OPINII  »  BALONUL DE AUR

De ce Messi?

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat miercuri, 01 decembrie 2021 16:03 / Actualizat miercuri, 01 decembrie 2021 21:25

Desemnarea lui Messi ca Balon de Aur 2021 a stârnit o polemică încinsă. Publicații de pretutindeni, tehnicieni și jurnaliști au contestat alegerea argentinianului, una însă democratică, rezultatul votului a 180 de ziariști din tot atâtea țări. 

Decizia i-a dezamăgit, chiar și înfuriat („japcă”, „mânărie”, „rușine”), pe suporteri. Inclusiv pe cei români, probă că, într-un sondaj întreprins de Gazetă, abia un sfert din aproape 15.000 de participanți au aprobat hotărârea FF.

Apreciind că Ballon d'Or trebuia atribuit ocupantului locului 2, polonezul Lewandowski, golgeterul lui Bayern Munchen și al Germaniei, contestatarii n-au ezitat să lege acordarea trofeului lui Messi de venirea acestuia la Paris Saint-Germain. Respectivii au afirmat, ori măcar sugerat, că argentinianul n-ar fi primit Balonul 2021 dacă nu s-ar fi transferat în august la PSG, adică în orașul în care se află și sediul France Football.

Cu alte cuvinte, încoronarea lui Messi pentru a 7-a oară ar însemna mai degrabă o operațiune de imagine, de marketing și de PR, decât o răsplată meritată. Pasămite, bisăptămânalul FF a cam tras spuza pe turta sa, ar fi de discutat pe tema asta.

De ce Messi?
Leo Messi. Foto: Imago

Fanii lui Lewandowski au adus și argumente. Că favoritul lor a câștigat Bundesliga și Cupa Mondială a Cluburilor, fiind top scorer în ambele competiții. În paralel, Messi a avut un an mai slab, cucerind cu Barcelona numai Cupa Spaniei (a Regelui) și Copa America, luată însă Braziliei chiar pe Maracana, cea dintâi victorie a sud-americanului în tricoul echipei naționale. 

În plus, în același număr de meciuri disputate în 2021, 54, Lewa a înscris 65 de goluri, iar Messi doar 41, încă o dovadă, nu-i așa?, că atacantul polonez trebuia scos învingător.

Sentimental, ca vorbitor al limbii polone la tinerețe, și eu aș fi votat cu Lewandowski. Mergând însă mai departe cu comparațiile, observăm imediat că, exceptând eficacitatea menționată mai sus, Messi își depășește rivalul la toate capitolele! 

Chiar la toate, în privința șanselor de gol create (118 la 55), a paselor (2525 la 715), a driblingurilor reușite (234 la 48), a recuperărilor (107 la 98) etc. Statisticile diferă, cert e însă că "Puricele" a fost declarat omul meciului de 27 de ori, iar Lewa de 13.

De acord că Messi n-a mai strălucit ca altădată, din care cauză încă nu-i acomodat pe deplin la PSG. Dar el suferă, părerea mea, din pricina faptului că publicul e nostalgic după Messi cel de la 25-28 de ani, în vreme ce acesta a împlinit 34 pe 24 iunie. Logic că nu mai poate alerga atât, că-i din ce în ce mai limitat fizic.

Simplificând la maximum, dacă nu greșesc, Messi iese în pierdere tocmai atunci când e comparat cu el însuși. Cu Messi cel tânăr.

Să reținem că Guardiola a comentat decizia FF cu "Niciodată nu-i o nedreptate să-i dai lui Messi premiul pentru cel mai bun jucător din lume". Atât că citatul provine din revista argentiniană "Ole" și poate fi suspectat de parti-pris. Și uite-așa redeschidem controversa!

Într-adevăr, Lewandowski a avut un an remarcabil, de vârf, iar Messi unul mai șters. Deși modest, anul lui Messi a fost socotit totuși mai bun și s-a întâmplat așa, dincolo de subiectivismul celor 180 de votanți, deoarece Messi face parte din altă poveste.

Poate că patetizez, dar când vorbim despre spectacolul fotbalului modern, numărătoarea trebuie să înceapă, obligatoriu, de la Maradona și de la Messi. Le urmează Cr. Ronaldo și, cu voia dumneavoastră, Lewandowski et Comp.

Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Comentarii (21)
883758598355956
Adrian Fulgos  •  02 Decembrie 2021, 16:46
Postat de fzoltan pe 02 Decembrie 2021, 08:30

De doi ani (cel putin) Lewa este peste Messi. Argentinianul nu alearga putin: practic, la PSG nu aleargă deloc...iar faptul ca FF a inventat , cumva peste noapte , o noua distinctie : atacantul anului , dat lui Lewa, arata ca si francezii se simt un pic rușinați

Ballon D'Or s-a decernat bazat pe sezonul competitional 2020-2021. Perioada cind Messi nu a evoluat pentru PSG. Incurci putin borcanele. In sezonul respectiv a cucerit Cupa Americii (echivalentul Campionatului European) si printre altele titlul de golgheter in Spania.

883758598355956
Adrian Fulgos  •  02 Decembrie 2021, 16:28
Postat de fzoltan pe 02 Decembrie 2021, 08:30

De doi ani (cel putin) Lewa este peste Messi. Argentinianul nu alearga putin: practic, la PSG nu aleargă deloc...iar faptul ca FF a inventat , cumva peste noapte , o noua distinctie : atacantul anului , dat lui Lewa, arata ca si francezii se simt un pic rușinați

Ballon D'Or s-a acordat bazat pe sezonul 2020-2021. Messi in sezonul respectiv nu juca pentru PSG. A jucat pentru Barcelona si Argentina. Incurci putin lucrurile.

miceap0p
miceap0p  •  02 Decembrie 2021, 11:15

De asta e Messi: Goluri: Messi 43 - Lewa 51 Goluri din afara careului Messi 7 - Lewa 4 Goluri lovitura libera: Messi 5 - Lewa 0 Assisturi: Messi 17 - Lewa 8 G/A Messi 61 - Lewa 59 Contribuții gol club: Messi 45% - Lewa 39% Contribuții gol națională: Messi 52% - Lewa 50% Goluri importante: Messi 4 - Lewa 4 Assist meciuri importate: Messi 4 - Lewa 2 Trofee internaționale: Messi 1 - Lewa 0 (a ieșit din grupe) Messi 5 goluri - Lewa 3 Messi 4 pase - Lewa 0 Trofee individuale: Messi 5 - Lewa 4 Trofee echipe: Messi 2 - Lewa 3 Recorduri doborâte în 2021 Messi 5 - Lewa 2 Alte date: Driblinguri: Messi 276 - Lewa 150 Pase cheie: Messi 150 - Lewa 49 Ocazii mari ratate: Messi 14 - Lewa 30 Ocazii mari create: Messi 34 - Lewa 13 MOTM: Messi 33 - Lewa 13

Vezi toate comentariile (21)
Comentează