OPINII  »  EDITORIAL

Pe cine certăm?

Articol de - Publicat luni, 14 martie 2022 12:07 / Actualizat luni, 14 martie 2022 12:07

În 2014, la LPF, s-a votat cu surle și trâmbițe sistemul cu play-off și play-out, iar astăzi, după 8 ani, majoritatea strâmbă din nas. Știți câte echipe dintre cele care au decis noul sistem mai sunt azi în Liga I? 6, iar una e în moarte clinică, Mediașul, și Dinamo se târăște.

Dan Petrescu și Gică Hagi sunt cei mai vocali când vine vorba despre înjumătățirea punctelor în play-off și play-out. Că nu este un campionat cinstit, că muncești 30 de etape, mai nou, și ca-ntr-un paradox, de la o distanță considerabilă, simți respirația în ceafă a FCSB-ului sau Craiovei.

Fotbalul românesc are memorie foarte scurtă și probabil s-a uitat Adunarea Generală din aprilie 2014, când s-a anunțat că președintele de la Ligă va putea sta 10 ani, că este nevoie de o schimbare, play-off și play-out. 

Cluburi cu mare greutate pe atunci, Corona Brașov, Ceahlăul Piatra Neamț, Săgeata Năvodari, FC Brașov, Concordia Chiajna, Pandurii din Gorjule, pământ sărac, nici cartofii nu se fac, FC Vaslui, Astra Giurgiu, Oțelul Galați, ACS Poli Timișoara au fost vrăjite de noul sistem. 

Mai citiți o dată componența cluburilor din Liga I de atunci, vă rog frumos. Unele nici nu mai există, ați ghicit, iar președinți precum Dinu Gheorghe, Ioan Horoba sau Constantin Anghelache așteaptă liniștiți pensia. Să nu-l uităm pe celebrul Daniel Capră sau Vasile, că nimeni nu mai știe exact, care dădea lecții de moralitate și că Petrolul chiar inițiase acest sistem. 

Pe cine certăm?
Farul – CFR Cluj

Sistemul este același și astăzi, spre disperarea lui Hagi sau Petrescu, CFR și Farul, două dintre supraviețuitoarele Ligii I, care au votat pentru noul sistem. În acel an, Vasluiul a fost retrogradată în Liga a IV-a.

Cele 6 erau 5, fără Dinamo 4

FCSB, CFR Cluj, Dinamo București, FC Botoșani, Viitorul Constanța (azi Farul), Gaz Metan Mediaș au rămas pe câmpul de luptă și după 8 ani, ca-ntr-un battle royale pe low cost, dar Mediașul va fi deconectată în curând de la aparate, iar Dinamo dă semne vitale din când în când, însă purtătorul legal le spune doctorilor că ar fi bine să-l deconecteze de la aparate pe pacient, că are daune nevindecabile.

La vremea respectivă, un singur om din fotbalul românesc s-a opus categoric, însă echipa lui era în Liga a II-a, Florin Prunea de la Poli Iași. 

„Liga I cu 14 echipe este în defavoarea fotbalului românesc. Vor fi din ce în ce mai puțini jucători români și de pierdut va avea și echipa națională. Vă dați seama câți jucători vor rămâne fără serviciu”, spunea Prunea, pe care mulți îl considerau un hater și un Che Guevara, perioada Bolivia, nu Cuba. Cumva, ceea ce spunea atunci fostul portar al României se cam adeverește. 

Au trecut 8 ani de atunci, conducerea LPF e aceeași, cluburile de atunci nu prea mai sunt, dar sistemul e același. Nu a adus nimic bun, iar barajul sau BARAGE, cum îi spune Uhrin jr în engleză, se vede mai frumos la Vidraru sau la Porțile de Fier decât pe la noi.

Conducătorii noștri minunați

La LPF e super liniște, când treci pe lângă clădirea construită de Mitică Dragomir ai impresia că e o casă bântuită sau un muzeu închis. Președintele Gino Iorgulescu e tot acolo și nu scoate un cuvânt despre cât de slabă este Liga I și cât de neatractiv este sistemul votat de vechii ciocoi din fotbalul românesc. 

Gino ar trebui să se mai premieze cu niște sute de mii de euro pentru cum conduce LPF-ul, iar cluburile să aplaude. Asta îmi amintește de un moment fabulos din Zimbabwe, când Banca Națională a organizat o tombolă pentru toți cetățenii țării, care aveau depozite mai mari de 400 de dolari în bancă. La tragerea la sorți, știți cine a câștigat tombola? Mugabe, președintele țării.

Nu suntem nici noi departe, că tot vin și alegerile de la FRF, unde centrează Burleanu, preia Burleanu, înscrie Burleanu. Și Gino aplaudă.

Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Comentarii (5)
104312381121787
George Nelu  •  15 Martie 2022, 02:39

Dar de ce sa ne certam!

104312381121787
George Nelu  •  15 Martie 2022, 02:38

Dar de ce sa ne certam!

romanderoman
romanderoman  •  14 Martie 2022, 17:35

Domnule Drejan- mare fan Leeds, de ce în play off cele 6 echipe calificate nu vin cu rezultatele înregistrate între ele în sezonul regulat 10 partide de fiecare ?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează