)
Articol de Ovidiu Ioanițoaia - Publicat luni, 05 august 2024 17:46 / Actualizat luni, 05 august 2024 23:53
După ce a cântărit îndelung lucrurile, Mircea Lucescu a acceptat propunerea de a prelua naționala lăsată de Iordănescu jr. A dovedit astfel că s-au înșelat cei care și l-au închipuit deranjat de faptul că FRF a negociat mai întâi cu Gică Hagi, unul dintre elevii săi. Cel mai galonat antrenor român, câștigător a 35 de trofee dobândite în 5 țări, e un tip orgolios, are și de ce, dar nu absurd.
Meticulos, atent la orice detaliu, Mircea Lucescu s-a informat cu privire la "tricolori". Între alții, s-a întâlnit și cu Edi Iordănescu, care nu i-a ascuns că mulți componenți ai lotului deplasat la Euro 2024, Niță, Cicâldău, Ianis Hagi, Pușcaș, Alibec și nu numai, sunt în prezent lipsiți de angajament.
Fără echipe, caută și n-au unde să joace. Ceea ce firește că pune sub semnul întrebării convocarea lor pentru Liga Națiunilor, competiție în care România va disputa primele meciuri chiar luna viitoare, pe 6 și 9 septembrie. Clar că noul selecționer trebuie să se apuce repede de treabă. Repede și eficient.
Deloc încurajatoare, situația amintită și, pe de altă parte, problemele legate de vârstă și de sănătate, s-a operat la un șold, urmează să-l protezeze și pe celălalt, s-ar fi cuvenit să-l determine pe Lucescu să mulțumească pentru ofertă, dar s-o respingă.
Să nu zică da în condițiile în care, dacă un tehnician n-are rezultate la noi, suporterii uită tot ce-a reușit respectivul până atunci și nu se sfiesc să-l conteste cu voce tare. Să-l huiduie. Chiar ar fi păcat ca o carieră prodigioasă precum cea a lui Lucescu să se încheie într-un cor de fluierături. Ar fi nedrept și foarte trist.
Și-atunci, avertizat asupra pericolului, ce să-l fi determinat pe Mircea Lucescu să spună totuși da și, implicit, să-și asume un risc vizibil cu ochiul liber? Evident, teama de a nu fi socotit laș. Reproșul că fuge de greu. Apoi, dorința de a trăi mereu în mijlocul evenimentelor, de a participa, nu de a privi de pe margine. De a fi activ și util până și la 79 de ani!
În fine, sigur că i-a făcut plăcere ideea că nu se poate fără Lucescu. Că, după atâtea și atâtea căutări, s-a ajuns la el, apelându-se la serviciile lui la 4 decenii de când, între 1981 și 1986, a mai lucrat la națională. Toți oamenii mari își cunosc valoarea. Li se admite să fie nițel egoiști.
Dacă toate acestea l-au măgulit, argumentul care a înclinat balanța a constat, cred, în obligația sacră pe care Lucescu consideră c-o are față de fotbalul românesc. Căruia îi e dator moral deoarece, formându-l, l-a ajutat să devină ce e azi. Faimos, admirat, bogat. Acestui fotbal, gândește el, îi dă acum ceva înapoi. Îl răsplătește.
Rămâne să vedem în ce măsură a ales bine ori, dimpotrivă, s-a grăbit și a greșit. E și părerea mea, dintre atâtea altele, că n-are prea multe de câștigat din acest demers îndrăzneț, ceea ce nu mă împiedică să-i urez succes! Dacă el nu va reuși, înseamnă că nimeni n-ar fi făcut-o.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
