În Liga I joacă “Mărin” și “Spală vestele”

Oamenii cu ceva biștari din mediul de afaceri autohton au impresia că dacă vând ziare sunt ziariști, dacă dau bani la fotbal sunt antrenori, dacă vând amandine sunt cofetari ș,.a.m.d.

Desigur, Clinceni ar fi ultima echipă despre care să scrii, era ca pe vremuri când te trezeai pe lista redacției că ai de făcut cronică la Minerul Motru – Gaz Metan Mediaș, în Liga a II-a, sau, mai rău, la Jiul Petroșani – Ceahlăul Piatra Neamț. Prin natura meseriei, foarte mulți antrenori ne dezvăluie că e tot mai greu să-ți faci corect meseria în fotbal, iar Clinceni este refuzată, pentru că acolo ți se impune și cu cine să joci.

Tata vă dă bani, dar să joace odrasla

Trei antrenori mi-au povestit că dacă vrei să antrenezi la Clinceni, pe burta goală, trebuie să îl folosești din primul minut pe băiatul lui Claudiu Florică, în statistici apare Luka Florica, chiar și pe rapoartele de monitorizare, inițial ai zice că e un polonez exotic pe care trebuie să-l urmărești, că cine știe unde era Lewandowski.

Uitați-vă la el pe teren. Are eleganța ariciului când se ascunde printre frunze, nu-l vezi decât în fazele când își introduce mingea în proprie poartă, cum a fost și aseară, cu Sepsi, 0-6, set Simona Halep. În statistici este zero absolut, aleargă cel mai puțin, atinge de cele mai puține ori mingea, n-are nicio calitate. Doar pentru că este fiul unui om care ar da bani la Clinceni. Dar noi vrem să ne facem bine. 

Exemplele sunt mii la copii și la juniori, unde părinții insistenți, care mai aduc câte o sponsorizare, doresc să-și împingă progeniturile către marea performanță. Este un obicei din cele mai vechi timpuri, credeți că pe vremea lui Ceaușescu nu se făceau din astea? 

Era unul care avea tată cioban, la Novaci, Gorj, și-i aducea antrenorului lapte, carne, brânză, ouă. Fiul său juca titular și alerga de ziceai că-i trecuse porcul printre picioare, iar el atingea din salturi gazonul. Și asta era la Universitatea Craiova, la copii și juniori, anul 1989. Să nu dăm vina pe ultimii 30 de ani, că obiceiurile astea sunt împământenite pe toată suprafața României.

La un moment dat, forțați și tot forțați, copiii renunță, ajung să fie mai maturi decât părinții și își dau seama că sunt ridicoli. Dar cel mai grav este că azi, 2022, în Liga I se procedează la fel. De ce? Că nu vede nimeni? Că joacă la cea mai slabă echipă din Liga I, care oricum se va desființa? Păi și cum era cu principiile, cu corectitudinea din fotbalul nostru, dar mai ales meritocrația?

Să mai și râdem, nu?

Cazul Florică îmi amintește de momentul "Sunday League" din Oltenia, când ne-am făcut o echipă, cu foști fotbaliști eșuați la juniori, ajunși între 25 și 30 de ani, cu meserii cinstite. Și-i aveam pe toți, pe "Palop", pe "Aimar", pe "Ayala", pe "Zidane", pe "del Piero".  Copacul era "Inzaghi", pentru că rata incredibil și marca imposibil. 

Mai era "Mîrșani", că juca așa din topor și aveai impresia că scoate cartofii de pe plantațiile din Mîrșani când întra în adversari. Vă dați seama ce fotbaliști? Și jucam așa de frumos, ne bucuram când îi băteam pe toți. Asta până au venit Mărin și Greere. 

Mărin era ceva de neimaginat, cică jucase fotbal la juniori, dar întâlnirile sale cu mingea erau filme de Tarkovski, scene suprarealiste, cu scheme de yoga și exerciții lamaze. Și să nu cumva să încerci să te apropii de el, că tot timpul alegea tibia sau genunchiul adversarului, niciodată mingea. Își rupea și coechipierii, de ziceai că-i ortoped naturist.

Și pentru că trebuia să existe și unul care să spele vestele, atunci a apărut Greere, care avea un discurs apropiat de John Ene, de la Clinceni. El încerca să vorbească, dar nimeni nu-l înțelegea. Și primea calificativul de “Spală vestele”, lua supărat echipamentul și-l aducea apretat și parfumat săptămâna următoare.

Ideea este că noi ne-am lăsat și am tot râs, dar când în Liga I au ajuns “Mărin” și “Spală vestele” cred că trebuie să mai și plângem...