OPINII  »  EDITORIAL

Poveste despre zid, adidași și mândrie

Editorial Marius Mărgărit
Editorial Marius Mărgărit

Articol de - Publicat marti, 02 iulie 2024 21:38 / Actualizat marti, 02 iulie 2024 22:05

Legea străzii spune că dacă tot trebuie să ți-o dai cu unul mai mare și mai tare, cu jupânul care te-a tot ciufulit, singura șansă e să îi dai primul un neveu', poate îl pui la pământ și nu se mai ridică.

Hai să fim sinceri: chiar așa simțeam cei mai mulți înaintea meciului cu Olanda! Da, batavii nu mai sunt ce au fost, nu mai au individualități de talie mondială, dar dacă citeai cifrele înainte de meci te înfiorai: un lot de 8,8 ori mai valoros, iar noi o singură victorie din 14 întâlniri.

Zidul galben cu speranțe tricolore a dat tonul în tribune. Am început tare, un sfert de oră i-am surprins, căutând acea lovitură-surpriză care să-i descumpănească. Ne-au lovit tot ei, Ianis a sângerat.

Iar apoi Olanda a pus piciorul în prag, undeva la 30 de metri de poarta noastră, învățându-ne ce înseamnă fotbalul chinuit, în care nu mai atingi mingea și nu mai poți să treci de centru. Iar cifrele, de data asta reale, pe gazon, au fost la fel de zdrobitoare: 39%-61% posesie, 5-24 la ocazii, 1-6 la șuturi pe poartă, 4-13 la cornere etc. Și 0-3 pe tabelă.

Fiindcă uneori, în fotbal, nu ajunge doar să vrei, să dai tot ce poți sau să crezi asta, ci cât poți. „Galbenii" au cântat la greu pe străzi, la terase, în tribune. Au cântat și la 0-2. Dar olandezii au cântat la sfârșit.

Poveste despre zid, adidași și mândrie

România dădea semne încă de la meciul cu Slovacia că e în pierdere de energie. E greu când Drăgușin încearcă să facă ce trebuia să facă Ianis sau Stanciu, adică să verticalizeze, chiar și cu prețul unor pase greșite. Dar nu mai poate să-și ducă treaba la sfârșit, cum s-a întâmplat la golul doi.

Al treilea a fost doar o altă pedeapsă. În mijlocul careului nostru era aruncată o pereche de adidași, ca un prosop pe care fanii români l-au aruncat încercând, inclusiv așa, să oprească tăvălugul, să-i protejeze cumva pe ai lor.

Iar la final, deși era 0-3, suporterii i-au aplaudat pe băieți, cântându-le că sunt mândri de ei.

Până la urmă ce rămâne, care e marele câștig după acest Euro în care Generația de suflet a egalat "optimea" Generației de aur la ediția din 2000? Dacă ar fi să fiu cârcotaș, aș zice că după adversari, "bătrânii" au fost chiar puțin mai buni. Dar n-o să fiu :)

Rămâne încă o poveste frumoasă, care am fi vrut să mai aibă măcar un capitol. Și mai ales această îmbrățișare imensă între suporteri și echipă. Ei, cei din teren, aveau nevoie de încrederea oamenilor, iar ei, cei din tribune sau de acasă, aveau nevoie de emoții și, după atâția ani, să mai creadă în ceva. Și pentru două săptămâni, am crezut, am visat.

Naționala ne-a dus iar dincolo de speranțe, dincolo de mediocrul și meschinul nostru fotbal. Și ne-a făcut să credem, chiar și când nu credeam. Să nu pierdem asta! Să nu pierdeți asta, băieți! Iubirea, atașamentul, credința asta din tribună e perisabilă. Și numai de voi depinde s-o duceți mai departe.

Poveste despre zid, adidași și mândrie
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Comentarii (10)
mM071qw122
mM071qw122  •  03 Iulie 2024, 09:34

Romanii se pricep la toate si la nimic.cat de batut in cap sa fii sa nu vezi ca avem un fotbal mediocru,cel mult.atata entuziasm nefondat demonstreaza ca cei mai mulți au fost,sunt si vor fi cum a spus un mare intelectual,Petre Tutea,niste tampiți

thiamarcos
thiamarcos  •  03 Iulie 2024, 09:24
Postat de anti_fcsb_bayern_real_juve pe 03 Iulie 2024, 01:33

Felicitari Olandu, ai facut toata planeta fericita. Suporterii Romaniei s-au bucurat prea mult si nu trebuiau sa o faca, mai ales pentru generatia asta de 2 lei de la nationala. Nu ar trebui sa tina nimeni cu aceasta nationala. Aceasta minunata corectia aplicata nationalei serveste ca o palma pentru toti suporterii care erau atit de aroganti si cu capul in nori incit se vedeau deja cel putin in finala sau chiar cistigatori de euro dar ei nu inteleg ca Romania nu o sa realizeze niciodata nimic. Atita timp cit federatia este plantatia burlanului interlop, campionatul intern este mosia puscariasului Cici, nu avem infrastructura, la centrele de copii si juniori se merge pe pile, echipele care retrogradeaza se desfiinteaza, clone la fiecare echipe etc.

Ba, nasolule... Esti ca unul din mosii aia morocanosi de la Muppets care stau la balcon si trateaza cu sictir pe toata lumea. N-or fi toate lucrurile roz in fotbalul romanesc, dar nici perspectiva ta asupra lui nu e corecta. Am vazut si am participat si noi la un eveniment european de top, suporterii au dat un spectacol de civilizatie si bun simt, infrastructura sportiva avem fiindca avem mai multe stadioane decat e necesar, etc... Trebuie doar sa intelegi ca in Romania prioritatile si preferintele oamenilor s-au mai schimbat, nu mai moare toata pustimea de dragul basicii si nici parintii nu prea isi viseaza copiii drept vedete iubitoare de manele, tatuaje, frizuri afro... Traim vremuri complicate in care idei "revolutionare" si pline de venin ca ale tale nu fac nici cat o ceapa degerata, sunt doar zgomot de fond ca zbieretele madamei Sosoaca...

Akirox
Akirox  •  03 Iulie 2024, 08:54
Postat de aaxel03 pe 02 Iulie 2024, 23:47

La Euro 2000 am fost in sferturi, nu in optimi. Deci batranii au fost mai buni, una e sa fi in primele 8, alta in primele 16.

La Euro 2000 am fost in sferturi fiindca nu existau optimi. Altfel, poate nici atunci nu ne calificam in sferturi.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează