul subțire de aseară, dintre Csikszereda și Dinamo, presupune un mare risc de a fi considerat penibil.

E mult mai simplu să scrii de blaturi reale sau închipuite, de faptul că jucătorii din Liga 1 sunt vai de ei, că nu mai avem antrenori, că fotbalul nostru e plictisitor.

Și asta pentru că evenimentele negative trezesc în noi emoții mai puternice decât cele pozitive, așa cum a evidențiat psihologul belgian Guido Peeters în 1971.

Se spune chiar că pentru a estompa impactul unui eveniment negativ este nevoie, în medie, de șase pozitive.

Fix șase motive am găsit și eu datorită cărora mă simt recunoscător pentru momentele oferite de sezonul 2023/2024 al Ligii 1.

Copiii

Campionatul acesta a doborât recordul de asistență pe stadioane din ultimii 20 de ani. Au fost peste 2,2 milioane de spectatori, adică o medie de peste 7.100 la fiecare meci.

Iar un alt lucru de apreciat e că am văzut foarte mulți copii în tribune. La Galați, Sibiu, Cluj, Craiova, Arad sau pe Arena Națională, Giulești sau Arc, am avut ocazia să observ că o seară de fotbal din Liga 1 poate fi o alternativă la tabletă sau telefon bună pentru un copil.

Vă las mai jos o galerie cu entuziasmul și fericirea din ochii copiilor pe care i-am fotografiat în acest campionat.

Sunt imaginea perfectă a ceea ce spunea Jürgen Klopp: „Atunci când s-a născut fiul meu, mi-am dat seama că fotbalul nu este viață sau moarte. Nu salvăm vieți. Fotbalul nu este ceva care ar trebui să răspândească mizerie și ură. Fotbalul ar trebui să fie despre inspirație și bucurie, în special pentru copii".

+21 FOTO

Și exact asta am simțit că le-au oferit copiilor meciurile din campionatul nostru: inspirație și bucurie.

Hagi

Am fost de câteva ori la câțiva pași de Gheorghe Hagi la meciul Generației de Aur. Am fost martor la valul de iubire cu care a fost acoperit cel mai mare fotbalist român din toate timpurile și încă îmi răsună în minte acel „Hagi, nu pleca!" strigat de fanii care își doreau un autograf de la el.

Probabil vom înțelege cu adevărat cât de important este Hagi abia atunci când el chiar va pleca în altă parte.

Dar până atunci, sunt recunoscător că acest om uriaș pentru fotbalul nostru alege să lucreze în Liga 1 și să crească atâția fotbaliști.

Șucu

Ne-am plâns de multe ori că fotbalul nostru nu atrage oameni de afaceri de succes sau mari firme.

Că în jurul său au viermuit după Revoluție doar personaje care au dus cluburile în faliment și insolvență.

Sau că Gigi Becali propune un sistem dictatorial la FCSB care face rău fotbalului.

De asta sunt recunoscător că Liga 1 a reușit să îl convingă pe Dan Șucu să investească zeci de milioane de euro la Rapid.

Chiar dacă are momente de un populism evident, vezi celebrul parizer mâncat pe capota mașinii alături de fani, Șucu e de apreciat că propune un model de business mai aproape de secolul în care trăim: cu investiții serioase la copii și juniori și cu un marketing de calitate.

Luca Mihai

Pe 14 aprilie am văzut o mamă disperată, care s-a schimbat la față instant, când și-a privit neajutorată copilul urcat în ambulanță.

De ce ultimul sezon de Liga 1 a fost (de multe ori) Super
Mama lui Luca Mihai, lânga ambulanța în care se afla fiul său

Copilul era Luca Mihai, lovit violent cu capul în ceafă de către Homawoo. Mijlocașul a suferit mai multe mici fracturi craniene și a stat o săptămână în spital.

Pe lângă faptul că nu am fost martori la o nouă tragedie în fotbalul românesc, episodul respectiv m-a emoționat și pentru alt motiv.

Luca Mihai a cerut clubului său să își retragă solicitarea suspendării togolezului, chiar și în condițiile în care fundașul lui Dinamo nici măcar nu s-a interesat de soarta lui! Și ne-a arătat tuturor că poți face bine și atunci când ți se face un rău.

Și să pună în practică ce spunea poetul Edwin Hubbell Chapin în urmă cu vreo 200 de ani: "Niciodată sufletul uman nu pare atât de puternic ca atunci când renunță la răzbunare și îndrăznește să ierte".

FCSB

Dacă în 2023 a ratat titlul neverosimil la Ovidiu, după ce a condus cu 2-0, echipa antrenată de Pintilii și Charalambous s-a scuturat repede de dezamăgirea acelui eșec copleșitor și a câștigat la pas acest campionat.

Sunt recunoscător că am fost părtaș la această lecție pe care ne-au oferit Coman și colegii săi că orice eșec este adeseori o parte din drumul spre succes.

Cu atât mai mult cu cât roș-albaștrii dăduseră chix de 8 ori consecutiv!

Și ca povestea să fie mai frumoasă, FCSB a pus mâna pe trofeu chiar după un meci cu Farul, echipa care o învinsese cu un an în urmă.

Fără TAS

Ultimul punct este legat de o îmbunătățire vizibilă a mediului din Liga 1.

Chiar dacă avem mereu tendința de a compara campionatul nostru cu celelalte din Europa, ar fi mai bine să fim atenți la evoluția campionatului nostru și să fim conștienți că schimbarea nu are cum să se întâmple imediat.

Dacă am face acest lucru, am vedea că în acest campionat nu am mai așteptat verdicte de la TAS pentru a ști cine a câștigat campionatul sau cine a picat, nu am mai văzut echipe ținute în viață pe "perfuzii", nu au mai existat atât de multe întârzieri salariale în rândul jucătorilor.

Cu alte cuvinte, climatul fotbalului românesc a fost unul mai sănătos. Nu ideal, dar cu siguranță mult mai bun decât în anii precedenți.

Și dacă eu nu v-am convins, vă las mai jos și șase argumente pozitive ale celui mai pasionat statistician al fotbalului nostru, colegul și prietenul meu Liviu Manolache:

  • 819 goluri marcate, cele mai multe din ultimele 24 de sezoane;
  • 14 jucători români cu cel puţin 10 goluri înscrise, record de când s-a trecut la actualul sistem competiţional;
  • Pentru prima dată, toate meciurile din ultima etapă a play-out-ului au fost decisive;
  • Deşi titlul s-a decis cel mai repede de când s-a trecut la sistemul cu play-off/out, multe dintre partide au fost echilibrate, dovadă că am avut un număr-record de remize - 97, iar 126 de victorii din cele 218 au fost la limită (57,8%);
  • Constestat de multe ori, VAR-ul a fost un câştig pentru fotbal. 47 de penalty-uri din totalul celor 113 arătate de „centrali” au fost dictate în urma intervenţiilor arbitrilor din cabina VAR (41,6%);
  • Într-un sezon în care s-a stabilit recordul de străini all-time (240), 50 de jucători autohtoni U21 au debutat în Superligă. În cele 8 sezoane cu regula impusă de FRF, au debutat 442 de jucători tineri români, echivalentul românilor utilizaţi pe durata unui campionat la începutul anilor '90.

Tu cu ce amintiri frumoase ai rămas după sezonul 2023/2024 al Ligii 1?

Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Comentarii (39)
Chris.Dumitrescu
Chris.Dumitrescu  •  03 Iunie 2024, 16:25

Ca niciodată a fost un final interesant atat in Play Off , cat si in Play Out. Nu mai zic de Cupa Romaniei care a oferit surpriza; Corvinul, de altfel meritorie.

Adrian2500
Adrian2500  •  03 Iunie 2024, 13:34
Postat de mogosoaia pe 31 Mai 2024, 14:37

Se idealizeaza mult prea mult importanta spectatorilor, copiii, ultrasii. Nu, nu ei sunt cei mai importanti, cum se tot vehiculeaza prin presa si se preia in viata de toate zilele. Toti sunt la fel de importanti, jucatorii, antrenorii, conducatorii, arbitrii, spectatorii, etc.. De exemplu, copiii de care se tot vorbeste au fost indrumati de parintii lor, nu au fost de capul lor, nu au strigat de capul lor, nu au avut bannere scrise de ei, atat cei de la Bucuresti si de la Arad, cand cu suspendarea, dar si cei de la meciul festiv. Iar ultrasii, ce sa mai spunem li s-a dat atat de mult nas, incat au ajuns sa conduca practic cluburile, ei merg la meci "nu sa se uite ei la meci, ci meciul la ei".

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mogosoaia
mogosoaia  •  31 Mai 2024, 14:37

Se idealizeaza mult prea mult importanta spectatorilor, copiii, ultrasii. Nu, nu ei sunt cei mai importanti, cum se tot vehiculeaza prin presa si se preia in viata de toate zilele. Toti sunt la fel de importanti, jucatorii, antrenorii, conducatorii, arbitrii, spectatorii, etc.. De exemplu, copiii de care se tot vorbeste au fost indrumati de parintii lor, nu au fost de capul lor, nu au strigat de capul lor, nu au avut bannere scrise de ei, atat cei de la Bucuresti si de la Arad, cand cu suspendarea, dar si cei de la meciul festiv. Iar ultrasii, ce sa mai spunem li s-a dat atat de mult nas, incat au ajuns sa conduca practic cluburile, ei merg la meci "nu sa se uite ei la meci, ci meciul la ei".

Vezi toate comentariile (39)
Comentează